Hotarari CEDO

Publicat la 18-07-17
La data de 1 decembrie 2009, CEDO a hotarat in cauza Irinel Popa si altii impotriva Romaniei, constatand incalcarea art. 5 al Conventiei (ÔÇťOrice persoana are dreptul la libertate si la sigurantaÔÇŁ) si a acordat daune morale in valoare de 6000 de euro, fiecaruia dintre reclamanti. Alte cauze similare sunt hotar├órile Mujea ├«mpotriva Rom├óniei, Nastase-Silivestru ├«mpotriva Rom├óniei, Calmanovici ├«mpotriva Rom├óniei, Assanidz├ę ├«mpotriva Georgiei, Toma ├«mpotriva Rom├óniei.

Dupa ce a deliberat ├«n camera de consiliu, la 10 noiembrie 2009,ÔÇĘpronunta prezenta hotar├óre, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererile nr. 6289/02, 6297/02 si 9115/03, introduse ├«mpotriva Rom├óniei de cinci resortisanti ai acestui stat, domnii Irinel Popa (6289/03), Dorinel Popa (6297/03), Eduard Colos si doamnele Ioana Simona Moroca si Georgeta Pricopoaea (9115/03) (ÔÇ×reclamantiiÔÇŁ), care au sesizat Curtea la 24 ianuarie 2003 (6289/03 si 6297/03) si respectiv la 3 februarie 2003 (9115/03) ├«n temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (ÔÇ×conventiaÔÇŁ).ÔÇĘ2. Primii doi reclamanti sunt reprezentati de Sebastian Marmureanu, avocat din Bacau. Ceilalti reclamanti sunt reprezentati de Liviu Ghioc, tot avocat din Bacau. Guvernul rom├ón (ÔÇ×GuvernulÔÇŁ) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.ÔÇĘ3. La 30 august 2006 (6289/03 si 6297/03) si la 27 august 2007 (9115/03), presedintele sectiei a treia a decis sa comunice cererile Guvernului.ÔÇĘ├Än conformitate cu art. 29 ┬ž 3 din Conventie, acesta a hotar├ót, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate ├«mpreuna.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI

4. Reclamantii s-au nascut în 1961, 1963, 1966, 1968 si respectiv 1964 si au domiciliul în Bacau.

A. Arestarea preventiva a reclamantilor

5. ├Än prima jumatate a anului 2002, ├«n cadrul unei proceduri penale care viza mai multe persoane acuzate de infractiuni economice, reclamantii, dintre care primii doi erau administratori ai societatilor comerciale, iar ultimii trei erau angajati ai bancii T., au fost audiati ├«n repetate r├ónduri de Politia Bacau cu privire la creditele contractate ├«n mod ilegal. Citate pentru a se prezenta ├«n fata Parchetului National Anticoruptie (ÔÇ×PNAÔÇŁ) la 30 septembrie 2002 si, ├«n ceea ce ├«l priveste pe primul reclamant, la 3 octombrie 2002, persoanele ├«n cauza au fost informate ca erau banuite de comiterea altor infractiuni economice ├«n afara celor pentru care fusesera audiate anterior. Prin ordonantele pronuntate la aceleasi date, un procuror a decis arestarea preventiva a reclamantilor pentru treizeci dezile, pe motiv ca erau banuiti de asociere cu alte persoane pentru contractarea de credite bancare folosindu-se de acte false. Creditele astfel obtinute erau apoi folosite ├«n alte scopuri dec├ót cele declarate. Fac├ónd trimitere la texte legislative relevante, procurorul a precizat ca faptele imputate reclamantilor reuneau elementele constitutive ale infractiunilor de asociere pentru sav├órsirea de infractiuni, de ├«nselaciune, de fals si uz de fals si de deturnare de credite, infractiuni comise ├«n asociere si ÔÇ×├«n forma continuataÔÇŁ (├«n sensul art. 33 si 41 C. pen.). Partea ordonantei care prezinta motivele arestarii preventive era redactata pentru fiecare reclamant dupa cum urmeaza:ÔÇĘÔÇ×(ÔÇŽ) daca ├«nvinuitul se afla ├«n situatia prevazuta la art. 148 lit. d), g) si h) C. proc. pen., av├ónd ├«n vedere ca a ├«ncercat sa obstructioneze aflarea adevarului, ca pedeapsa prevazuta pentru aceste infractiuni depasea doi ani de ├«nchisoare, ca una dintre circumstantele agravante poate fi retinuta ├«n cauza si ca mentinerea ├«n libertatea a ├«nvinuitului prezinta un pericol pentru ordinea publica (ÔÇŽ)ÔÇŁÔÇĘ6. Reclamantii au introdus pl├óngeri ├«mpotriva ordonantelor din 30 septembrie si 3 octombrie 2002, citate anterior, pl├óngeri pe care PNA trebuia initial sa refuze sa le ├«nregistreze si sa le transmita Tribunalului Bacau. Acestia au pretins ilegalitatea ordonantelor, care nu au fost contrasemnate de procurorul sef al PNA si care nu mentionau, contrar prevederilor Codului de procedura penala, motivele care stateau ├«n mod concret la baza arestarii lor, consider├ónd insuficienta simpla trimitere la existenta unui ÔÇ×risc de obstructionare a urmaririi penaleÔÇŁ, a unor ÔÇ×circumstante agravanteÔÇŁ si a unui ÔÇ×pericol pentru ordinea publicaÔÇŁ. Av├ónd ├«n vedere lipsa totala de antecedente penale, conduita lor ├«n timpul urmaririi penale, precum si profilul lor personal, instanta putea, ├«n opinia lor, sa ├«nlocuiasca arestarea preventiva, cu simpla obligatie de a nu parasi orasul Bacau.ÔÇĘ7. Sedinta a avut loc la 11 octombrie 2002, iar reclamantii au fost prezentati instantei ├«n acelasi timp cu alti sapte coinculpati. ├Än cursul sedintei, tribunalul a respins ca ne├«ntemeiata cererea avocatului unuia dintre coinculpati de a am├óna cauza pentru a putea examina dosarul cauzei, care nu a fost transmis tribunalului de catre parchet si nu se afla ├«n sala de sedinta. Conform reclamantilor, instanta nu dispunea la momentul sedintei dec├ót de copii ale ordonantelor ├«n litigiu si ale pl├óngerilor partilor interesate. Totusi, reiese dintr-o scrisoare a instantei din 14 octombrie 2002, ca PNA i-a trimis o parte din dosarul cauzei, adica douazeci de volume.ÔÇĘ8. Prin ├«ncheierea din 11 octombrie 2002, tribunalul a respins pl├óngerile reclamantilor ├«mpotriva ordonantelor de arestare preventiva. Acesta a retinut ca respectivele mandate au fost emise conform legii, deoarece copiile de care dispunea instanta au fost contrasemnate de procurorul sef al PNA. Cit├ónd art. 136 alin. (3), 137, 143, 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen., pe care considera ca le-a respectat, instanta a considerat ca trebuia examinata doar legalitatea arestarii preventive si nu temeinicia acestei masuri adoptate de procuror ÔÇ×pentru buna desfasurare a anchetei penaleÔÇŁ.ÔÇĘ9. La 14 octombrie 2002, reclamantii au formulat recurs ├«n fata Curtii de Apel Bacau ├«mpotriva hotar├órii citate anterior. Recursul fiecaruia a fost ├«nregistrat pe rolul curtii de apel la 16 octombrie 2002, iar parchetul a trimis acestei instante douazeci de volume din dosarul cauzei. ├Än sedinta din 17 octombrie 2002, curtea de apel a respins cererea avocatilor reclamantilor de am├ónare a cauzei pentru a putea examina dosarul pe motiv ca procedura nu viza temeinicia acuzatiei si ca acestia au fost prezenti la actele relevante ale procedurii.ÔÇĘ10. Prin hotar├órea din 17 octombrie 2002, curtea de apel a respins ca nefondate toate recursurile cu care a fost sesizata. Fac├ónd distinctie ├«ntre capetele de cerere privind legalitatea arestarii preventive si cele privind temeinicia acestei masuri, curtea de apel retine ├«n primul r├ónd faptul ca procurorul sef al PNA a contrasemnat ordonantele ├«n cauza. Apoi, aceasta a considerat ca temeiul retinut de procuror [art. 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen.] intra sub incidenta puterii sale de apreciere a elementelor de la dosar. Av├ónd ├«n vedere ca existau indicii ├«n sensul ca mai multe dispozitii legale au fost ├«ncalcate, arestarea preventiva a persoanelor ├«n cauza se impunea pentru ca acestia sa nu obstructioneze ├«n niciun fel ancheta pendinte. Pedepsele aplicate reclamantilor si ÔÇ×anumite circumstante referitoare la faptele comise si care puteau fi calificate ca circumstante agravanteÔÇŁ justificau si luarea unei astfel de masuri. Conform curtii de apel, argumentele privind starea de sanatate si situatia familiala a reclamantilor nu erau relevante la acest stadiu.

