Eroare judiciara. Termenul actiunii. Despagubiri

Decizia nr. 4182 din 8 iunie 2004, Sectia civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie

Termenul de un an, prevazut de art. 505 (2) C. proc. pen., de introducere a actiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare penale, curge de la data scoaterii de sub urmarire penala, dar numai daca inculpatul a fost incunostintat de masura luata.

La data de 5.II.2002, reclamantul N.C. a chemat in judecata Statul roman, prin Ministerul Finantelor, pentru suma de 6 miliarde lei, cu titlu de despagubiri materiale si morale pentru arestarea nelegala in perioada 10 decembrie 1999-22 iunie 2000, timp de 6 luni si 15 zile.

Tribunalul Vaslui, prin sentinta civila nr. 432/9.IV.2002, a respins actiunea ca tardiv introdusa pe temeiul din art. 505 (2) C. proc. pen. care consacra termenul de un an de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala.

Curtea de Apel Iasi, prin decizia civila nr. 28 din 18.IX.2002, a respins apelul reclamantului ca nefundat.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Conform art. 505 (2) C. proc. pen. termenul de introducere a actiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este de un an de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala.

Expresia "data ordonantei de scoatere" nu poate fi interpretata izolat, extrasa din context, adica in afara relatiei cu celelalte norme procesuale care garanteaza drepturile fundamentale ale inculpatului, inclusiv dreptul la aparare si la repararea pagubei generata de eroarea judiciara. Interpretarea acestei norme trebuie sa fie sistematica, adica termenul de un an curge de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala numai in situatia in care procurorul si-a indeplinit obligatia legala (art. 246-249 C. proc. pen.) de a instiinta inculpatul in termenul prevazut de lege.

In speta, conform art. 263 alin. (4) C. proc. pen. procurorul a intocmit un singur rechizitoriu, procedand, in baza art. 262 C. proc. pen., la trimiterea in judecata a unor inculpati si, distinct, la scoaterea de sub urmarire penala a altora, inclusiv a recurentului, inlocuind, astfel, ordonanta prevazuta in art. 262 pct. 2 C. proc. pen.

Chiar si in atare ipoteza, insa, nu a disparut obligatia legala imperativa a procurorului de a-l instiinta pe inculpatul recurent asupra masurii scoaterii de sub urmarire penala, mai ales ca acelasi procuror luase masura grava a arestarii acestuia timp de peste 6 luni, care, in situatia scoaterii de sub urmarire penala, se configura vadit ca o eroare judiciara.

Cat timp inculpatul nu a fost incunostintat, conform art. 246-249 C. proc. pen. asupra masurii de scoatere de sub urmarire penala, nu se poate conchide ca termenul de un an, prevazut de art. 505 (2) C. proc. pen., incepe sa curga; momentul de la care incepe sa curga acest termen este, intr-adevar, data ordonantei (rechizitoriului din 18.XII.2000), dar numai daca inculpatul a fost incunostintat de procuror, ceea ce in speta nu s-a produs.

Recurentul ar fi putut lua cunostinta de scoaterea de sub urmarire penala la 22.I.2001, in calitate de martor "neaudiat", astfel ca in raport cu aceasta data actiunea, din 5.II.2002, este introdusa in termenul legal de un an.

Nu poate fi opusa recurentului (inculpat) omisiunea culpabila a autoritatii, care a luat masura arestarii ilegale si apoi nu i-a comunicat scoaterea de sub urmarire penala, spre a fi decazut din termenul de un an si, astfel, a fi privat de un proces echitabil, in sensul art. 6 (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, conform art. 11 (2) din Constitutie.

In consecinta, s-a admis recursul, decizia a fost casata, iar cauza trimisa instantei de apel pentru rejudecare, pe fond, cu respectarea tuturor garantiilor fundamentale, precum si a celei din art. 21 alin. 3-4 din Constitutia revizuita, privind dreptul la un proces echitabil si intr-un timp rezonabil al recurentului.