Vineri 25 Iulie 2014,  
Atenţie, şoferi! Suspecţii accidentelor grave ar putea rămâne cu permisul

„Este total neconstituţional ca poliţistul să reţină permisul de conducere chiar imediat după producerea accidentului de circulaţie, când probatoriul nici măcar nu a fost administrat, iar ulterior procurorul şi judecătorul să prelungească sau nu dreptul de a conduce pe ...

Curtea de Apel Constanţa l-a pus în libertate pe jandarmul Ichimuţă, acuzat de trafic de droguri

Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa au dispus, vineri, punerea în libertate a subofiţerului Gabriel Ichimuţă, de 24 de ani, angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, acuzat de trafic de droguri, pe care judecătorii de la Tribunal îl arestaseră pent ...

Jorj Unciuleanu, în atenţia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României

Pe numele lui Jorj Unciuleanu a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României o plângere penală pentru ucidere din culpă. Centrul Maritim de Coordonare din cadrul ANR informează că în seara zilei de 9 septembrie, la ora 19.30, Jorj ...

Sentinţă de 850.000 de lei Rutieriştii execută statul

Despăgubiţi de instanţă cu circa opt miliarde şi jumătate, după ce judecătorii au apreciat că li s-au încălcat drepturile în mod brutal, poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa suspectaţi de fapte de corupţie pot pune în executare hotărârea prin care statul a fos ...

Poliţişti arestaţi pentru luare de mită, despăgubiţi cu 25.000 lei

Acum doi ani, printr-o acţiune de amploare a DGA, 39 de poliţişti de la Constanţa erau reţinuţi de colegii lor, fiind suspectaţi de  abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă. Între timp, majoritatea acestora au scăpat de urmărirea penală, au fost r ...

Amenintari cu sinuciderea Politistii de la Rutiera, in pragul disperarii

„Poliţiştii au venit la noi şi ne-au cerut ajutorul. Ne-au zis că nu se mai descurcă să achite ratele la bănci, nu mai au nici ce mânca, sunt discuţii în familii pe tema banilor. Unul dintre ei mi-a spus că vrea să se spânzure pentru că vrea banca să-i ia casa". ...

În exclusivitate, la un an de la moartea scafandrilor Ultimele imagini de pe camera video a lui Ispas

„Am avut o stimă deosebită pentru ei (nr. Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas, acesta din urmă fiind angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea). Dumnezeu Să-i aibă în pază", a conchis Unciuleanu Azi, 9 septembrie 2011, se împlineşte ...

Daune pentru seful de la Crima Organizata

Comisarul Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, se apropie din ce în ce mai mult de suma de 50.000 de lei pe care o are de primit, cu titlul de daune, de la Valentin Ivanciu, individul care i-a târât numele în noroi pe parcursul mai multor ani. ...

Mara, nevinovat de cinci dintre „mega-acuzatiile" aduse

Liviu Florin Mara, bărbatul de 58 de ani acuzat că s-ar fi ascuns timp de 20 de ani de executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost achitat pentru cinci din cele 14 capete de acuzare pentru care este judecat, pentru restul fiind condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare. C ...

Ce „grozăvii" a descoperit ITM în dosarul scafandrilor morţi Zarafu şi Ispas

„ (...) Nu ne mai rămâne decât să cerem sprijinul FBI, care dacă tot cercetează moartea sportivului din Giurgiu se va implica şi în descoperirea vinovaţilor din Portul Constanţa" Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa a aplicat mai multe amenzi societă ...

Recuperarea scafandrului Zarafu

Filmul recuperarii scafandrului Zarafu, disparut in epave navei Medy. Articol complet ...

Concluzia specialiştilor: Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas au fost trimişi la moarte sigură

Specialiştii Centrului de Scafandri Constanţa au terminat expertiza tehnico-ştiinţifică a echipamentelor purtate de Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas în ziua în care s-au scufundat la epava navei Medy. Cei doi au murit în data de 9 septembrie în circumstanţe rămase, deocamdat ...

Avocatul Filisan: "Cazul scafandrilor Ispas- Zarafu stagneaza nejustificat"

Avocatul Catalin Filisan, cel care se ocupa de ancheta demarata in cazul decesului scafandrilor Catalin Ispas si Cristian Zarafu, decedati anul trecut, spune ca in momentul de fata nu exista noutati in dosarul celor doi. As putea spune chiar ca dosarul stagneaza nejustificat, a d ...

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE - COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI - ÎNCHEIEREA NR. 245/2010 Dosar nr. 3023/1/2010 PRIVIND RECURSUL IMPOTRIVA LUARII MASURII ARESTARII PREVENTIVE A CELOR 3 INCULPATI CC, ML SI CF CERCETATI ALATURI DE INC. VOICU C.

Share |

 

Magistratul asistent a învederat instanţei că anterior începerii şedinţei de judecată reprezentantul parchetului a depus la dosar procesul verbal din 12 aprilie 2010 de redare în formă scrisă a unei convorbiri telefonice şi un suport magnetic (anexat), o copie a anterior menţionatului înscris fiind destinată comunicării către apărătorii inculpaţilor.

Apărătorii aleşi au arătat că se impune acordarea unui interval de minimum trei ore pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării, solicitând, totodată, permisiunea de a lua legătura cu inculpaţii.

Cererile apărătorilor aleşi fiind apreciate ca întemeiate, şedinţa de judecată a fost suspendată până la ora 1330.

După reluarea şedinţei de judecată, reprezentanţii mass-media au solicitat permisiunea utilizării echipamentelor electronice (laptop) pentru editare de texte în timpul şedinţei şi realizarea unor fotografii.

Luând concluziile apărătorilor, care s-au opus fotografierii / filmării clienţilor lor şi ale procurorului, care nu s-a opus folosirii laptopului de reprezentanţii mass- media, fără însă a se înregistra şedinţa de judecată, după deliberare, instanţa a respins cererea de Utilizare a laptopurilor şi de filmare, reprezentanţii presei urmând a efectua consemnările pe care le apreciază necesare în alte modalităţi decât cele electronice.

Constatând că nu mai există cereri prealabile, instanţa a arătat că, potrivit art.1403 alin.3 Cod procedură penală, se impune audierea recurenţilor inculpaţi în faţa instanţei de recurs.

Intrebat fiind dacă doreşte să dea declaraţie şi punându-i-se în vedere dispoziţiile art.70 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul CC, luând legătura cu apărătorul său ales, a arătat că doreşte să dea declaraţie; aceasta a fost tehnoredactată, iar după citire, semnată de inculpat, preşedintele completului şi magistratul asistent, fiind ataşată la dosar.

Inculpatului CF i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art.70 alin.2 Cod procedură penală şi a arătat că doreşte să dea declaraţie; aceasta a fost tehnoredactată, iar după citire, semnată de inculpat, preşedintele completului de judecată şi magistratul asistent, fiind ataşată la dosar.

Punându-i-se în vedere inculpatului LM dispoziţiile art.70 alin.2 :Cod procedură penală, acesta a arătat că doreşte să dea declaraţie în recurs; aceasta a fost tehnoredactată, iar apoi citită şi semnată de inculpat, preşedintele completului şi magistratul asistent, fiind ataşată la dosar.

Constatând cauza în stare de judecată, instanţa a acordat cuvântul în dezbateri.

I. Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, pentru recurentul inculpat CC, a depus în scris motivele de recurs şi, în susţinerea acestora, a invocat următoarele critici:

1. Nelegala respingere a excepţiei privind neaudierea inculpatului anterior întocmirii propunerii de arestare.

S-a motivat că în mod greşit şi nelegal s-a reţinut că inculpatul şi-ar fi exprimat opţiunea în sensul că refuză să dea declaraţii, deoarece din procesele verbale întocmite în timpul urmăririi, până la întocmirea propunerii de arestare rezultă că inculpatul a arătat că doreşte să dea declaraţie, astfel că, anterior, prima instanţă a sancţionat, prin considerentele încheierii pronunţate decizia definitivă şi obligatorie pronunţată la 6 ianuarie 2010 de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători (nr.1/2010) ce stabileşte că refuzul inculpatului de a da declaraţii nu poate fi implicit, ci trebuie să fie expres manifestat în cuprinsul unui proces verbal, aspect contrazis de motivarea primei instanţe din prezenta cauză care a constatat că inculpatul CC s-a prevalat de dreptul la tăcere prevăzut de art.70 alin.2 Cod procedură penală. în mod greşit, prima instanţă a motivat soluţia de respingere a excepţiei reproşând inculpatului exerciţiul abuziv al drepturilor procesuale (prin cererile / plângerile formulate de inculpat contra actelor şi măsurilor de urmărire penală), argumentele fiind neconforme legii deoarece procesul se află în faza urmăririi penale care este nepublică, necontradictorie şi preponderent scrisă, unicul mod de exercitare a dreptului la apărare fiind cererea scrisă, potrivit art.172 alin.1 Cod procedură penală. Acest aspect nu poate fi reproşat inculpatului despre care se pretinde că şi-a exercitat abuziv dreptul la apărare în scopul tergiversării urmăririi penale, pentru ca, în final, judecătorul să concluzioneze că inculpatul a dat o declaraţie completă, coerentă şi exactă, cu ocazia audierii de către instanţă.

în dovedirea aspectelor invocate s-a menţionat că procurorul şef ai DNA a sancţionat procurorii ce au dispus la 21 decembrie 2009 punerea în mişcare a acţiunii penale, constatând grava încălcare a dreptului la apărare, respectiv a substanţei acestuia şi reţinând că refuzul de a da declaraţie trebuie să fie constatat prin proces verbal. Faţă de aceste constatări, apărătorul inculpatului CC s-a întrebat cum poate fi calificată acţiunea procurorilor care, anterior termenului la care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat plângerea inculpatului împotriva măsurii preventive dispusă prin ordonanţa din 21 decembrie 2009 (de interzicere a părăsirii localităţii), au comunicat un proces verbal, neconform realităţii, nesemnat de avocat şi inculpat, ce încălca dispoziţiile art.91 Cod procedură penală, în care se consemnează că inculpatul a dat declaraţie olografă în sensul că nu doreşte să dea declaraţie, act ce încalcă dispoziţiile art.91 Cod procedură penală, preconstituind probe pentru remedierea neregularităţii constând în neascultarea inculpatului sancţionată de instanţă.

S-a mai arătat că inculpatul a solicitat să-i fie respectat dreptul la apărare (potrivit legii interne şi Convenţiei Europene) şi să i se ofere suficiente elemente pentru a da declaraţie în cunoştinţă de cauză.