B. Prelungirea arestarii preventive a reclamantilor

11. La cererea parchetului, arestarea preventiva a reclamantilor a fost prelungita de mai multe ori, pentru perioade de treizeci de zile, prin ├«ncheierile din 29 si 31 octombrie, 25 si 27 noiembrie si 18 decembrie 2002 ale Tribunalului Bacau, confirmate de hotar├órile pronuntate de Curtea de Apel Bacau la 4 si 8 noiembrie si 5 si 23 decembrie 2002. ├Än special, prin aceasta ultima hotar├óre, curtea de apel a confirmat prelungirea masurii ├«n cauza p├óna la 24 ianuarie 2003, cu exceptia cazului primului reclamant, a carui arestare preventiva expira la 27 ianuarie 2003. Trimisi ├«n judecata la 20 ianuarie 2003, ├«mpreuna cu alti patruzeci de coinculpati, reclamantii au fost tinuti ├«n arest preventiv ├«n temeiul art. 300 si 338 C. proc. pen. prin ├«ncheierile din 22 ianuarie si 24 februarie 2003, cu exceptia primului reclamant, eliberat prin hotar├órea din 4 februarie 2003.ÔÇĘ12. La aceasta ultima data, tribunalul a prelungit arestul preventiv al ultimilor patru reclamanti si al altor coinculpati p├óna la 25 februarie 2003 si a ├«nlocuit aceasta masura, ├«n ceea ce ├«l priveste pe primul reclamant, cu simpla obligatie de a nu parasi orasul Bacau. Aceasta hotar├óre a fost confirmata prin ├«ncheierea din 11 februarie 2003 a Curtii de Apel Bacau, care ÔÇô cu majoritate ÔÇô a respins argumentul reclamantilor conform caruia detentia a ├«ncetat de drept la 24 ianuarie 2003, consider├ónd ca a fost mentinuta la 22 ianuarie 2003 si, ├«n plus, prelungita la 4 februarie 2003 cu treizeci de zile, ceea ce ram├ónea ├«n limitele stabilite la art. 24 alin. (3) din Constitutie.ÔÇĘ13. La sedinta din 24 februarie 2003, citata anterior, dupa ce a respins patru cereri de recuzare formulate de alti coinculpati dec├ót reclamantii, Curtea de Apel Bacau a invocat din oficiu chestiunea prelungirii arestarii preventive a tuturor inculpatilor, inclusiv a ultimilor patru reclamanti, pentru perioada ulterioara datei de 25 februarie 2003 si a dispus mentinerea lor ├«n arest pentru un nou termen de treizeci de zile, fara a supune acest aspect spre dezbatere partilor.ÔÇĘ14. Prin ├«ncheierile din 30 ianuarie, 12 februarie si 6 martie 2003, Curtea de Apel Bacau a respins ca inadmisibile recursurile formulate de partile interesate ├«mpotriva ├«ncheierilor de mentinere ├«n arest citate anterior, pe motiv ca aceste ├«ncheieri nu puteau face obiectul unui recurs dec├ót o data cu hotar├órea pronuntata pe fondul cauzei, spre deosebire de hotar├órile care prelungeau arestarea preventiva (art. 141 C. proc. pen.). ├Än ceea ce priveste recursul introdus ├«mpotriva ├«ncheierii din 24 februarie 2003, si acesta a fost respins la 6 martie 2003, pe motiv ca aceasta decizie a fost pronuntata de o instanta de ultim grad. ├Än apararea lor, reclamantii au invocat mai multe exceptii de procedura referitoare ├«n special la modul ├«n care parchetul a sesizat instantele si a evidentiat absenta motivelor concrete si individualizate pentru fiecare coinculpat pentru a justifica mentinerea arestului si faptul ca acestia nu au fost audiati sau confruntati ├«n cursul retinerii.ÔÇĘ15. ├Än toate ├«ncheierile mentionate anterior, prin motive care se refereau ├«n general la toti coinculpatii, instantele interne au respins exceptiile ridicate de reclamanti si i-au mentinut ├«n arest ├«n special din cauza ca ÔÇ×motivele initiale ale arestarii existau ├«n continuareÔÇŁ si ca orice instrumentare probatorie necesara (expertize, audieri ale martorilor, confruntari etc.), inclusiv cea a apararii, solicitata de persoanele ├«n cauza, nu era finalizata, av├ónd ├«n vedere complexitatea cauzei. ├Äncheierea citata anterior din 25 noiembrie 2002 facea trimitere pe scurt si la pericolul pentru ordinea publica pe care ├«l reprezenta punerea lor ├«n libertate, ├«n timp ce cele din 18 decembrie 2002 si din 11 februarie 2003 mentionau pericolul social reprezentat de infractiunile sav├órsite, pentru care existau indicii suficiente, si de riscul de obstructionare a anchetei, care era ÔÇ×abia la ├«nceputÔÇŁ.ÔÇĘ16. Ultimii doi reclamanti au fost pusi ├«n libertate la 21 martie 2003, al treilea reclamant la 8 aprilie 2003, iar cel de-al doilea reclamant la 11 iunie 2003. ├Än prezent, procedura penala pe fond ├«mpotriva reclamantilor este ├«n continuare pendinte.

II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

17. ├Än ceea ce priveste arestarea preventiva si prelungirea acestei masuri, dispozitiile relevante ale Codului de procedura penala, astfel cum erau redactate la momentul faptelor, precum si esentialul practicii interne privind notiunea de ÔÇ×pericol pentru ordinea publicaÔÇŁ prevazuta la art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., sunt descrise ├«n cauzele Mujea ├«mpotriva Rom├óniei [(dec.), nr. 44696/98, 10 septembrie 2002], Nastase-Silivestru ├«mpotriva Rom├óniei (nr. 74785/01, pct. 21-22, 4 octombrie 2007) si Calmanovici ├«mpotriva Rom├óniei (nr. 42250/02, pct. 40-42, 1 iulie 2008). Trebuie retinut faptul ca art. 148 C. proc. pen. prevedea ca arestarea preventiva nu putea fi solicitata de un procuror dec├ót daca se ├«ndeplineau, ├«n mod cumulat, pe de o parte, conditiile enuntate la art. 143 C. proc. pen. (existenta unor probe sau indicii concludente ├«n ceea ce priveste sav├órsirea unei infractiuni) si, pe de alta parte, unul dintre cazurile prevazute la art. 148, dintre care, ├«n special: ÔÇô existenta unor informatii suficiente ├«n sensul ca inculpatul a ├«ncercat sa obstructioneze aflarea adevarului prin coruperea unui martor sau a unui expert, prin distrugerea sau modificarea probelor etc. (148 lit. d)); ÔÇô prezenta ÔÇ×uneia dintre circumstantele agravanteÔÇŁ [148 alin. (1) lit. g)] ÔÇô alineat abrogat de Legea nr. 281/2003); -  sav├órsirea, de catre inculpat, a unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa ├«nchisorii de minim doi ani si existenta unui pericol pentru ordinea publica ├«n cazul ├«n care acesta ar fi lasat ├«n libertate (148 alin. (1) lit. h)).ÔÇĘDurata arestarii inculpatului poate fi prelungita ├«n caz de necesitate si numai motivat (art. 155 C. proc. pen.).ÔÇĘ18. Circumstantele agravante legale sunt prevazute ├«n mod limitativ la art. 75 C. pen. (capitolul ÔÇ×Individualizarea pedepselor). Instanta responsabila cu o cauza poate retine si alte circumstante agravante (judiciare). ├Än ceea ce priveste art. 41 C. pen. (capitolul ÔÇ×Pluralitatea de infractiuniÔÇŁ), acesta a definit infractiunea continuata ca infractiunea comisa ├«n timp prin mai multe actiuni similare care prezinta continutul aceleiasi infractiuni.

