Recursuri in interesul legii

Publicat la 18-07-17

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 46

din 15 decembrie 2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din 16/07/2009

Dosar nr. 27/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

În şedinţa din 13 octombrie 2008, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-au întrunit şi au luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la acordarea sporului de confidenţialitate judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2001.
Procurorul general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
În concluziile sale, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut admiterea recursului în interesul legii, referitor la plata sporului de confidenţialitate, în sensul de a se stabili că judecătorii, procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea nu au dreptul la acest spor deoarece nu fac parte din categoriile de persoane stabilite în mod expres prin lege.
În vederea deliberării, a fost amânată pronunţarea pentru azi, 15 decembrie 2008, când

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidenţialitate de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul brut lunar judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2001.

Astfel, unele instanţe au respins acţiunile reclamanţilor, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate, privind acordarea sporului de confidenţialitate cu motivarea că aceştia nu fac parte din categoria personalului militar şi a funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, personalului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cel al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

S-a mai susţinut că situaţia acestui personal nu este considerată comparabilă cu cea a magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar, al căror statut şi sistem de salarizare sunt reglementate prin legi de sine stătătoare, motiv pentru care nu se poate reţine o discriminare în acest sens.

S-a relevat că diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sistemul bugetar reprezintă opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le diferenţiază în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Prin urmare, pentru instituirea sporului de confidenţialitate legiuitorul a avut în vedere numai anumite categorii de personal şi a limitat strict sfera acestora la cel deţinător de informaţii clasificate, conform prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârii Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările ulterioare.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul admiterii unor asemenea acţiuni formulate de magistraţi şi de personalul auxiliar de specialitate, dispunând plata drepturilor salariale solicitate care reprezintă spor de confidenţialitate, în cuantum de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară şi, respectiv, salariul de bază brut lunar.

În motivarea acestui punct de vedere s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2001, pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile, documentele de care iau cunoştinţă în cadrul funcţiei, personalul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii beneficiază de un spor lunar de confidenţialitate în cuantum de până la 30% calculat la salariul de bază brut. De asemenea, s-a relevat că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din acelaşi act normativ, salariile de bază pentru funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul consiliului sunt asimilate funcţiilor specifice Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale.

S-a învederat că obligaţia profesională de confidenţialitate a fost impusă imperativ salariaţilor magistraţi şi personalului auxiliar de specialitate de către legiuitor prin dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al magistraţilor, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 144/2005, şi ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 145/2005.

S-a considerat că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate desfăşoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puţin contactul cu informaţii confidenţiale (unele chiar clasificate), constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecţia victimelor, datele cu caracter personal ale justiţiabililor şi colegilor de serviciu, secret bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptăţeşte la acordarea sporului de confidenţialitate.

În fine, s-a mai susţinut că prin neacordarea sporului de confidenţialitate sunt încălcate principiile constituţionale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaţionale în materie, respectiv, dispoziţiile art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări şi dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcţionarilor publici civili sau militari, ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, ale persoanelor care deţin demnităţi publice, ale magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.

Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.

Este un raport juridic care are la bază un acord de voinţă, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Ulterior numirii, părţi în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe şi parchete de pe lângă acestea. Atribuţiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcţională, operatorie.

Anumite atribuţii clasice ale angajatorului, chiar esenţiale, sunt exercitate de către Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorităţi decât persoanele juridice, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor.

Drepturile şi obligaţiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile personalului auxiliar de specialitate, acestea sunt reglementate de Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Ceea ce este comun magistraţilor, magistraţilor-asistenţi şi personalului auxiliar de specialitate, în ceea ce priveşte problema pusă în discuţie de recursul în interesul legii, este faptul că atât atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui post, condiţiile de muncă, cât şi cuantumul indemnizaţiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în art. 39 alin. (2) lit. f) că salariatului îi revine obligaţia de a respecta secretul de serviciu.

La rândul ei, Legea nr. 182/2002 stabileşte la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfăşoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informaţii clasificate trebuie să prezinte conducătorului unităţii un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, şi anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la naşterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiaşi unităţi (la acelaşi angajator).

Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul deontologic al magistraţilor, magistraţii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.

Nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea, în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţă în executarea funcţiei, cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de certificatul/avizul de securitate deţinut, cadrele militare în activitate, funcţionarii publici cu statut special, militarii angajaţi pe bază de contract şi personalul civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unităţile, categoriile de personal, condiţiile de acordare şi cuantumul sporului de confidenţialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituţiei centrale din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, act normativ care se aplică numai celor numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ.

Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Spor de confidenţialitate primesc şi personalul din aparatul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării [art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată], funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare), personalul din aparatul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2001), personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, cu modificările şi completările ulterioare], personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului şi al Ministerului Integrării Europene, precum şi personalul contractual din instituţiile şi autorităţile publice (art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare).

Cu alte cuvinte, spor de confidenţialitate primeşte tot personalul din instituţiile şi autorităţile publice care gestionează informaţii clasificate din clasa secrete de stat şi secrete de serviciu şi pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.

În toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Sporul de confidenţialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraţilor-asistenţi şi personalului auxiliar de specialitate de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, astfel cum a fost completată şi modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, de Legea nr. 56/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de personal şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, acte normative în prezent abrogate.

Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare), cât şi salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei (Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007nr. 247/2007, cu modificările şi completările ulterioare). privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea

În aceste condiţii, sporul de confidenţialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, magistraţilor-asistenţi şi personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.

Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituţii şi autorităţi publice care gestionează secrete de stat şi secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.

Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituţional, întrucât se încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, instanţele judecătoreşti neavând o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi executarea drepturilor lor subiective.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt esenţiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.

Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc., precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori executării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice.

Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul acestei ordonanţe.

Sunt discriminatorii, potrivit ordonanţei, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare [art. 2 alin. (1)-(3)].

Prin această ordonanţă, astfel cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L180 din 19 iulie 2000, şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L303 din 2 decembrie 2000.

Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de Constituţia României, republicată, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.

Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.

Cât priveşte noţiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere şi practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă.

Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii şi art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri la salariul de bază.

Salariul de bază constituie elementul principal al salariului şi se stabileşte pentru fiecare salariat în raport cu mai mulţi factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competenţa, calificarea, locul, rolul şi importanţa activităţii desfăşurate, complexitatea atribuţiilor de serviciu, răspunderea şi riscurile funcţiei, incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal etc.

Noţiunea de salariu are un sens extins, referindu-se şi la indemnizaţiile de bază cuvenite magistraţilor, parlamentarilor, demnitarilor ş.a.

Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 alin. (3) din Codul muncii.

Cel de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu completări prin Legea nr. 94/2007, în concordanţă cu normele Uniunii Europene, şi precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare".

Munca poate fi egală deoarece funcţia/postul sunt identice, ca atribuţii de serviciu, impunându-se aceleaşi cerinţe pentru salariaţii care le ocupă.

Dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică.

În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceloraşi ramuri, al aceluiaşi domeniu sau la acelaşi nivel.

Întrucât salariile (indemnizaţiile) de bază se stabilesc în funcţie de factorii amintiţi mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv şi rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenţa unor discriminări.

În ceea ce priveşte însă sporurile, adică acele elemente accesorii şi variabile ale salariului, care se acordă în funcţie de condiţiile în care se prestează munca, situaţia este cu totul alta.

Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi şi ordonanţe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional (art. 41 alin. 3) şi în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate şi unităţi.

În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificaţii, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiţii de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerinţe speciale.

Sporurile la salariul (indemnizaţia) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;

- salariatul să lucreze efectiv în condiţiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.

Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea şi atribuţiile de serviciu, funcţia (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea şi valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate şi cuantumul salariului (indemnizaţiei) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condiţiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.

Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă ca, în cazul a 2 salariaţi, care nu se găsesc în situaţii juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuţiilor de serviciu, răspunderii ş.a., dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleaşi condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanţa în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.

Cu alte condiţii, în considerarea unor condiţii amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea şi complexitatea atribuţiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcţii şi activităţi, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalităţii cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituţie, însă acest tratament diferenţiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizaţiei) de bază, a indemnizaţiilor care constituie sumele plătite anumitor salariaţi în funcţie de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, cât şi a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcţie de performanţele individuale.

În ceea ce priveşte însă sporurile la salariul (indemnizaţia) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaţilor indiferent de posturile şi funcţiile pe care le ocupă şi de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condiţiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.

Acest lucru se referă şi la sporul de confidenţialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat şi secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administraţia publică, centrală sau locală, în justiţie sau în aparatul Parlamentului.

Acceptând teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situaţie discriminatorie în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, şi ale art. 1 din Protocolul 12 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, întrucât nu se constată existenţa unei justificări legitime, obiective şi rezonabile.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi stabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.

Ca atare, magistraţii, magistraţii asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidenţialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea şi alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziţiei legale amintite mai sus.

Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidenţialitate de 15% calculat la salariul (indemnizaţia) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situaţiei de discriminare.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se constata că interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al magistraţilor, şi ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidenţialitate de 15% calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al magistraţilor, şi ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, modificată şi completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora,

constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidenţialitate de 15%, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
p. Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei,
eliberată din funcţie prin pensionare,
Adriana Daniela White