Concluzionându-se, s-a arătat că excepţia invocată a fost respinsă cu încălcarea art.1491 Cod procedură penală, neobservându-se că ascultarea inculpatului este o condiţie ce priveşte întocmirea propunerii de arestare, această etapă putându-se realiza după ascultarea inculpatului. Deci este necesar ca procurorul să încheie procesul verbal în care să se aducă la cunoştinţa inculpatului despre faptul că urmează să se întocmească o propunere de arestare preventivă - act care nu există la dosar (condiţia fiind îndeplinită doar în ceea ce priveşte măsura reţinerii). Această omisiune esenţială afectează legalitatea propunerii de arestare. Ascultarea inculpatului în alte momente ale procesului (potrivit art.70 alin.2, art.238, art.237 alin.2 Cod procedură penală) nu se confundă cu cea prevăzută de art.1491 alin.1 Cod procedură penală care trebuie să privească condiţiile arestării şi cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală (în speţă art.148 lit.f Cod procedură penală), aspecte neaduse la cunoştinţa inculpatului. Ascultarea de către judecător, conform art.150 Cod procedură penală, nu acoperă neascultarea de către procuror. De altfel, aceeaşi greşeală a comis-o şi judecătorul care a audiat pe inculpat cu privire la faptă, nu la cazurile de arestare; pericolul pentru ordinea publică nu se prezumă, iar verificarea incidenţei oricărui caz de arestare se realizează inclusiv prin ascultarea inculpatului. Audierea (de procuror şi judecător) nu constituie o condiţie formală, ci în acest mod trebuie să se verifice nemijlocit dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru luarea măsurii.

2. Greşita respingere a excepţiei privind caracterul nelegal al ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 8 aprilie 2010 - condiţie obligatorie pentru dispunerea arestării preventive, potrivit art.1491 Cod procedură penală.

S-a menţionat în susţinerea criticii că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că infirmarea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 21 decembrie 2009 nu a produs efecte asupra ordonanţei de extindere a cercetărilor din 22 ianuarie 2010, ce a fost inclusă în a doua ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale din 8 aprilie 2010; or, anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 21 decembrie 2009 are ca efect anularea tuturor actelor subsecvente de urmărire penală dispuse faţă de inculpat, ordonanţa din 22 ianuarie 2010 rămânând fără obiect şi fiind lovită de nulitate, astfel că trebuia refăcută, ceea ce în speţă nu s-a realizat. S-a mai arătat că ordonanţa din 7 aprilie 2010, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor imputate inculpatului este nulă parţial, incluzând în conţinut ordonanţa din 22 ianuarie 2010 ce este lovită de nulitate.

3.Nelegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din 8 aprilie 2010 pentru încălcarea art.235 Cod procedură penală şi art.234 alin.1 Cod procedură penală.

S-a arătat că procurorul a trecut în domeniul de competenţă al instanţei (având în vedere temeiurile invocate şi faptul că doar judecătorul'prin hotărâre definitivă poate stabili dacă s-a comis o infracţiune, procurorul având doar atribuţia de strângere a probelor pentru fundamentarea rechizitoriului), iar motivarea punerii în mişcare a acţiunii penale prin pericolul social concret al faptei (elemente. între care nu există nicio legătură, aceste aspecte fiind probabil preluate din ordonanţa de reţinere şi propunerea de arestare) este inadmisibilă. La baza ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale trebuie să existe probe temeinice (deci temeiuri), astfel că s-a apreciat ordonanţa ca lipsită de temei, fiind nelegală.

4. Greşita respingere a criticii privind nemotivarea propunerii de arestare. S-a menţionat că motivarea de la fila 38 din încheierea atacată este deneînţeles, indicând că acesta nu este caz de nulitate în condiţiile în care art.1491 alin.1 teza finală Cod procedură penală prevede expres condiţia ca propunerea de arestare să fie motivată. Această propunere de arestare nu indică probele, indiciile temeinice şi nici împrejurările de fapt din care ar rezulta că lăsarea inculpatului în libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publică. Instanţa s-a limitat să arate că acest caz este incident cu privire la toţi cei trei inculpaţi, referindu-se la funcţia deţinută de inculpatul FC şi la natura şigravitatea infracţiunii. Referatul cu propunerea de arestare nu cuprinde referiri la faptul că măsura excepţională a arestării preventive este în interesul urmăririi penale (potrivit art.1491 Cod procedură penală) - această condiţie privind legala sesizare a instanţei pentru luarea măsurii arestării, judecătorul pronunţându-se prin prisma motivelor propunerii de arestare.

Intrebat fiind de instanţă care este norma ce prevede obligativitatea consemnării într-un proces verbal a încunoştinţării inculpatului în sensul că se va întocmi propunere de arestare, apărătorul inculpatului CC a invocat dispoziţiile art.1491 alin.1 Cod procedură penală, arătând că întocmirea propunerii de arestare trebuie consemnată într-un act procedural, fiind aplicabile dispoziţiile art.91 Cod procedură penală, necesitatea de principiu a întocmirii acestui act constituind regula, fără a se impune o prevedere expresă prin lege în acest sens, dispoziţiile art.91 constituind regula generală. în opinia apărătorului, este necesară audierea inculpatului de către procuror asupra condiţiilorprevăzute de art.143 Cod procedură penală şi art.148 Cod procedură penală,

numai în acest mod putându-se forma concluzia dacă este sau nu necesar să se propună arestarea preventivă.

5.Neexaminarea distinctă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.143 alin.1 Cod procedură penală - prima instanţă făcând referiri generice la inculpaţii CF si CC, ceea ce este inadmisibil, deoarece măsura arestării este personală şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege trebuie examinată distinct, prin prisma declaraţiilor date de inculpat în faţa judecătorilor.

Judecătorul s-a limitat la a face afirmaţii generale, preluând fidel conţinutul referatului parchetului. Nu s-a făcut trimitere la probe, nu s-a indicat care sunt indiciile temeinice, din convorbirile interceptate nerezultând că inculpatul CC a cerut ajutorul lui VC, nu există referiri la un proces (convorbirea din 3 august 2009) şi nici la vreo plată efectuată de inculpatul CC pentru că inculpatul VC realizase anumite intervenţii, sumele dându-se cu titlu de împrumut (aceasta fiind şi poziţia subiectivă a inculpatului CC), după cum rezultă şi din declaraţia dată de inculpat în instanţă - apreciată de aceasta ca fiind corectă, coerentă şi exactă, astfel că se ridică întrebarea dacă s-au preconstituit probe, după cum susţine parchetul.

Similar, la 11 septembrie 2009, când s-a cerut o nouă sumă de bani - nu se poate spune că s-au preconstituit probe, inculpatul VC mulţumind în două rânduri inculpatului CC. S-a concluzionat că nu există probe şi, cu atât mai puţin, indicii temeinice şi nici presupunerea rezonabilă că inculpatul CC a avut reprezentarea că banii ceruţi de inculpatul VC împrumut au fost folosiţi pentru o „intervenţie", remiterea sumelor în condiţiile arătate (aspect recunoscut de inculpatul CC) fiind o operaţie licită şi fără relevanţă penală, lipsind elementul subiectiv al infracţiunii, ce nu poate fi prezumat, infracţiunea imputată, potrivit normei de incriminare, comiţându-se cu intenţie directă şi existând un scop special al remiterii banilor. Nu există nici un element de fapt din care să rezulte că inculpatul CC ar fi satisfăcut solicitarea inculpatului VC din 3 august 2009, după cum nu rezultă acordarea noului împrumut solicitat, încheierea atacată nefăcând asemenea referiri. Prin referatul parchetului s-a indicat că suma s-a remis deşi declaraţia inculpatului în instanţă a infirmat această susţinere, ea nefiind contrazisă de niciun element de fapt. Inculpatul a declarat că a dat coinculpatului CV in diferite sume de bani, dar în alt scop şi la alte momente de timp, neexistând o legătură cu prezenta cauză. Aşadar, s-a concluzionat în sensul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.143 alin.1 Cod procedură penală; inculpatul CV s-a oferit să îl ajute pe inculpatul CC (atitudinea inculpatului Voicu motivându-se prin dorinţa sa de a nu fi refuzat cu privire la alte împrumuturi), i-a recomandat un avocat, oferind date privind derularea procesului şi solicitând apoi bani împrumut, fără legătură cu procesul de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

6. Referitor la inexistenţa cazului prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală, a arătat că judecătorul s-a referit la gravitatea faptelor făcând afirmaţia că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere şi impresia pe care acestea o pot produce asupra comunităţii; or, pericolul concret nu se reduce la natura şi gravitatea infracţiunii, nu se prezumă şi trebuie dovedit cu probe regăsite în materialitatea dosarului. Inculpatul nu era funcţionar public, nici membru de partid, doar om de afaceri, neexistînd elemente de fapt din care să rezulte că lăsarea sa în libertate ar deveni un pericol pentru comunitatea în care trăieşte, că ar comite noi infracţiuni, că s-ar sustrage urmăririi penale (inculpatul prezentându-se la toate chemările

organului de urmărire), ar încerca să împiedice stabilirea adevărului sau ar comite alte asemenea fapte. Inculpatul a respectat obligaţiile impuse iniţial când s-a dispus obligaţia de a nu părăsi localitatea şi nu au intervenit elemente noi care să justifice concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică. Susţinerile privind extinderea cercetărilor cu privire la pretinsa plată a unei sume de 60000 Euro nu se confirmă, în declaraţia sa inculpatul arătând că a mai împrumutat pe inculpatul Voicu, dar anterior datei de 3 august 2009 şi nu după această dată.

S-a solicitat admiterea recursului conform art. 140 alin.7 Cod procedură penală, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării şi punerea inculpatului în libertate.

II. 1. Avocatul Constantin Nedelcu, pentru inculpatul LM, a depus înscrisuri şi a arătat că măsura arestării constituie o gravă atingere adusă libertăţii persoanei, cu consecinţe asupra familiei şi reputaţiei inculpatului, astfel

explicându-se caracterul reglementării măsurii şi garanţiile oferite prin Codul de procedură penală şi Constituţie. Normele incidente trebuie respectate cu stricteţe, acestea făcând distincţia între pericolul faptei şi pericolul concret pentru ordinea publică (după cum arată CEDO), incidenţa acestei din urmă noţiuni nefiind dovedită în speţa de faţă. Faţă de inculpat s-a dispus anterior măsura obligării de a nu părăsi localitatea (la 14 decembrie 2009) şi nu a mai fost prelungită. Motivarea incidenţei cazului prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală - prin referire la fondul cauzei, nu este suficientă, în opinia apărării, pentru a se proba existenţa pericolului concret pentru ordinea publică.

Luarea măsurii arestării preventive presupune, potrivit art.143, 148 Cod procedură penală, existenţa de probe şi indicii temeinice de comitere a unei infracţiuni şi, în mod distinct, probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului constituie pericol concret pentru ordinea publică, potrivit art.137 alin.2 Cod procedură penală, fiind obligatorie indicarea cazului prevăzut de art.148 Cod procedură penală şi temeiurile concrete. S-a concluzionat că probele ce dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.143 şi art.148 Cod procedură penală sunt distincte iar existenţa pericolului concret trebuie dovedită prin probe şi elemente de fapt cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, începerea urmăririi penale s-a bazat pe indicii.