ÎN DREPT

I. CONEXAREA CERERILOR

19. Curtea considera ca cererile trebuie conexate, conform art. 42 ┬ž 1 din regulamentul sau, av├ónd ├«n vedere cadrul faptic si juridic comun.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ├ÄNCALCARE A ART. 5 ┬ž 1 DIN CONVENTIE

20. Reclamantii pretind ca arestarea lor preventiva de catre un procuror nu s-a realizat ÔÇ×conform cailor legaleÔÇŁ. Acestia invoca art. 5 ┬ž 1 din Conventie, formulat dupa cum urmeaza ├«n partea sa relevanta:ÔÇĘArt. 5 ┬ž 1ÔÇĘÔÇ×1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:ÔÇĘ(ÔÇŽ)ÔÇĘc) daca a fost arestat sau retinut ├«n vederea aducerii sale ├«n fata autoritatii judiciare competente, atunci c├ónd exista motive verosimile de a banui ca a sav├órsit o infractiune sau c├ónd exista motive de a banui ca a sav├órsit o infractiune sau c├ónd exista motive temeinice de a crede ├«n necesitatea de a-l ├«mpiedica sa sav├órseasca o infractiune sau sa fuga dupa sav├órsire acesteia; (ÔÇŽ)ÔÇŁÔÇĘ21. Guvernul contesta acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate 22. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este ├«n mod vadit nefondat ├«n sensul art. 35 ┬ž 3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond 23. Guvernul considera ca ordonantele procurorului de arestare preventiva a reclamantilor, ordonante confirmate, de altfel, de instantele interne, erau conforme cu art. 137 si 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen. Cu acest titlu, Guvernul considera ca gravitatea infractiunilor de care erau acuzate partile interesate si modul ├«n care acestea au fost comise duceau, ÔÇ×indubitabilÔÇŁ, la concluzia ca mentinerea lor ├«n libertate prezenta un pericol pentru ordinea publica [art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.]. ├Än plus, procurorul a retinut si aplicarea art. 148 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. ├«n masura ├«n care caracterul ÔÇ×continuatÔÇŁ al comiterii infractiunilor putea agrava raspunderea penala a persoanelor ├«n cauza.ÔÇĘ24. Fac├ónd trimitere la art. 137 C. proc. pen. si la hotar├órea Pantea ├«mpotriva Rom├óniei [nr. 33343/96, pct. 222-223, CEDO 2003-VI (extrase)], reclamantii considera ca procurorul nu a oferit motive concrete, dupa cum prevede art. 137 C. proc. pen., pentru a justifica, pentru fiecare dintre ei, arestarea lor preventiva conform criteriilor art. 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen., pe care le considerau aplicabile. Cu acest titlu, procurorul nu a precizat modul ├«n care reclamantii au ├«ncercat sa ├«mpiedice aflarea adevarului ├«n cadrul urmaririi penale, nici care erau circumstantele agravante (descrise la art. 75 C. proc. pen.) aplicabile si ÔÇ×pericolul pentru ordinea publicaÔÇŁ care trebuie evitat ├«n cazul punerii lor ├«n libertate.ÔÇĘ25. ├Än ceea ce priveste arestarea preventiva a reclamantilor, Curtea face trimitere la jurisprudenta relevanta ├«n domeniu [Assanidz├ę ├«mpotriva Georgiei (GC), nr. 71503/01, pct. 171, CEDO 2004-II, Pantea, citata anterior, pct. 220, si Calmanovici ├«mpotriva Rom├óniei, nr. 42250/02, pct. 62-66, 1 iulie 2008]. ├Än acest context, ea reaminteste ca a stabilit deja ca art. 5 ┬ž 1 lit. c) din Conventie a fost ├«ncalcat ├«n ultimele doua cauze citate anterior, din cauza faptului ca procurorul nu a furnizat, dupa cum prevede art. 137 C. proc. pen., motivele concrete care l-au determinat sa adopte o astfel de masura ├«n conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., acesta descriind ├«n mod limitativ circumstantele care autorizeaza arestarea.ÔÇĘ26. Dupa examinarea faptelor relevante, Curtea considera ca nimic nu permite diferentierea prezentei cauze de cauzele mentionate anterior, ├«n masura ├«n care nici procurorul, nici macar instantele care au confirmat arestarea ├«n litigiu nu au precizat motivele si faptele care permiteau ├«ntemeierea acestei masuri pe art. 148 alin. (1) lit. d), g) sau h) C. proc. pen., ci s-au limitat ├«n general la o simpla citare a dispozitiilor ├«n cauza. Astfel, niciun fapt care poate fi interpretat ca o tentativa a persoanelor ├«n cauza de obstructionare a aflarii adevarului ├«n cadrul urmaririi penale nu a fost prezenta de autoritati, si nicio precizare nu a fost facuta cu privire la ÔÇ×pericolul pentru ordinea publicaÔÇŁ sau la ÔÇ×circumstantele agravanteÔÇŁ invocate. Cu acest titlu, trebuie sa luam act de faptul ca hotar├órea din 17 octombrie 2002 nu a precizat ÔÇ×circumstantele agravanteÔÇŁ ├«n cauza sau celelalte motive invocate de parchet [art. 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen.] si care ÔÇô conform Curtii de Apel ÔÇô intrau sub incidenta marjei de apreciere a procurorului (supra, pct. 10). ├Än prezent, Guvernul nu poate ├«ncerca sa compenseze, ├«n mod esential speculativ, ├«n lipsa sprijinului unei jurisprudente interne relevante, aceasta lipsa de motivare a deciziilor parchetului si ale instantelor interne [a se vedea, mutatis mutandis, Calmanovici, citata anterior, pct. 65 in fine, si Pantea, pct. 222 si 223, a contrario, Mooren ├«mpotriva Germaniei (GC), nr. 11364/03, pct. 75 in fine si 94, CEDO 2009-..., unde era vorba de incapacitatea autoritatilor, la finalul procedurii judiciare de control al arestarii, de a preciza ├«n mod suficient de detaliat faptele si probele pe care se bazau banuielile care ├«l vizau pe reclamant].ÔÇĘ27. ├Än aceste circumstante, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat niciun element relevant pentru a distinge, din acest punct de vedere, cauza prezenta de cauzele Pantea si Calmanovici, citate anterior. Prin urmare, ├«ncalcarea ÔÇ×cailor legaleÔÇŁ de catre procuror cu ocazia arestarii preventive a reclamantilor pentru treizeci de zile (├«ntre 3 octombrie si 1 noiembrie 2002 pentru primul reclamant, si ├«ntre 30 septembrie si 29 octombrie 2002, pentru ceilalti reclamanti) a condus la ├«ncalcarea art. 5 ┬ž 1 lit. c) din Conventie.

III. CU PRIVIRE LA PRETINSELE ├ÄNCALCARI ALE ART. 5 ┬ž 3 DIN CONVENTIE

28. Reclamantii se pl├óng de faptul ca, dupa arestarea lor, acestia nu au fost adusi ÔÇ×de ├«ndataÔÇŁ ├«n fata unui ÔÇ×magistratÔÇŁ si ca instantele interne nu au justificat necesitatea prelungirii arestarii lor preventive. Ei invoca, ├«n acest sens, art. 5 ┬ž 1 si 3 din Conventie, al carui ultim paragraf este formulat dupa cum urmeaza:

ÔÇ×Orice persoana arestata sau detinuta, ├«n conditiile prevazute de paragraful 1. lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de ├«ndata ├«naintea unui judecator sau a altui magistrat ├«mputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata ├«ntr-un termen rezonabil sau eliberata ├«n cursul procedurii. Punerea ├«n libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei ├«n cauza la audiere.ÔÇŁ

29. Guvernul respinge acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate 30. Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt ├«n mod vadit nefondate ├«n sensul art. 35 ┬ž 3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acestea nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond 31. Guvernul admite ca dispozitiile interne aplicabile la momentul faptelor erau contrare cerintelor art. 5 ┬ž 3 din Conventie (control judiciar automat ├«n urma arestarii de catre un procuror), dar ia act de faptul ca, din 2003, judecatorul era singurul competent sa aresteze o persoana. Pe de alta parte, acesta considera ca instantele au oferit motive, si nu simple formule standardizate, pentru a prelungi arestarea preventiva a reclamantilor.ÔÇĘ32. Fac├ónd trimitere la jurisprudenta Curtii (Pantea, citata anterior), reclamantii considera ca acestia nu au fost adusi ├«n fata unui ÔÇ×magistratÔÇŁ ÔÇ×├«ndataÔÇŁ dupa arestare si ca instantele interne nu au oferit motive concrete, pentru fiecare dintre acestia, pentru a justifica necesitatea prelungirii arestarii lor preventive.ÔÇĘ33. ├Än ceea ce priveste primul capat de cerere mentionat anterior, Curtea reaminteste ca a stabilit deja ├«ncalcarea art. 5 ┬ž 3 din Conventie ├«n mai multe cauze similare, ├«n care reclamantii nu au fost adusi ÔÇ×de ├«ndataÔÇŁ ├«n fata unui magistrat ├«mputernicit prin lege sa exercite atributii judiciare pentru controlul jurisdictional al arestarii sau retinerii acestora [a se vedea, printre altele, Pantea, citata anterior, pct. 236, 239 si 240, Nastase Silivestru, citata anterior, pct. 29-33 si Toma ├«mpotriva Rom├óniei, nr. 42716/02, pct. 66-67, 24 februarie 2009]. Av├ónd ├«n vedere elementele de la dosar, aceasta nu identifica niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferita ├«n speta, reclamantii fiind adusi ├«naintea Judecatoriei Constanta abia dupa opt (pentru primul reclamant) si unsprezece zile (pentru ceilalti reclamanti) de la arestare (supra, pct. 5 si 7).ÔÇĘ34. Prin urmare, a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 3 din Conventie sub acest aspect.ÔÇĘ35. ├Än ceea ce priveste capatul de cerere privind omisiunea instantelor de a oferi motive pentru prelungirea arestarii preventive a persoanelor ├«n cauza, capat de cerere care trebuie examinat doar din perspectiva art. 5 ┬ž 3 din Conventie, Curtea reaminteste ca, ├«n cauza Calmanovici citata anterior, dupa ce a reiterat principiile care rezultau din jurisprudenta sa, aceasta a stabilit ca autoritatile nu au oferit motive ÔÇ×relevante si suficienteÔÇŁ pentru a justifica necesitatea mentinerii reclamantului ├«n arest preventiv timp de trei luni si jumatate. Cu acest titlu, ea a constatat ca instantele nu au prezentat fapte concrete cu privire la riscul pe care l-ar prezenta punerea ├«n libertate a persoanei ├«n cauza [art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.], ca acestea nu au examinat individual situatia sa, nici nu au luat ├«n considerare posibilitatea de a aplica masuri alternative pentru detentie (Calmanovici, citata anterior, pct. 90-94 si 101).ÔÇĘ36. Dupa examinarea faptelor relevante, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat elemente care sa conduca la o concluzie diferita ├«n cauza.ÔÇĘ37. ├Än fapt, Curtea observa ca, pentru a justifica necesitatea prelungirii arestarii preventive a persoanelor ├«n cauza, instantele interne au precizat ├«n special faptul ca ÔÇ×motivele initiale ale arestarii existau ├«n continuareÔÇŁ si ca instrumentarea probatorie necesara, inclusiv cea a apararii, solicitata de partile interesate, nu era finalizata (supra, pct. 15). Curtea reaminteste ca a constatat deja ca procurorul nu a furnizat motivele concrete pentru care considera ca art. 148 alin. (1) lit. d), g) si h) se aplicau la momentul arestarii fiecarui reclamant (supra, pct. 26), pentru ca instantele sa poata, dupa caz, face trimitere la acestea la ├«nceputul detentiei. Pe de alta parte, ├«n masura ├«n care instantele nu au prezentat niciun element ├«n sprijinul ipotezei riscului de obstructionare a anchetei, Curtea nu poate accepta ca simplul fapt ca probe ÔÇô ├«n special ale apararii ÔÇô trebuie ├«n continuare administrate sa fie suficient pentru a justifica, av├ónd ├«n vedere articolul citat anterior, mentinerea unei persoane ├«n arest preventiv (supra, pct. 15, Becciev ├«mpotriva Moldovei, nr. 9190/03, pct. 59, 4 octombrie 2005).ÔÇĘ38. ├Än sf├órsit, Curtea evidentiaza ca, ├«n toate deciziile ├«n cauza, instantele interne au prelungit arestarea preventiva a tuturor reclamantilor, ├«mpreuna, fara o examinare individuala, prin formule succinte, abstracte si cvasi-identice, pentru a nu spune stereotipe, omit├ónd sa precizeze modul ├«n care criteriile ├«n cauza se aplica fiecareia dintre persoanele ├«n cauza. Aceasta considera ca o asemenea abordare nu este compatibila cu garantiile prevazute la art. 5 ┬ž 3 din Conventie ├«n masura ├«n care permite mentinerea mai multor persoane ├«n detentie fara o examinare individuala a motivelor care justifica necesitatea prelungirii detentiei [Svipsta ├«mpotriva Letoniei, nr. 66820/01, pct. 109, CEDO 2006 IX (fragmente), Calmanovici, citata anterior, pct. 98 si 100, si Dolgova ├«mpotriva Rusiei, nr. 11886/05, pct. 49, 2 martie 2006].ÔÇĘ39. Aceste elemente ├«i sunt suficiente Curtii pentru a stabili ca, ├«n speta, a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 3 din Conventie si cu privire la acest aspect.