Pentru reţinerea incidenţei cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală trebuie să existe probe, nefiind suficientă existenţa unor indicii (conform art.681 Cod procedură penală) sau invocarea presupunerii rezonabile a existenţei pericolului concret, pericolul social al faptei disociindu-se de noţiunea prevăzută de art.148 lit, f Cod procedură penală.

S-a menţionat că încheierea atacată este nemotivată, fiind preluate pasaje din referatul parchetului care, şi el, este lapidar în privinţa motivării propunerii de luare a măsurii arestării. Aspectele invocate nu corespund realităţii (de ex. dosarul instrumentat de poliţie indicat de parchet, în care avocatul asigură apărarea inculpatului Locic, se află în faza actelor premergătoare, în septembrie 2009 solicitându-se amânarea audierii pentru soluţionarea problemei financiare -obiect al litigiului), iar înscrisurile depuse la 9 aprilie 2010 de inculpat au fost ignorate de instanţă.

S-a solicitat, potrivit art.38515 pct.2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea încheierii şi respingerea propunerii de arestare, iar în subsidiar, dispunerea măsurii preventive prevăzute de art.136 lit. b sau c Cod procedură penală.

II. 2. Avocatul George Stancov, pentru inculpatul LM, a invocat nelegalitatea procedurii derulate în cauză, reţinerea inculpaţilor şi izolarea lor de apărători.

S-a menţionat, în esenţă, că Inculpatul nu a fost audiat (după cum s-a reţinut şi practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) în prezenţa apărătorului, această omisiune neputând fi acoperită prin audierea de către instanţă, iar nelegalitatea comisă lăsată să persiste, ci trebuie sancţionată. Nu există un proces corect, referatul de sesizare fiind eliptic şi încălcând procedura, iar prima etapă a acesteia - în faţa procurorului - lipsind cu desăvârşire. Inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare din 8 aprilie 2010, asistenţa juridică fiind asigurată de un apărător din oficiu (avocatul llie Mihaela Delia) care are calitatea de inculpat într-un dosar soluţionat de Curtea de Apel Piteşti în primă instanţă, apărătorul fiind condamnat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit înscrisurilor depuse la dosar. Apărătorul din oficiu nu a avut posibilitatea să studieze dosarul în cele 20 de minute câte au trecut de la discutarea măsurii reţinerii şi până la dispunerea măsurii în mod efectiv, apărarea fiind formală, lipsind însăşi substanţa acesteia, fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului care a refuzat să dea declaraţii în această situaţie, neputându-se vorbi de prevalarea de dreptul la tăcere.

Depăşirea cadrului procesual determinat de obiectul cauzei - prin aceea că prima instanţă a preluat aspectele expuse în referatul procurorului şi opinia acestuia (chiar dacă a folosit expresia prezumţie serioasă), ignorând probele defavorabile acuzării.

Astfel, s-a apreciat că s-a făcut un „proces de intenţie", mergându-se până la individualizarea faptei, „proba" cea mai bună în cauză fiind inexistenţa procedurii prealabile în faţa procurorului.

S-a subliniat că, în situaţia în care s-a apreciat că se impunea luarea unei măsuri preventive, aceasta a fost dispiisă (obligarea de a nu părăsi localitatea) şi nu a fost încălcată de inculpat. S-a menţionat că în absenţa avocatului ales a avut loc un simulacru de audiere, aceste vicii ale procedurii fiind în defavoarea justiţiei şi, de asemenea, că actul notarial din 14 septembrie 2009 nu putea să nu fie avut în vedere deoarece dovedea împăcarea părţilor în cauza în care inculpatul Locic Marius fusese reclamat, astfel că ipoteza lansată de parchet privind contractul de asistenţă juridică nu este logică, deoarece litigiul preexistent fusese stins. Judecătorii nu pot judeca într-un mediu în care opinia publică a fost inflamată şi manipulată şi ceea ce contează este legea, în speţă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală, iar nu „condamnarea" unei persoane încă de la momentul dispunerii măsurilor preventive. Judecătorii nu trebuie forţaţi de „strigătul străzii", corpul magistraţilor de carieră nu trebuie pus în discuţie, fiind inadmisibil să se facă procese de intenţie. In mod similar a fost apreciată afirmaţia procurorului în sensul că luarea de măsuri ferme duce la eradicarea corupţiei, precum şi cea privind urmările eventualei coruperi a membrilor completului de trei judecători.

Justiţia trebuie să analizeze activităţile parchetului, nu să fie colaboratorul acestuia, în caz contrar punându-se în discuţie verticalitatea magistratului şi separaţia puterilor în stat, confirmarea anumitor soluţii prejudiciind procesul penal în care trebuie să guverneze principiile de drept şi nu calitatea părţilor.

S-a solicitat sancţionarea abuzurilor pentru salvgardarea statului de drept, arătându-se că dacă instanţa achiesează la concluziile procurorului (care iniţial a dispus faţă de inculpat obligarea de a nu părăsi localitatea pentru ca apoi să ceară arestarea), ar fi mai bine ca acesta să fie lăsat să fie în continuaresuveran, putându-se crea o disproporţie între apărare şi acuzare şi desfiinţându-se principiul egalităţii armelor, avocatul fiind vătămat în dreptul său de a asiguraasistenţă calificată prin izolarea clientului, situaţie cu atât mai gravă cu cât în
anumite situaţii nu este posibilă exercitarea căilor de atac.
S-au depus înscrisuri în susţinerea recursului.

1. Avocat Viorel Spânu, pentru inculpatul Costiniu Florin, a susţinut

ca: Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 374 din 7 aprilie 2010 prin care această autoritate a acordat aviz pentru reţinerea şi cercetarea inculpatului CF, a fost emisă fără ca magistratului să i se fi cerut opinia, iar hotărârea nu i-a fost comunicată, despre existenţa ei aflând din presă şi apoi solicitând-o DNA. Instanţa trebuie să verifice dacă acest act administrativ trebuia adus la cunoştinţa inculpatului, care nu a fost solicitat de Inspecţia Judiciară pentru judecători să-şi precizeze poziţia faţă de solicitarea DNA de arestare preventivă.

Incheierea nr. 27 din 10 decembrie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-au autorizat interceptări ale convorbirilor, autorizaţia nr.72/2009, (f. 24 voi. III u.p.) nu cuprinde date privind participarea procurorului la şedinţa de judecată, potrivit art. 315 alin. 2 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care participarea procurorului este obligatorie, iar neparticiparea sa atrage sancţiunea nulităţii absolute. încheierea şi autorizaţia sunt nelegale, chiar lovite de nulitate absolută şi procurorul trebuind să fie prezent pentru a susţine cererea. întrebat fiind de instanţă cu privire la sancţiunea încălcării dispoziţiilor invocate, apărătorul ales a arătat că autorizaţia dată în aceste condiţii este nelegală iar convorbirile interceptate nu pot fi valorificate.

Contrar art. 912 din Codul de procedură penală, interceptările au fost efectuate de SRl, care nu este organ de cercetare penală şi nu poate fi delegat de procuror să facă interceptări, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. 2 din acelaşi cod.

Interceptările efectuate în faza actelor premergătoare sunt nelegale (având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 962/2009, 1156/2009, 173/2010,182/2010), actele premergătoare fiind situate în afara procesului penal şi necoristituind mijloc de probă.

Referitor la practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv a Completului de 9 judecători în materie penală (citată doar în hotărârea primei instanţe), s-a arătat că fermitatea justiţiei presupune cu necesitate doar respectarea principiilor procesului penal - după cum s-a menţionat în încheierea nr.304/2005 a Completului de 9 judecători, iar reţinerea existenţei pericolului concret pentru ordinea publică presupune probe certe în acest sens (încheierea nr. 437/2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători).

Nu este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală cu privire la inculpat, având în vedere cariera şi performanţele profesionale ale acestuia, anterior datei de 1 aprilie 2010, care, se pare că au devenit circumstanţe agravante. S-a menţionat că pericolul pentru ordinea publică se apreciază nu prin raportare la perioade anterioare, instanţa trebuind să-şi formeze convingerea că persoana despre care se presupune că a săvârşit o infracţiune va fi un pericol pentru societate şi va crea o stare de insecuritate şi nesiguranţă în comunitate. Inculpatul, în perioada în care încă era în exerciţiul activităţii, nu a fost recuzat ori „apostrofat", nici în instanţă nici în alt context, astfel că lăsarea sa în libertate nu ar determina ofensarea sau tragerea sa la răspundere de către nici un membru al societăţii. Judecătorul a reţinut aspecte neconforme realităţii (f. 46, antepenultimul paragraf din încheierea atacata), deşi convorbirea respectivă nu conduce la concluzia reţinută de instanţă, inculpatul neavând vreo discuţie cu completul de judecată pentru a primi asigurări că „totul va fi bine".

Decizia Jiga vs. România invocată de instanţă vizează prelungirea arestării în contextul analizării posibilităţii dispunerii unor măsuri alternative.

 

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi punerea în libertate a inculpatului ce nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi cu privire la care mai multe personalităţi au considerat că este un profesionist desăvârşit. S-au depus înscrisuri în sensul susţinerilor.

III. 2. Avocat Alice Drăghici, pentru inculpatul CF, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii atacate, revocarea măsurii arestării şi respingerea propunerii de arestare preventivă.

In esenţă, s-a invocat:

1. Nerespectarea dispoziţiilor art. 137 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală prin nedescrierea faptelor pentru care se dispune măsura, neindicarea motivelor pentru care se cere să se dispună măsura şi neindicarea motivelor pentru care se reţine incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală.

S-a arătat că, în speţă, conform art. 149 din Codul de procedură penală, trebuiau realizate condiţiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală - să existe probe şi indicii temeinice de comitere a infracţiunii pentru care se solicită luarea măsurii preventive, care, în cauza de faţă, nu pot fi examinate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, constând doar în înregistrări. Cauza aflată în instrumentarea DNA provine dintr-o alta cu privire la care DHCOT şi-a declinat competenţa prin rezoluţia din 27 noiembrie 2009, în adresa de înaintare făcându-se referire la suporturi conţinând înregistrări privind pe inculpat şi la 9 mandate de siguranţă naţională emise în baza Legii nr. 51/1991 (documente clasificate „secret de stat"), precum şi la înregistrări, astfel că apărarea pune întrebarea dacă există dreptul de a se cunoaşte conţinutul acestora (mandatele date de judecător fiind ulterioare datei de 27 noiembrie 2009), invocând dispoziţiile art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală. Ulterior, în ianuarie 2010, s-a emis autorizaţie de interceptare a convorbirilor inculpatului, toate interceptările din dosarul de urmărire penală fiind făcute în baza unor mandate de siguranţă naţională, puse probabil la dispoziţie judecătorului ce a dispus măsura arestării şi Completului de 9 judecători.