IV. CU PRIVIRE LA PRETINSELE ├ÄNCALCARI ALE ART. 5 ┬ž 4 DIN CONVENTIE

40. Reclamantii pretind ca avocatii lor nu au beneficiat de un acces efectiv la dosarul cauzei ├«n cursul procedurii judiciare de control al arestarii lor. Pe de alta parte, ultimii trei reclamanti pretind ca procedura de prelungire a arestarii lor preventive din 24 februarie 2003 nu a fost contradictorie si ca acestia nu au beneficiat de o actiune ├«mpotriva hotar├órii pronuntate ├«n acea zi. Acestia invoca art. 5 ┬ž 4 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

ÔÇ×4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs ├«n fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze ├«ntr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea sa este ilegala.ÔÇŁ

41. Guvernul respinge acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate 42. Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt ├«n mod vadit nefondate ├«n sensul art. 35 ┬ž 3 din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acestea nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond 43. ├Än ceea ce priveste procedura judiciara finalizata prin hotar├órea din 17 octombrie 2002, Guvernul evidentiaza ca, at├ót tribunalul, c├ót si curtea de apel au avut la dispozitie o parte a dosarului cauzei, transmisa de parchet. Desi curtea de apel a respins la 17 octombrie 2002 cererea avocatilor de a li se acorda posibilitatea sa examineze dosarul ├«n cauza, acestia din urma au putut, conform Guvernului, sa consulte dosarul la arhivele acestei instante si ├«n sala de sedinta ├«nainte de intrarea completului de judecata. ├Än ceea ce priveste ├«ncheierea din 24 februarie 2003, Guvernul evidentiaza ca aceasta a fost pronuntata ├«n urma recursului, astfel ├«nc├ót nu poate fi supusa unui alt recurs ├«n dreptul intern. ├Än ceea ce priveste abordarea curtii de apel care consta ├«n a nu supune spre dezbatere partilor chestiunea, ridicata din oficiu, a prelungirii arestarii preventive care trebuia sa expire la 25 februarie 2003, aceasta era, ├«n opinia sa, justificata de atitudinea avocatilor care au introdus cereri ne├«ntemeiate de recuzare a judecatorilor.ÔÇĘ44. Reclamantii au reiterat capetele de cerere mentionate anterior.ÔÇĘ45. Curtea face trimitere la principiile stabilite de jurisprudenta sa constanta conform carora o procedura desfasurata ├«n temeiul art. 5 ┬ž 4 din Conventie ├«n fata instantei sesizate cu un recurs ├«mpotriva unei detentii trebuie sa fie contradictorie si sa garanteze ÔÇ×egalitatea armelorÔÇŁ ├«ntre parti, si anume procuror si persoana retinuta, ceea ce implica si dreptul apararii de a avea acces la documentele de la dosar care au o importanta esentiala pentru o contestare eficienta a legalitatii detentiei. Pe de alta parte, dreptul de a fi audiat efectiv de instanta astfel sesizata ar fi lipsit de sens daca judecatorul, baz├óndu-se pe dreptul si practica interne, putea considera ca lipsite de relevanta, sau nu lua ├«n considerare fapte concrete invocate de detinut si care puteau arunca un dubiu asupra ÔÇ×legalitatiiÔÇŁ privarii sale de libertate [Nikolova ├«mpotriva Bulgariei (GC), nr. 31195/96, pct. 61, CEDO 1999-II, Svipsta ├«mpotriva Letoniei, nr. 66820/01, pct. 129, CEDO 2006-III, si Mooren, citata anterior, pct. 124].ÔÇĘ46. ├Än ceea ce priveste procedura judiciara de control al arestarii preventive a reclamantilor, Curtea observa ca, daca o parte a dosarului cauzei a fost trimisa de parchet instantelor ├«nsarcinate cu respectivul control, acestea din urma au respins cererile avocatilor reclamantilor de am├ónare a sedintei pentru a le permite examinarea respectivului dosar, care, pe de alta parte, a fost adus ├«n sala de sedinta doar de curtea de apel (supra, pct. 7 si 9). Curtea ia act de faptul ca Guvernul nu a prezentat niciun element care sa conduca la concluzia ca avocatii reclamantilor au avut acces efectiv la dosar ├«n cursul procedurii ├«n cauza, nici chiar la momentul recursului, argumentele sale ├«n aceasta privinta nefiind confirmate de motivele de respingere a cererii de am├ónare furnizate de curtea de apel la 17 octombrie 2002. Cu acest titlu, este suficient, ca Curtea sa evidentieze ca, ├«n conformitate cu curtea de apel, controlul judiciar al arestarii persoanei ├«n cauza nu necesita accesul apararii tocmai la partea selectata de parchet pentru a sustine observatiile sale cu privire la acest aspect. ├Än