S-a subliniat că se impune a se verifica dacă s-a emis mandat în baza Legii nr. 51/1991 şi pentru ascultarea telefonului şoferului inculpatului Voicu şi dacă, în august 2009 (când s-au emis mandatele), se putea presupune că acest şofer se va afla în Restaurantul Select în noiembrie 2009, împreună cu inculpatul indicat, care îi va lua telefonul pentru a discuta cu inculpatul CC.

Chestiunile invocate au fost apreciate ca deosebit de relevante, împiedicând analizarea existenţei unor elemente care să susţină învinuirea parchetului, arătându-se că ele vor urmări cauza permanent, având în vedere că avocaţii nu posedă certificate ORNISS, iar declasificarea documentelor (în procedura prevăzută de art. 8 şi următoarele din Legea nr. 182/2002) nu se va realiza.

Cu privire lâ transcrierea înregistrării convorbirii purtată între pretinsul fin al inculpatului CV şi martora D, această autorizare a interceptării convorbirii, ţn opinia apărării, s-a dat de un judecător necompetent (din cadrul Tribunalului Bucureşti) într-un dosar (nr. 22/P/2010) conexat la dosarul nr. 310/P/2009, astfel că este lipsită de valoare probatorie.

In afara existenţei „semnelor de întrebare" privind urmărirea penală, s-a invocat nemotivareă încheierii, deşi art. 137 din Codul de procedură penală impune această obligaţie instanţei şi procurorului; în referatul parchetului s-a arătat că inculpatul CC a ajutat pe inculpatul CV să intervină pe lângă magistraţii Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal, dar instanţa nu descrie în ce a constat activitatea complicelui (ce trebuie să fie de esenţa faptei consumate), astfel că fără existenţa sa nu este posibilă fapta principală.

Preluarea de către instanţă, în mod trunchiat, a prezentării faptei din referatul parchetului.

Cu privire la pretinsul folos material, chiar DNA acreditează ideea că, îh. ipoteza câştigării procesului, inculpaţii CV şi CC ar fi fost recompensaţi cu sume importante, deci inculpatul CV ori nu avea cunoştinţă de cele 2 sume ori acestea nu aveau legătură cu cauza (după cum susţine inculpatul CC), impunându-se, totodată, a se stabili obiectul material al infracţiunii şi activitatea infracţională concretă a inculpatului Costiniu, dar şi dacă există dovezi că inculpatul a dat o listă cu magistraţii, a comunicat termenul şi soluţia -ceea ce nu este real.

S-a subliniat că se impune a se verifica dacă problemele vizate de parchet nu sunt post-factum, după pierderea procesului (or traficul de influenţă trebuie exercitat anterior), devenind irelevantă discuţia din 11 noiembrie 2009 atât de intens mediatizată. Inculpatul Căşuneanu nu a avut reprezentarea că inculpatul CV putea să îl sprijine, după cum rezultă chiar din declaraţia inculpatului CC.

Nejustificarea temeiurilor arestării conform art. 137 alin. 2 din Codul de procedură penală, crearea de circumstanţe agravante din elemente ce ţin de cariera inculpatului CC (într-o societate normală impunându-se cultivarea
unei scări de valori, egalitatea în faţa legii nesemnificând „nivelarea" indivizilor).
S-a arătat că era necesar a se observa dispoziţiile art. 136 alin. 8 din Codul de procedură penală, încheierea atacată demonstrând o manieră simplistă de abordare, deşi în speţă inculpatul CC putea fi discriminat pozitiv, arestarea sa neconducând la sporirea încrederii în justiţie, iar în cauză nu există elemente doveditoare obiective.

Şedinţa de judecată a fost suspendată timp de 10 minute iar după reluare s-a acordat cuvântul reprezentantului parchetului, în dezbateri.

Cu privire la recursurile declarate, reprezentantul parchetului a solicitat respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea încheierii atacate, ca legală şi temeinică.

Referitor la excepţia privind neaudierea inculpatului CC, anterior întocmirii propunerii de arestare, potrivit art. 1491 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a arătat că după punerea în mişcare a acţiunii penale s-a încheiat un proces-verbal în care s-a consemnat că inculpatul vrea să dea declaraţie după rezolvarea plângerilor depuse (de competenţa procurorului de caz, a procurorului şef al DNA şi a procurorului general), această condiţionare având ca scop împiedicarea desfăşurării activităţilor procesuale. Cu privire la susţinerile apărătorilor că ordonanţa de infirmare a punerii în mişcare a acţiunii penale (din 21 ianuarie 2010) conduce la infirmarea ordonanţei de extindere a cercetărilor cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă având ca obiect material suma de 60.000 euro,( s-a apreciat apărarea ca nefondată deoarece, după cum s-a reţinut şi în încheierea recurată, acuzaţia ce făcea obiectul ordonanţei de infirmare are existenţă independentă de acuzaţiile obiect al extinderii şi începerii urmăririi penale şi, în plus, până la momentul emiterii ordonanţei de infirmare, nu s-au realizat acte de urmărire ce ar fi putut fi infirmate, prin raportare la obiectul lor.

Referitor la nemotivarea ordonanţei din 8 aprilie 2010 şi neindicarea probelor, s-a arătat că aceste condiţii nu sunt prevăzute de art. 235 şi art. 203 din Codul de procedură penală, în speţă fiind indicate temeiurile de fapt şi drept (în mod analog şi cu privire la ordonanţa de reţinere) ce prezintă faptele cronologic şi cuprinde încadrările juridice, critica apărării fiind nefondată.

Critica privind neanalizarea probelor şi indiciilor în mod individual pentru fiecare inculpat nu este întemeiată, deoarece aceasta s-a realizat în detaliu iar aspectul privind inexistenţa probelor privind sumele pretinse va face obiectul concluziilor pe fond.

Cu privire la neaudierea inculpatului CC cu privire la temeiul propunerii de arestare s-a arătat că, potrivit art. 70 din Codul de procedură penală, audierea vizează fapta şi învinuirea neputând fi vorba de audierea inculpatului referitor la existenţa cazurilor de arestare.

In referatul cu propunerea de arestare şi ordonanţa de reţinere a fost devoalată strategia apărării inculpatului CC,' acesta condiţionând darea declaraţiilor de soluţionarea unor cereri (pentru rezolvarea cărora termenul era, de altfel, de 20 de zile), condiţionându-se astfel şi procurorul şi transferând pe tărâm formal acţiunile acestuia, pentru ca apoi inculpatul să invoce ca motiv de nulitate neaudierea în condiţiile în care disponibilitatea sa de a da declaraţii a fost pur formală.

Cu privire la situaţia apărătorului inculpatului LM, s-a arătat că, pe 2 aprilie 2010, s-a cerut termen pentru imposibilitate de prezentare a avocatului la 8 aprilie 2010. La 6 aprilie 2010 cererea a fost respinsă şi, la fel,
cererea ulterioară.

La momentul punerii în mişcare a acţiunii penale şi al emiterii ordonanţei de reţinere inculpatul a venit singur, menţionând că nu dă declaraţii în absenţa avocatului ales, avocatul din oficiu neaflându-se într-o situaţie ce îl făcea incompatibil să exercite profesia şi nefiind suspendat (cauza sa fiind în recurs). Inculpatul a exercitat dreptul la tăcere, iar avocatul ales nu şi-a asigurat substituirea (conform dispoziţiilor art.171 Cod procedură penală) special pentru ca parchetul să nu poată dispune măsuri.

Relativ la argumentele avocatului Spânu referitoare la hotărârea CSM, s-a subliniat că avizul CSM este similar ca natură juridică celui necesar a fi obţinut pentru arestarea senatorilor, nefiind prevăzută de lege nici comunicarea şi nici luarea punctului de vedere al persoanei, acesta fiind o condiţie de formă pentru luarea măsurii preventive.

Cu privire la emiterea unei autorizaţii de interceptare printr-o încheiere ce nu consemnează prezenţa procurorului, s-a subliniat că, personal, a fost prezent în toate cazurile când asemenea cereri s-au soluţionat, fiind vorba, eventual, de o eroare materială.

Referitor la interceptările efectuate de SRI, s-a menţionat că au fost primite interceptări dintr-un dosar al DIICOT - care şi-a declinat competenţa, existând mandate de siguranţă naţională, iar conform Legii nr. 78/2000, serviciile de informaţii sunt obligate să transmită DNA toate informaţiile privind comiterea de infracţiuni de corupţie. Interceptările efectuate de serviciile secrete privind fapte de corupţie, chiar în baza unui mandat de siguranţă naţională, trebuie trimise direct la DNA chiar dacă nu este constituit un dosar. Inculpatul VC a fost cercetat de DIICOT cu privire la infracţiuni privind siguranţa naţională, s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată şi apoi s-a declinat competenţa în favoarea DNA.

Cu privire la nevalabilitatea interceptărilor efectuate în etapa actelor premergătoare, s-a subliniat că, prin numeroase decizii, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod clar în sensul respingerii excepţiilor, după cum rezultă din chiar dispozitivul acestora.

Autorizaţia dată de Tribunalul Bucureşti într-o altă cauză (apreciată ca nelegală de avocatul Alice Drăghici) este legală, interceptările putând fi folosite în cauză potrivit art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală.

In speţă, nu poate fi pusă la îndoială existenţa mandatelor de siguranţă naţională - informaţii clasificate, SRI declasificând înregistrările ce pot fi folosite în proces şi examinate de apărători. Redarea convorbirilor nu s-a efectuat de lucrători SRI ci de serviciul tehnic al DNA, fiind confirmate şi Certificate de procuror.

Pe fondul cauzei, s-au expus, în esenţă, faptele pentru care s-a solicitat înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea inculpaţilor, respectiv complicitate la trafic de influenţă - inculpatul CF, cumpărare de influentă - în formă continuată - al doilea act material având ca obiect suma de 60000 Euro, fiind în plus faţă de cel ce a stat la baza dispunerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea - pentru inculpatul CC şi cumpărare de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, pentru inculpatul LM.

S-a arătat că inculpatul VC a pretins şi primit, în perioada iulie -septembrie 2009, de la inculpatul CC, suma de 200000 Euro promiţând că va interveni pe lângă magistraţii Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contactând şi cerând sprijinul inculpatului CF pentru efectuarea intervenţiei pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarului, contra unor foloase materiale. Litigiul inculpatului CC fusese pierdut la Curtea de Apel Bucureşti la 17 aprilie .2009, iar recursul s-a înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 iulie 2009, fixându-se termen la 9 decembrie 2009.

In convorbirea din 13 iulie 2009 dintre inculpaţii CV şi CC, sintagma „dl doctor" era folosită pentru a-l desemna pe inculpatul CF, existând elemente că acesta era de conivenţă cu inculpaţii CV şi CC. Preschimbarea termenului de judecată a dosarului înregistrat la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a fost transmisă în limbaj disimulat de inculpatul CV inculpatului CC, datele corespunzând cu cele din dosarul instanţei. Inculpatul CF s-a interesat de cauză şi a transmis datele inculpatului CV, care le-a transmis inculpatul CC. Referindu-se la convorbirile din 3 şi 11 septembrie 2009, procurorul a arătat că prima transă de bani â fost cerută şi primită la 3 august 2009 (60000 Euro) pentru pretinsa ajutorare a unui fin, iar a doua, de 200000 Euro, a fost primită la 11 septembrie 2009, pretextându-se necesitatea rezolvării unor probleme personale (din declaraţia dată în instanţă de inculpatul CC rezultând însă altă situaţie), inculpatul CC manifestând receptivitate în privinţa remiterii sumei de 200000 Euro, ca şi în 3 august 2009. Suma a fost remisă prin administratorul SC PC, necontestându-se cuantumul şi primirea sumei, ci doar scopul. Convorbirile telefonice purtate au demonstrat însă că nu era vorba de nici un împrumut, inculpatul VC, în declaraţia din 11 decembrie 2009, arătând că suma de 200000 Euro era destinată ajutării finului său, contactând apoi pe RDF - care în realitate nu îi era fin - de la alt telefon, ştiind că telefonul personal era interceptat.

Astfel, a vorbit din nou cu RDF, repetând insistent că suma era împrumut de la CC - organul de urmărire concluzionând că astfel se preconstituie probe - pentru a-i spune ce poziţie să adopte, relevantă în sensul preconstituirii probei fiind şi convorbirea dintre RDF şi DL. Cauza aflată pe rolul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost amânată la termenul din 16 septembrie 2009 pentru data de 14 octombrie 2009. A urmat o întâlnire la 17 septembrie 2009 între inculpatul CC şi VC, din conţinutul căreia rezultă că inculpatul VC l-a sfătuit pe inculpatul CF să încheie cu inculpatul CC un contract pentru a acoperi foloasele obiect al infracţiunii şi i-a sugerat cum să discute cu completul de judecată pentru a nu crea suspiciuni, reieşind că cei doi urmau să împartă foloasele materiale şi că inculpatul CF îl cunoştea pe inculpatul CC.

Acesta din urmă a fost contactat ulterior de inculpatul VC acesta spunând că s-a ocupat „dl doctor" (rezultând astfel identitatea acestuia), în convorbirile ulterioare (14 octombrie 2009,28 octombrie 2009) inculpatul CF oferind date lui VC, într-un limbaj disimulat, despre derularea procesului şi transmiţându-i încurajări. Din convorbirea din 12 octombrie 2009, redată în scris şi depusă la acest termen, a rezultat că a fost purtată între cei trei inculpaţi. La 11 noiembrie 2009, cei trei inculpaţi au vorbit pe rând, referitor la soluţia nefavorabilă obţinută în instanţă, limbajul folosit de inculpatul CF relevând implicarea sa pe tot parcursul derulării cauzei, încercând să influenţeze completul (în maniera sugerată de inculpatul Voicu), folosind expresii anterior uzitate (la 17 septembrie 2009). S-au apreciat ca nesincere declaraţiile lui CC în sensul că, în realitate, inculpatul CF în acel dialog se scuza pe sine iar nu pe inculpatul VC.

Cu privire la inculpatul LM, reprezentantul parchetului a susţinut, în esenţă, că din probele cauzei rezultă comiterea faptelor imputate, remiterea sumei de 119000 RON către VC fiind disimulată prin încheierea unui contract de consultanţă , inculpatul creându-şi disponibilităţi financiare tot prin încheierea unui contract fals (după cum cealaltă parte contractantă a declarat în timpul urmăririi penale).

Referitor la cazul prevăzut de art.148 litf Cod procedură penală, acesta rezultă ex re, dar şi din referatul cu propunerea de arestare şi încheierea primei instanţe şi ordonanţa de reţinere. S-au evidenţiat reacţia puternică a opiniei publice, împrejurarea că eficienţa instituţiilor statului a fost pusă sub semnul întrebării, creându-se impresia că într-o zonă a oamenilor puternici (de felul inculpatului CC şi LM) problemele se rezolvă altfel, în afara legii, existând în „reţea" şi magistraţi de la cel mai înalt nivel (- de exemplu inculpatul CF) - probele demonstrând receptivitate la aceste solicitări ale inculpatului VC, punându-se chiar întrebarea ce se întâmpla dacă acesta era în complet. în acest fel, atingerea adusă credibilităţii justiţiei a produs efecte negative şi asupra instanţelor inferioare, concluzionând că hotărârea primei instanţe este un punct de plecare în recredibilizarea justiţiei.

Avocatul Gheorghe Mateuţ, având cuvântul în replică cu privire la deturnarea urmăririi penale spre latura formalistă, a arătat că plângerile formulate au fost admise, în cauză practic neexistând decât convorbiri redate în scris şi nu acte de urmărire, înregistrările fiind preluate din alt dosar (neexistând în cauză cadrul procesual pentru discutarea acestei chestiuni). Art.912 alin.5 Cod procedură penală presupune proces penal început, dar, în speţă, convorbirile puteau servi cel mult pentru sesizarea din oficiu, conform art.221 teza finală Cod procedură penală, pentru ca apoi să se efectueze acte premergătoare, convorbirile preluate în dosar neconstituind acte premergătoare. Cererile şi plângerile formulate de apărare nu au avut scopul tergiversării, iar în cazul audierii anterior întocmirii propunerii de arestare, dispoziţiile art.70 Cod procedură penală nu se aplică, audierea servind verificării îndeplinirii condiţiilor legale pentru a se propune arestarea preventivă.

Cu privire la ordonanţa din 8 aprilie 2010, apărarea nu a susţinut că nu este motivată, ci că este lipsită de temei. Punerea în mişcare a acţiunii penale anterior sesizării instanţei prin rechizitoriu se realizează în situaţii de excepţie, dacă există temeiuri care în speţă lipsesc, ordonanţa încălcând flagrant dispoziţiile art.234 Cod procedură penală.

Referitor la fondul propunerii de arestare preventivă, se pune întrebarea pe ce se bazează parchetul când afirmă că inculpatul CC solicitat o intervenţie contra unor sume de bani şi că acestea au fost plătite, sau că inculpatul CC a recunoscut, deoarece din probele dosarului rezultând altă situaţie. Nu există dovezi că sumele au reprezentat o „plată", ci au fost date cu titlu de împrumut. Inculpatul CC nu s-a ascuns, cum se obişnuieşte în aceste situaţii de infracţiuni „confidenţiale", în convorbirea din 11 septembrie 2009, ci a cerut detalii în mod direct despre suma de 200000 Euro cerută de inculpatul VC (în numerar / în cont, discutând trimiterea banilor printr-un angajat), astfel că lipseşte elementul subiectiv iar fapta nu este prevăzută de legea penală.

Avocatul Nedelcu Constantin, în replică, a arătat că, la momentul la care nu s-a prezentat la parchet, era în concediu şi că reprezentantul parchetului ar fi trebuit să se refere la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.911 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură penală, necesare folosirii probelor astfel obţinute, în caz contrar fiind incidente dispoziţiile art.64 alin.2 Cod procedură penală. A mai susţinut că, după cum a arătat şi avocatul Gheorghe Mateuţ, în prezent nu există cadrul procesual necesar discutării problemei mandatelor de siguranţă naţională şi nici cadrul procesual privind Legea nr.51/1991 (infracţiunea prevăzută la art.3 lit. f nemaifiind prevăzută de Codul penal).

Avocatul George Stancov, în replică, a invocat garantarea dreptului la apărare prin Constituţie şi a arătat că, la parchet, inculpatul Locic Marius a solicitat să se prezinte asistat de avocat ales, substituirea fiind un simulacru, respingerea cererii de amânare fiind redactată în timp ce, într-un alt birou, inculpatul era reţinut. S-a arătat că este inadmisibil să se spună că avocatul desemnat din oficiu nu era incompatibil să îşi exercite profesia şi că acesta a avut foarte puţin timp la dispoziţie pentru studiu, nu a semnat niciun act, iar inculpatul, pe de altă parte, nu solicitase alt termen anterior.

Avocatul Viorel Spânu, în replică, a arătat că se face o confuzie cu privire la inculpatul CF (în ordonanţa de reţinere se vorbeşte că el trebuia să deschidă calea inculpatului Voicu să ajungă la complet - dar nu era aceasta situaţia), cele trei judecătoare nefiind audiate de procuror (ce ar fi dus la altă imagine a inculpatului Costiniu), iar audierile de CSM nu confirmă nicio pretinsă intervenţie, ridicându-se întrebarea dacă SRI este organ de cercetare şi dacă sunt legale acţiunile acestui serviciu şi, ulterior, punerea datelor la dispoziţia DNA.

Reprezentantul parchetului, în replică, a arătat că delegaţia avocatului din oficiu a fost semnată de decanul Baroului Bucureşti şi nu era posibilă îngrădirea exerciţiului profesiei. Cu privire la neaudierea celor trei judecătoare, a invocat strategia anchetei penale, demonstrându-se anterior că membrii grupului iau legătura între ei şi încearcă să distrugă probe.

Avocatul Alice Drăghici, în replică, a arătat că probele nu au fost legal obţinute, nu au fost văzute mandatele de siguranţă naţională (care probabil nu există), acestea fiind supuse altor reglementări şi nu poate fi acceptată motivarea procurorului privind existenţa unei strategii deoarece toate probele trebuie prezentate.

Reprezentantul parchetului, în replică, a arătat că nu s-a cerut instanţei să se pronunţe pe ceva ce nu există.

In ultimul cuvânt, acordat fiecărui inculpat:

- inculpatul CC a arătat că este vorba de libertatea sa în această cauză şi că a înţeles din concluziile parchetului că este acuzat de tergiversarea şi zădărnicirea anchetei prin cererile formulate şi că nu a dat bani împrumut, ci cu titlu de alte foloase. La 10 decembrie 2009 era în SUA, a primit citaţie pentru 11 decembrie 2009 pentru a se prezenta la DNA, a făcut o cerere, a primit alt termen, s-a întors în ţară, s-a prezentat la 21 decembrie 2009 la DNA unde, în 15 minute, a devenit învinuit, inculpat, apoi s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea. A solicitat termen pentru a se apăra, nu şi-a exercitat dreptul la tăcere, ci s-a consemnat că vrea să dea declaraţii. La 29 decembrie 2009 a avut termen la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea plângerii plivind obligarea de a nu părăsi localitatea, la 28 decembrie 2009 parchetul a depus actele, iar la 29 decembrie 2009 a apărut un proces verbal nesemnat nici de el, nici de apărător, unde este consemnat că ar fi scris că nu vrea să dea declaraţie. Atunci s-a întrebat ce se întâmplă, ceva fiind în neregulă, în regulă fiind convorbirile telefonice şi transcrierile; nimeni nu s-a uitat la acel proces verbal. El a fost sincer, a recunoscut tot ce a fost întrebat, dar a fost obligat să îşi dovedească nevinovăţia, în condiţiile în care alţii trebuie să-i dovedească vinovăţia. Când a spus că a dat împrumuturi, s-a spus că sunt „foloase", astfel că se impune întrebarea dacă atunci când se acordă un împrumut se cere contul şi se trimit banii printr-un angajat. A arătat că s-a reţinut că a dat 60000 Euro în august 2009, ceea ce nu este real, el recunoscând sincer că a dat împrumuturi în iunie -100000 Euro şi 150000 Euro, în alte condiţii, cum ar fi putut să dea aceste sume pentru a fi considerate foloase necuvenite. Nu a cerut inculpatului VC să îl ajute (după cum rezultă din transcrieri), nu a promis o sumă acestuia în scopul arătat şi se întreabă dacă există ceva care să îl incrimineze, transcrierile realizându-se astfel încât să rezulte că este vinovat şi că, în prezent, dacă cineva i-ar cere 50000 sau 100000 Euro ar spune că nu are. în primă instanţă a dat o declaraţie sinceră, nu a cerut nimic inculpatului VC care s-a oferit să-l ajute în virtutea relaţiilor de prietenie, i-a dat bani împrumut pe care acesta i-a şi restituit. Cu privire la termenul „doctor", a arătat că în cauză s-au făcut referiri la avocatul lui VC, apoi al lui CC, apoi la FC, dar fiind sincer susţine că a dat de mai multe ori bani împrumut, nu cu alt titlu.