plus, ├«n hotar├órea sa din 17 octombrie 2002, chiar curtea de apel a mentionat ÔÇ×indiciiÔÇŁ si ÔÇ×circumstanteÔÇŁ care rezultau din dosarul cauzei, dosar la care apararea nu pare sa fi avut acces (supra, pct. 10). ├Än sf├órsit, Curtea nu poate admite ca reclamantii au beneficiat de o actiune de atac efectiva ├«n ceea ce priveste chestiunea arestarii lor, ├«n masura ├«n care instantele au considerat ca temeiul legal retinut de parchet ÔÇô art. 148 alin. (1) lit. d), g) si h) C. proc. pen. ÔÇô intra sub incidenta marjei de apreciere a procurorului si ├«n care nici ei nu au prezentat, ├«n momentul ├«n care acest aspect era invocat ├«n fata lor de persoanele ├«n cauza, motivele concrete ale aplicabilitatii ├«n speta a dispozitiilor legale ├«n cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Svipsta, citata anterior, pct. 134).ÔÇĘ47. Curtea considera ca au fost ├«ncalcate cerintele art. 5 ┬ž 4 din Conventie ├«n cadrul procedurii de arestare preventiva a reclamantilor.ÔÇĘ48. ├Än ceea ce priveste capatul de cerere al ultimilor trei reclamanti referitor la procedura ├«n fata Curtii de Apel Bacau din 24 februarie 2003, este suficient ca Curtea sa constate ca aceasta instanta s-a pronuntat din oficiu cu privire la chestiunea prelungirii arestarii preventive care trebuia sa se ├«ncheie la 25 februarie 2003, fara a o supune spre dezbatere partilor. Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului conform caruia o astfel de abordare era necesara av├ónd ├«n vedere cererile repetate de recuzare a judecatorilor prezentate de avocati. ├Än plus, Curtea observa ca recursul persoanelor interesate ├«mpotriva hotar├órii din 24 februarie 2003 ÔÇô ├«n care chestiunea prelungirii detentiei a fost examinata pentru prima data din oficiu ÔÇô a fost respinsa ca inadmisibila pe motiv ca respectiva hotar├óre a fost pronuntata de o instanta de ultim grad (supra, pct. 13-14), astfel ├«nc├ót ultimii trei reclamanti nu au beneficiat la nicio etapa a acestei proceduri de o dezbatere contradictorie privind prelungirea arestarii lor preventive.ÔÇĘ49. Prin urmare, a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 4 si ├«n ceea ce priveste acest punct.

V. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE ÎNCALCARI

50. Invoc├ónd art. 3, 5 ┬ž 1 si 2 si 6 ┬ž 1 din Conventie, reclamantii se pl├óng de ├«ncalcarea mai multor dispozitii de procedura la momentul arestarii lor preventive de procuror, ca urmare a faptului ca acestia nu au fost informati cu privire la motivele arestarii lor, precum si ÔÇô av├ónd ├«n vedere primii doi reclamanti ÔÇô la conditiile detentiei si la lipsa de impartialitate a judecatorilor care au examinat anumite cereri de prelungire a arestarii lor preventive de catre parchet.ÔÇĘ51. Tin├ónd seama de toate elementele de care dispune si ├«n masura ├«n care este competenta sa se pronunte cu privire la pretentiile formulate, Curtea constata ca nu s-a adus nicio atingere drepturilor si libertatilor garantate de articolele Conventiei.ÔÇĘReiese ca acest capat de cerere este ├«n mod vadit nefondat si trebuie respins ├«n temeiul art. 35 ┬ž 3 si 4 din Conventie.ÔÇĘ52.  ├Än sf├órsit, ├«n baza art. 5 ┬ž 4 din Conventie, reclamantii pretind ca examinarea judiciara a arestarii lor nu a avut loc ├«ntr-un ÔÇ×termen scurtÔÇŁ. Invoc├ónd art. 5 ┬ž 1 din Conventie, ultimii trei reclamanti pretind, ├«n plus, ca acestia nu au fost tinuti ├«n arest ÔÇ×potrivit cailor legaleÔÇŁ ├«n special ├«n perioada 24 ianuarie ÔÇô 4 februarie 2003 si dupa 24 februarie 2003, din cauza neprelungirii acestei masuri si, respectiv, din cauza lipsei caracterului contradictoriu al procedurii judiciare privind mentinerea ├«n arest.ÔÇĘ53. Guvernul respinge argumentele reclamantilor. Acesta considera ca nu a fost ├«ncalcata nicio dispozitie a Conventiei.ÔÇĘ54. Consider├ónd ca s-a pronuntat cu privire la principalele probleme ridicate de reclamanti ├«n ceea ce priveste art. 5 ┬ž 1, 3 si 4 din Conventie, Curtea considera ca nu este necesara examinarea separata a celorlalte capete de cerere ├«ntemeiate pe acest articol si prezentate supra, pct. 52, capete de cerere care vizeaza, la r├óndul lor, arestarea preventiva si mentinerea acesteia (a se vedea, mutatis mutandis, Kamil Uzun ├«mpotriva Turciei, nr. 37410/97, pct. 64, 10 mai 2007 si Erdal Aslan ├«mpotriva Turciei, nr. 25060/02 si 705/03, pct. 94, 2 decembrie 2008).