Referitor la contractul de licitaţie în discuţie în cauză, a arătat că licitaţia era evaluată la 31.800.000 Euro, el venind cu 74/% din valoare pentru a oferi de lucru muncitorilor, pierzând ulterior - deoarece nu a câştigat contractul - 600 de persoane. Rata profitului în acel contract era 1:100, profitul net fiind de 160000 Euro, astfel că este ilogic să se spună că a dat 260000 Euro când câştigul său ar fi fost inferior acestei sume. Nu a folosit un limbaj disimulat, a vorbit cu bun simţ, referindu-se la doctori când a fost cazul, în discuţii privind persoana sa, a soţiei şi fiului. S-a întrebat de ce ar fi trebuit să dea bani pentru obţinerea unui termen în condiţiile în care cauzele de genul celei în care era implicat se judecau cu celeritate, avocatul Bivolaru sau orice persoană din sală putând să-i comunice termenul acordat. A subliniat că nu prezintă pericol social şi, dacă ar fi liber, aceasta ar avea o mai mare semnificaţie pentru societate şi familie.

Inculpatul CF - a arătat că este nevinovat de săvârşirea oricărei infracţiuni şi fapte de corupţie, ştie doar că nu a pretins şi primit nici un folos material, privilegii, avantaj ori beneficii, ceea ce rezultă din probele existente. Nu a influenţat pe nimeni, nu a luat legătura cu niciunul dintre judecătorii Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal şi nu există probe şi indicii temeinice care să justifice arestul preventiv.

Privitor la pericolul social, procurorul a folosit termenul că s-au „devoalat informaţii din dosar în media informatică. De 25 de zile, în media (electronică şi audiovizuală) nu se vorbeşte decât de „coruptul judecător CF" care reprezintă un mare pericol social şi datorită căruia imaginea justiţiei este negativă. A mai arătat că a primit zeci de invitaţii să apară în presă, dar a refuzat deoarece crede că nu telejustiţia ci magistraţii trebuie să judece. Insă faptul că de 25 de zile media nu vorbeşte decât de el, cerându-i-se arestarea pentru că opinia publică este oripilată de aceste fapte, ridică întrebarea cum au fost acestea cunoscute de opinia publică când urmărirea penală este secretă. A apreciat că este fără precedent în ultimii 20 de ani ca declaraţiile lui de la DNA şi probele să apară în media aproape în timp real, impunându-se într-un stat de drept respectarea principiului că justiţia trebuie să îşi facă datoria şi nu presiunea media, a străzii sau telejustiţia, soarta sa, căruia i s-a luat tot, chiar şi libertatea -fiind mai puţin importantă decât acest principiu. A menţionat că a avut o discuţie civilizată la 17 decembrie 2009 la DNA, a dat o declaraţie în care a spus tot ce ştie, în ianuarie a dat o declaraţie de martor şi a adus o planificare a şedinţelor secţiei în două ore de la momentul solicitării.

A mai arătat că, la 17 decembrie 2009, când toate probele - înregistrări -erau administrate, era judecător în funcţie, răspunzând chemărilor DNA, autocenzurându-se să apară în media, deşi nu avea interdicţia de a lua legătura cu persoane implicate în cauză şi nu a părăsit localitatea pentru a nu se spune că are ceva de ascuns şi are comportament vinovat. Ulterior, a pierdut calitatea de magistrat, i-a încetat mandatul de preşedinte de secţie, reiterând cererea de pensionare, a fost suspendat de drept din exerciţiul calităţii de magistrat, iar azi este prezentat ca pericol social pentru că este eroul negativ al unei telenovele care durează de 3 săptămâni şi care, în faza nepublică a procesului penal, i se impută.

A arătat că nu are nimic să îşi reproşeze şi îşi poate privi foştii colegi în ochi, că are încredere în judecata instanţei (despre care speră că va fi mai puternică decât telejustiţia) - chiar dacă nu se judecă fondul - ci exclusiv împrejurarea dacă faptele sunt atât de grave şi prezintă pericol social încât să se dispună cea mai gravă măsură preventivă.

Inculpatul LM a achiesat la concluziile apărătorilor, a arătat că a fost foarte cooperant cu parchetul şi nu are nicio vină că adevărul spus nu e acelaşi cu interpretările parchetului.

A apreciat că cea mai bună soluţie este dispunerea, ca în precedent, pe durata ce se va stabili, a obligării de a nu părăsi localitatea, pe care a respectat-o şi anterior, pentru a fi la dispoziţia parchetului şi a nu i se distruge firma cu capital integral românesc pe care o conduce.

 

CURTEA

 

Asupra recursurilor de faţă;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 

A. Prin încheierea nr. 604 din 9 aprilie 2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei.

în temeiul art.1491 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.143 alin.1 şi 4 şi art.148 alin.1 litf din Codul de procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor:

-CC pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 aprilie 2010, până la 8 mai 2010, inclusiv;

-LM, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 aprilie 2010, până la 8 mai 2010, inclusiv;

-CF, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 aprilie 2010, până la 8 mai 2010, inclusiv.

în baza art.151 Cod procedură penală, s-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor CC, LM si CF.

S-a reţinut, în esenţă, cu privire la excepţiile invocate că acestea sunt nefondate, constatându-se că lipsa unei declaraţii a inculpatului CC se datorează condiţionărilor impuse de acesta, prin abuziva exercitare a dreptului la apărare şi că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta este legală şi temeinică, deoarece infirmarea ordonanţei din 21 decembrie 2009 nu a generat niciuna din consecinţele procesual-penale invocate de apărătorii inculpatului CC, de desfiinţare a actelor de urmărire penală ulterioare acesteia ca şi consecinţă a constatării nulităţii absolute prevăzute de art.197 alin.2 Cod procedură penală.

S-a mai constatat că rezoluţia de conexare din 10 decembrie 2009 (vol.lll fila 6) a dosarelor nr.309 şi 310/P/2009 se referă la VC şi LM şi, deci, trimiterile apărării la acest act nu aveau legătură cu cauza.

Inalta Curte a apreciat că procurorul a îndeplinit condiţiile de formă şi fond a actelor de procedură efectuate, problema existenţei condiţiilor pentru luarea măsurii arestării preventive constituind o chestiune ce urmează fi analizată pe fondul cauzei, iar modul de motivare al actului procurorului ori cerinţa realizării unui anume probatoriu, nu constituie nici cazuri de nulitate absolute şi nici motive de neexaminare pe fondul pricinii.

Cu privire la asigurarea dreptului la apărare, s-a constatat că toţi inculpaţii au beneficiat de acest drept şi de garanţiile procesuale necesare exercitării acestuia, în condiţiile legii.

S-a reţinut că, în condiţiile în care procurorul şi-a îndeplinit obligaţiile legale de ascultare a inculpaţilor la momentul reţinerii lor, ascultarea acestora şi de către judecător la prezentarea lor în vederea arestării este în concordanţă cu cerinţele art.150 Cod procedură penală, neexistând caz de nulitate prin încălcarea vreunei dispoziţii legale.

Asupra propunerii privind luarea măsurii arestării preventive de faţă s-a constatat că prin referatul nr.310/P/2009 din 8.04.2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei s-a propus arestarea preventivă, pe o durată de 29 zile, a inculpaţilor:

CF, judecător la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din cadrul Î.C.C.J., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 26 Cp. rap. la art. 257 Cp. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare);

CC asociat la SC PC Internaţional SRL Bacău cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.;

LM administrator al S.C LI S.R.L cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

 

  1. cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000(cu modificările şi completările ulterioare), cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;

  2. fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

-participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (republicată) cu referire la art.289 Cod penal combinat cu art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Cu privire la măsurile procesuale dispuse, prin referatul cu propunerea de arestare preventivă s-au reţinut următoarele:

Referitor la inculpatul CF:

  1. prin rezoluţia nr. 310/P/2009 din 10.12.2009 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 257 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare);

  2. la data de 08.04.2010 D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei a dispus prin ordonanţa nr. 310/P/2009 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi învinuit pentru infracţiunea menţionată;

  3. prin hotărârea nr. 374 din 07.04.2010, Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru Judecători a încuviinţat luarea faţă de inculpatul CF a măsurilor preventive ale reţinerii şi arestării;

  4. prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 08.04.2010 a D.N.A.- Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de inculpatul Costiniu Florin pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 08.04.2010, orele 15.55.

Cu privire la inculpatul CC:

  1. prin rezoluţia nr. 310/P/2009 din 10.12.2009 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), având ca obiect material suma de 200.000 euro dată lui VC în scopul menţionat în partea expozitivă a referatului;

  2. la data de 21.12.2009, D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei a dispus prin ordonanţa nr. 310/P/2009 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de susnumitul pentru infracţiunea nominalizată, iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din 21.12.2009 s-a dispus faţă de învinuitul CC luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile de la data de 21.12.2009 până la data de 19.01.2010;

  3. prin încheierea nr. 2196 din 29.12.2009, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 10080/1/2009, rămasă definitivă prin încheierea nr.1 din 06.01.2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători în dosarul nr. 10168/1/2009, a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de CC prin ordonanţa nr.310/P/2009 din 21.12.2009 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei, iar prin rezoluţia nr. 38/C/2010 din 29.01.2010 a'procurorului şef al D.N.Â. s-a dispus infirmarea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi învinuit emisă de D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei la data de 21.12.2009;

-prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 22.01.2010 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de învinuitul CC pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), constând în aceea că, în luna august 2009, VC a pretins de la învinuitul CC 2,5 miliarde ROL (echivalentul a 60.000 euro) promiţându-i că în schimbul acesteia va interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. 3360/2/2009 şi-i va determina să adopte o soluţie favorabilă S.C. PC Internaţional S.R.L. Bacău, învinuitul CC i-a promis lui VC că-i va onora cererea şi ulterior i-a remis suma pretinsă;

-prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 07.04.2010 a D.N.A.- Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina învinuitului Căşuneanu Costel din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare) într-o infracţiune de cumpărare de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

  1. prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 08.04.2010 s-a dispus, luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de învinuitul CC pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 08.04.2010, orele 12.45;

  2. prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 08.04.2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul CC pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Cu privire la inculpatul LM:

- prin rezoluţia nr. 310/P/2009 din 10.12.2009 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de LM sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

  1. la data de 14.12.2009, D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei a dispus prin ordonanţa nr. 310/P/2009 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea nominalizată;

  2. prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 14.12.2009 s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatul LM în perioada 14.12.2009 -13.01.2010, măsura nemaifiind prelungită.

  3. la data de 11.02.2010, D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei a emis în dosarul nr. 22/P/2010 (conexat ulterior la dosarul nr. 310/P/2009) rezoluţia nr. 22/P/2010 prin care a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul LOCIC MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :

-fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 290 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

  1. participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 (republicată) cu referire la art. 289 Cod penal combinat cu art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;

  2. prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 08.04.2010 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi inculpat pentru cele două infracţiuni menţionate;

  3. prin ordonanţa nr. 310/P/2009 din 08.04.2010 a D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de acelaşi inculpat pe timp de 24 ore, începând cu data de 08.04.2010, orele 13.55 pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Examinând propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor CC, LM si CF, s-au constatat următoarele:

Cu privire la inculpaţii CC şi CF s-a apreciat că în cauză există probe şi indicii temeinice care să facă verosimilă şi rezonabilă presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi şi în legătură cu care se cere arestarea lor preventivă.

Astfel, s-a reţinut că, la data de 8 iulie 2009, pe rolul Secţiei contencios -administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat sub nr.3360/2/2009, recursul S.C. PC Internaţional SRL Bacău - al cărui asociat unic este inculpatul CC - declarat împotriva sentinţei civile nr.1698 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect litigiul dintre aceasta şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 9 decembrie 2009.

Interesat nemijlocit în modul de rezolvare a acestei pricini, inculpatul CC i-a solicitat ajutorul lui VC, senator în Parlamentul României, pentru a interveni pe lângă magistraţii Secţiei contencios-administrativ şi fiscal ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul ca aceştia sa adopte o soluţie favorabilă recurentei SC PC Internaţional SRL Bacău.

VC a fost de acord, pretinzând şi primind de la inculpatul CC, în două rânduri, importante sume de bani (2,5 miliarde lei (ROL) şi, respectiv, 200.000 euro), în schimbul intervenţiilor sale.

Totodată, VC l-a contactat pe inculpatul FC, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi i-a cerut ca în schimbul unor foloase materiale, să-i determine pe magistraţii investiţi cu soluţionarea dosarului nr.3360/2/2009 să dea câştig de cauză firmei inculpatului CC.

Inculpatul FC a acceptat să intervină pe lângă membrii completului de judecată, ajutându-l, astfel, pe VC, în interesul material al amândurora, să satisfacă solicitarea cumpărătorului de influenţă CC; în acest sens, inculpatul FC s-a preocupat de cursul dosarului (compunerea completului de judecată, termenele acordate) şi l-a asigurat pe M acesta din urmă că a întreprins demersurile necesare realizării scopului ilegal urmărit, acela al pronunţării unei anume hotărâri judecătoreşti.

Convorbirile telefonice purtate între cei trei inculpaţi, precum şi cele avute de VC cu CF în locuri publice, în perioada iulie - octombrie 2009, confirmă această situaţie de fapt, constituindu-se, în coroborare cu datele privind desfăşurarea procesului care a făcut obiectul dosarului nr.3360/2/2009 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu declaraţiile martorului DM şi procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre FRD şi DLA, cu declaraţiile inculpaţilor, în probe şi indicii temeinice care fac verosimilă presupunerea săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la trafic de influenţă, de către inculpaţii CC, VC şi CF.

Chiar în situaţia folosirii unui limbaj disimulat, încifrat, deşi unele discuţii au fost purtate în condiţii de discreţie autoimpusă, conţinutul lor - în coroborare cu celelalte dovezi arătate - a fost apreciat ca relevant asupra naturii interesului şi modalităţilor de realizare a acestuia, asupra cărora conveniseră cei trei inculpaţi.

Astfel, s-a reţinut că, la data de 13 iulie 2009, VCîl asigură pe CC de declanşarea operaţiunii de influenţare a conduitei magistraţilor în sensul pronunţării soluţiei dorite, iar pe data de 15 iulie 2009 îi comunică transmiterea către „domnul doctor" a cererii de preschimbare a termenului de judecată a recursului din data de 9 decembrie 2009 pentru data de 30 iulie 2009, asigurându-l că „diagnosticul e foarte bun".

La 30 iulie 2009, instanţa a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată, fixându-se termen la 16 septembrie 2009 (încheierea aflată la f.36 vol.3 dosar urm. pen.).

La 3 august 2009, VC îi cere lui CC un împrumut de 2,5 miliarde lei (60.000 euro), motivând că banii sunt pentru finul său, FRD (situaţie negată însă de acesta din urmă), asigurându-l că a vorbit cu „domnul doctor", că acesta „a declanşat toată procedura medicală" şi că „suntem pe drumul cel bun".

La data de 11 septembrie 2009, senatorul VC i-a solicitat omului de afaceri CC, sub aparenţa unui împrumut, suma de 200.000 euro, bani care s-au remis şi s-au primit în aceeaşi zi prin intermediul martorului DM, împrejurare necontestată de vreuna din părţi.

La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2009, instanţa a dispus amânarea judecării dosarului nr.3360/2/2009 pentru termenul din 14 octombrie 2009, motivat de acţiunea de protest a judecătorilor din ţară.

A doua zi, pe 17 septembrie 2009, inculpatul CF s-a întâlnit cu VC, i-a comunicat noul termen de judecată şi faptul „c-au ieşit lucrurile foarte bine".

Discuţia a fost apreciată ca revelatoare sub aspectul implicării în acţiunea de trafic de influenţă a judecătorului FC, a strategiei de abordare a magistraţilor cauzei, precum şi asupra interesului material urmărit de cei doi privind obţinerea unor sume de bani, ocazie ce nu trebuie ratată („ăştia-s bani pe care nu-i mai luăm". „Luăm o dată şi gata I").

Tot din cuprinsul acestei discuţii a rezultat că judecătorul CF îl cunoscuse anterior pe CC şi îl aprecia ca pe un om serios.

Existenţa unei întâlniri V - C- C desfăşurată anterior, (cu ocazia audierii sale de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 aprilie 2010, inculpatul CC a arătat că această întâlnire a avut loc la sfârşitul lunii august 2009), a fost confirmată de toţi trei, ca şi scopul acesteia, acela ca judecătorul C să se pronunţe asupra motivelor de recurs şi a şanselor acestui demers juridic, împrejurare ce face plauzibilă susţinerea potrivit căreia actele materiale desfăşurate de magistrat în sensul influenţării membrilor completului de judecată s-au desfăşurat de la începutul înregistrării cauzei pe rolul instanţei, iar pe de altă parte, că magistratul a cunoscut despre suma de bani ce urma să răsplătească aceste intervenţii.

Tot pe data de 17 septembrie 2009, VC discută cu CC, confirmându-i întâlnirea cu FC, pe care îl desemnează în continuare ca pe „domnul doctor".

Evoluţia ulterioară a dosarului de recurs a făcut obiectul unor discuţii telefonice a inculpaţilor C şi V în datele de 14 octombrie şi 28 octombrie 2009, primul asigurându-l pe cel de-al doilea că totul este foarte bine şi că „doamna profesoară" (o membră a completului de judecată) a rămas „să analizeze", „diagnosticul fiind ceif.

Prin decizia nr.5039 din 11 noiembrie 2009, Secţia de contencios -administrativ şi fiscal a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de SC PC Internaţional SRL Bacău împotriva sentinţei nr.1698 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.

Pronunţarea acestei soluţii a declanşat reacţia inculpatului CF care, discutând în aceeaşi zi, la ora 18:27:27, cu inculpatul CC, în prezenţa lui VC, îşi justifica eşecul, spunând că deşi a „făcut tot ce este omeneşte posibil, mai mult decât atât", două din membrele completului de judecată au cedat conduitei celei de-a treia care, „deşi a fost rugată la cel mai înalt nivel cu putinţă", „a preferat argintii".

Inculpatul CF a confirmat că, inclusiv în dimineaţa zilei de 11 octombrie 2009, la ora 8 şi jumătate, a avut o ultimă discuţie cu membrii completului de judecată şi a fost încredinţat că totul va fi bine şi, în situaţia creată, se oferă să găsească o soluţie juridică de remediere a „soluţiei strâmbe".

Asupra acestor împrejurări de fapt, înalta Curte a constatat că existenţa şi desfăşurarea lor rezultă din dovezile depuse la dosarul cauzei şi obţinute cu respectarea cerinţelor legale.

CU privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, s-a constatat că parchetul a respectat dispoziţiile legale şi jurisprudenţa în materie, efectuarea lor subsumându-se condiţiilor prevăzute în secţiunea a V-a a Titlului III din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile din Codul de procedură penală român au fost apreciate în acord cu jurisprudenţa CEDO şi nu încalcă drepturile persoanei, iar interceptările convorbirilor purtate de inculpaţi au fost consemnate în procese verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror, în condiţiile legii.

Aşa fiind, s-a constat că informaţiile cuprinse în procesele verbale de consemnare a discuţiilor telefonice şi ambientale purtate între VC, CC şi CF au valoarea unor probe legal obţinute şi care pot fi valorificate în contextul cauzei.

Inalta Curte a reţinut că aceste probe şi indicii temeinice sunt suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârşirii de către inculpaţii CC şi CF a infracţiunilor de cumpărare de influenţă prevăzute de art.61 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi, respectiv, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.257 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000. La momentul procesual dat, încadrarea juridică a faptelor presupus săvârşite de inculpaţi a fost apreciată de instanţă ca fiind corectă şi circumscriindu-se actelor materiale de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, fiind suficientă trimiterea la dispoziţiile art.26 Cod penal raportat la art.257 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 pentru a se putea dispune cu privire la luarea măsurii arestării preventive, criticile aduse cu privire la acurateţea stabilirii încadrării juridice nefiind fondate, deoarece încadrarea juridică va fi stabilită de procuror prin actul de finalizare a urmăririi penale, ea putând comporta modificări în timpul efectuării anchetei.