VI. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

55. Art. 41 din Conventie prevede:

ÔÇ×├Än cazul ├«n care Curtea declara ca a avut loc o ├«ncalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al ├«naltei parti contractante nu permite dec├ót o ├«nlaturare incompleta a consecintelor acestei ├«ncalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.ÔÇŁ

A. Prejudiciu 56. Ultimii patru reclamanti solicita 340 754 euro (EUR), 14 781,43 EUR, 7 661,25 EUR  si, respectiv, 18 315 (EUR) cu titlu de prejudiciu material suferit ├«n special ├«n cursul detentiei ├«n litigiu (foloase nerealizate si pierderi suferite de al doilea reclamant si de societatile comerciale, prejudiciu salarial, cheltuieli cu pachetele primite ├«n ├«nchisoare etc.). Pe de alta parte, reclamantii solicita respectiv 100 000 EUR, 200 000 EUR si, ├«n ceea ce ├«i priveste pe fiecare dintre ultimii trei reclamanti, 30 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit din cauza neplacerilor cauzate de detentia ├«n cauza.ÔÇĘ57. Fac├ónd trimitere la jurisprudenta Curtii (Kalachnikov ├«mpotriva Rusiei, nr. 47095/99, pct. 139, CEDO 2002-VI), Guvernul considera ca ultimii patru reclamanti nu au dovedit existenta unei legaturi reale de cauzalitate ├«ntre ├«ncalcarile constatate de Curte si prejudiciul material si moral pe care l-ar fi suferit. ├Än plus, acesta considera excesiva suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral, av├ónd ├«n vedere jurisprudenta relevanta.ÔÇĘ58. Curtea nu observa nicio legatura de cauzalitate ├«ntre ├«ncalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere. ├Än schimb, aceasta considera ca trebuie sa i se acorde fiecaruia dintre reclamanti suma de 6 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit.

B. Cheltuieli de judecata

59. Prezent├ónd c├óteva documente justificative pentru cheltuielile cu corespondenta cu Curtea, ultimii trei reclamanti solicita, de asemenea, fiecare, 1 840 EUR pentru cheltuielile suportate ├«n fata instantelor interne si ├«n fata Curtii (dintre care 1 500 EUR pentru onorariile avocatului si 340 EUR pentru cheltuieli cu corespondenta si traducerea), sume care trebuie platite direct avocatului lor.ÔÇĘ60. Guvernul invoca faptul ca reclamantii nu au prezentat documente justificative pentru majoritatea cheltuielile pretinse.ÔÇĘ61. ├Än conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata dec├ót ├«n masura ├«n care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. ├Än speta si tin├ónd seama de documentele pe care le detine si de criteriile mentionate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile cu procedura nationala si considera rezonabila suma totala de 200 EUR pentru procedura ├«n fata Curtii, suma care trebuie platita direct avocatului ultimilor trei reclamanti.

C. Dobânzi moratorii 62. Curtea considera necesar ca rata dobânzilor moratorii sa se întemeieze pe rata dobânzii facilitatii de împrumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

├Än unanimitate,ÔÇĘCURTEA,

1. Decide conexarea cererilor;

2. Declara cererile admisibile ├«n ceea ce priveste capetele de cerere ├«ntemeiate pe art. 5 ┬ž 1 din Conventie (arestarea preventiva a reclamantilor), 5 ┬ž 3 din Conventie si 5 ┬ž 4 din Conventie (accesul la dosarul cauzei si prelungirea arestarii ultimilor trei reclamanti la 24 februarie 2003), si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;

3. Hotaraste ca a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 1 din Conventie;

4. Hotaraste ca a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 3 din Conventie, din cauza neaducerii reclamantilor ├«n fata unui ÔÇ×magistratÔÇŁ ÔÇ×├«ndataÔÇŁ dupa arestare;

5. Hotaraste ca a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 3 din Conventie din cauza nejustificarii, de catre instante, a necesitatii mentinerii acestora ├«n arest preventiv;

6. Hotaraste ca a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 4 din Conventie ├«n cadrul procedurii judiciare de control al arestarii preventive a reclamantilor;

7. Hotaraste ca a fost ├«ncalcat art. 5 ┬ž 4 din Conventie, ├«n ceea ce ├«i priveste pe ultimii trei reclamanti, ├«n procedura de prelungire a arestarii lor preventive la 24 februarie 2003;

8. Hotaraste ca nu trebuie examinate pe fond celelalte capete de cerere ├«ntemeiate pe art. 5 ┬ž 1 si 4 din Conventie;

9. Hotaraste:ÔÇĘa) ca statul p├ór├ót trebuie sa plateasca reclamantilor, ├«n termen de trei luni de la data ram├ónerii definitive a hotar├órii, ├«n conformitate cu art. 44 ┬ž 2 din Conventie, sumele urmatoare, care trebuie convertite ├«n moneda statului p├ór├ót la rata de schimb aplicabila la data platii:ÔÇĘi. 6.000 EUR (sase mii euro), fiecarui reclamant, plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;ÔÇĘii. 200 EUR (doua sute euro), pentru cheltuieli de judecata, suma ce va fi platita direct avocatului ultimilor trei reclamanti;ÔÇĘb) ca, de la expirarea termenului mentionat si p├óna la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dob├ónda simpla, la o rata egala cu rata dob├ónzii facilitatii de ├«mprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

10. Respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.