S-a constatat că prima cerinţă a articolului 148 lit.f Cod procedură penală, temeiul juridic în baza căruia procurorul a solicitat arestarea preventivă a inculpaţilor CC şi CF, este îndeplinită, sub aspectul condiţiei bănuielii legitime a săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, textele de lege arătate mai sus prevăzând pedepse de la 2 ani la 10 ani închisoare.

Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art.148 lit.f Cod procedură penală pentru a se dispune arestarea inculpaţilor şi anume existenţa probelor că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - s-a apreciat îndeplinirea ei.

Relativ la jurisprudenţa CEDO invocată de apărătorii inculpatului CC în sprijinul susţinerii inexistenţei pericolului concret pentru ordinea de drept (cazurile Jiga contra României, din 16 martie 2010 şi Letellier contra Franţei, din 26 iunie 1991), s-a concluzionat că aceasta excede speţei.

Noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor săvârşite, gravitatea acestora - (dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere), calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârşit pretinsa faptă şi, nu în ultimul rând, consecinţele asupra ordinii de drept.

în opinia primei instanţe, inculpaţii CCl şi CF se constituie în persoane cărora condiţia educaţională, profesională şi materială, poziţia socială, le conferă statutul unor repere, a unor etaloane pentru ceilalţi membri ai societăţii. Totodată, s-a constatat că o carieră profesională şi socială de succes nu poate constitui un motiv de tratament juridic diferenţiat, discriminator, dar datele care caracterizează persoana unui inculpat trebuie în mod cert avute în vedere la aprecierea pericolului concret a acestuia pentru opinia publică şi că tocmai calitatea socială şi profesională a acestor persoane -inculpaţii CC şi CF - le situează într-o poziţie din care trebuie, într-o ordine socială normală şi legală, să excludă recurgerea la săvârşirea de acte şi fapte de corupţie.

S-a reţinut că faptul ca un important om de afaceri să îşi rezolve problemele judiciare prin recurgerea la coruperea magistraţilor, ca şi îndeplinirea de către un înalt magistrat a actelor de trafic de influenţă pentru a deservi interesele omului de afaceri, constituie, în mod cert, împrejurări care tulbură profund şi grav opinia publică, determinând reacţii justificate de insecuritate, frământări, luări de poziţie, atitudini de neîncredere faţă de sistemul judiciar şi corpul judecătoresc.

Astfel de fapte, săvârşite la un asemenea nivel, sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice convingerea că legea se opreşte şi nu are eficienţă faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care mediul de afaceri şi justiţia funcţionează, astfel că lăsarea'în libertate a acestor persoane ar potenţa starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea şi protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna şi corecta desfăşurare a actului de justiţie.

S-a concluzionat că aceste date probează că lăsarea în libertate a inculpaţilor CC şi CF prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerinţele art.148 litf Cod procedură penală şi apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive faţă de susnumiţi deoarece există un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a inculpaţilor CC şi CF, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.

Cu privire la inculpatul LM s-a constatat că în cauză există probe şi indicii temeinice care să facă verosimilă şi rezonabilă presupunerea că inculpatul LM a comis faptele pentru care este cercetat şi în legătură cu care procurorul a solicitat luarea măsurii arestării preventive.

Astfel, s-a reţinut că, la data de 31 iulie 2009, SC TM L IFN SA a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire lâ săvârşirea de către ML a infracţiunilor prev. de art. 215 alin. 1,3,4 şi 5 Cp., la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) formându-se dosarul nr. 80.571/2009.

La data de 25.082009 a fost emisă în cauză o citaţie pe numele inculpatului ML în ziua de 30.08.2009, inculpatul ML i-a cerut lui VC să intervină pe lângă poliţiştii ce instrumentau dosarul pentru a nu dispune împotriva sa măsura preventivă a reţinerii, iar la finalizarea cercetărilor pentru a propune Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti adoptarea unei soluţii favorabile.

VC a fost de acord şi i-a dat inculpatului LM asigurări ferme că este singura persoană care îi poate rezolva problemele de natură juridică. Pentru a-l convinge, i-a dezvăluit mai multe coordonate ale acţiunilor sale, atrăgându-i atenţia să manifeste o discreţie maximă în legătură cu acestea, deoarece în caz contrar nu vor obţine rezultatul dorit.

Astfel, VC i-a comunicat inculpatului LM că are o mare influenţă asupra persoanelor din conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) deoarece, în perioada 2000 - 2004, când a deţinut calitatea de consilier pentru ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale - Departamentul Securităţii Naţionale, i-a sprijinit pe mulţi poliţişti să promoveze în funcţii de conducere, despre unii dintre aceştia deţinând şi date compromiţătoare, aşa încât nu i-ar putea refuza eventualele cereri; că problema sa juridică a fost generată de administratorul SC TM L potriva sa, urmând ca la locul de detenţie să-l constrângă prin acte de violenţă să satisfacă pretenţiile materiale formulate de societatea menţionată; că îi va determina pe poliţişti să nu facă niciun act de cercetare în dosar, anterior alegerilor prezidenţiale şi i-a sugerat inculpatului LM că va trebui să îi dea bani în schimbul intervenţiilor pe lângă poliţişti.

Totodată, VC a mai pretins de la inculpatul LM foloase materiale constând în publicarea cu titlu gratuit în cotidianul „Interesul Public" a unor articole cu conţinut defavorabil candidatului P.D.L. la preşedinţia României şi favorabile candidatului P.S.D. la aceiaşi funcţie.

Inculpatul ML a promis că va satisface cererile lui VC în sensul arătat; pentru a-şi preconstitui probe în apărare în eventualitatea în care acesta l-ar fi denunţat ori discuţiile ar fi fost interceptate, VC a obţinut de la martorul LC promisiunea că îi va confirma apărarea în sensul că nu a pretins nicio sumă de bani ori alte foloase de la inculpatul ML.

Urmare înţelegerii de natură infracţională descrisă, în perioada imediat următoare, VC a purtat mai multe convorbiri telefonice cu martorul MC, la acea dată inspector general adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române, în cursul cărora i-a cerut să dea dispoziţie poliţiştilor din cadrul D.G.P.M.B.- Serviciul de Investigare a Fraudelor care instrumentau cauza să nu-l pună sub învinuire pe inculpatul ML şi să finalizeze cercetările cu o propunere de netrimitere în judecată. Martorul CM a dat curs cererilor lui VC organizând în biroul său din sediul I.G.P.R. o întâlnire la care au participat inculpatul ML şi ofiţeri de poliţie. In cursul acesteia, susnumiţii au purtat discuţii în legătură cu cercetările ce se efectuau în dosarul nr. 80571/31.07.2009 (nr. 2166/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti).

în ziua de 17.09.2009, VC i s-a confesat martorului CL că inculpatul ML ar fi divulgat unor persoane intervenţiile pe care le-a făcut în interesul său la organele de poliţie. Manifestându-şi indignarea cu privire la faptul că dezvăluirile făcute îl pot pune în pericol, VC i-a relatat martorului CL că l-a ameninţat pe inculpatul ML în sensul că le va cere poliţiştilor să dispună faţă de el măsura reţinerii.

Ulterior datei de 17.09.2009, Voicu Cătălin, în schimbul intervenţiilor pe care le făcea pe lângă ofiţerii de poliţie pentru a-i crea o situaţie juridică favorabilă inculpatului ML în dosarul în care era cercetat, a mai pretins de la acesta şi suma de 119.000 RON.

Pentru a da o aparenţă de legalitate primirii sumei de 119.000 RON, VC a stabilit cu inculpatul ML ca remiterea banilor să fie disimulată sub forma plăţii prestaţiilor aferente unui contract de consultanţă între cabinetul său de avocatură şi S.C. LI S.R.L., împrejurare ce rezultă fără echivoc din dialogul purtat de cei doi inculpaţi în ziua de 16.10.2009.

Cu privire la provenienţa sumei pretinse de VC în scopul arătat, din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul ML, neavând disponibilităţile băneşti necesare în conturile S.C.LI S.R.L, a împrumutat suma de 119.000 RON de la martorul SA.

Intrucât inculpatul ML era interesat să justifice încheierea unui contract de consultanţă cu VC prin aceea că S.C. LI S.R.L derulează activităţi economice generatoare de profit, a stabilit cu martorul SA ca împrumutul de 119.000 RON să fie disimulat sub forma plăţii prestaţiilor aferente unui contract încheiat între S.C. LIS.R.L. şi SC A Import Export SRL Ilfov la care martorul SA avea calitatea de împuternicit (procura autentificată sub nr. 1478/13.10.2009 de B.N.P. Liuba Alexandrescu).

Urmare a înţelegerii infracţionale descrise, în ziua de 17.10.2009, inculpatul ML a semnat, în calitate de administrator al S.C. LI S.R.L cu SC A Import Export SRL Ilfov un „contract de comision pentru intermediere a locaţiunii de imobile" cu valoarea de 23.500 euro fărăT.V.A

La data de 20.10.2009, SCLI S.R.L a emis către SC A Import Export SRL Ilfov factura din 20.10.2009 cu

valoare de 119.000 RON (inclusiv TVA) şi explicaţia „Venituri din prestări servicii".

In ziua de 21.10.2009, SC A Import Export SRL Ilfov a achitat în contul SC LI S.R.L -, prin virament bancar, suma de 119.000 RON pe care această din urmă firmă a virat-o în aceiaşi zi în contul Cabinetului de avocatură „VC".

S-a arătat că cercetările efectuate au mai stabilit că, la data de 19.10.2009, Cabinetul de avocatură „VC" a încheiat cu S.C. LI S.R.L. contractul de asistenţă juridică nr. 380.802, având, ca obiect „consultanţă juridică în materie civilă şi comercială".

Potrivit menţiunilor din contract, părţile au convenit asupra unui onorariu de 100.000 lei (RON) şi 19.000 lei (RON) reprezentând T.V.A.-ul aferent, cheltuielile urmând a fi stabilite „în funcţie de decontul prezentat". La capitolul „Alte clauze" a fost inserată menţiunea „Onorariul se va achita în max. 7 zile de la semnare în B.R.D.Ag. Cotroceni."

în aceiaşi zi, 19.10.2009, Cabinetul de avocatură „VC" a emis către S.C. LI S.R.L. factura seria nr. 1, în valoare de

119.000 RON (cu T.V.A. inclus) cu menţiunea „Servicii avocaţiale conform contract asistenţă juridică nr. 380.802/19.oct.2009 " . La data de 21.10.2009, S.C. LI S.R.L. a virat în contul Cabinetului de avocatură „VC" suma de 119.000 RON.

Din materialul probator administrat prima instanţă a apreciat ca verosimil faptul că suma de 119.000 lei (RON), primită de VC sub titlu de plată a prestaţiilor aferente contractului de asistenţă juridică nr. 380.802/19.10.2009 încheiat cu S.C. LI S.R.L. reprezintă, în realitate, foloase necuvenite obiect al faptelor de corupţie reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.

Contractele menţionate încheiate de SC LI S.R.L cu SC A Import Export SRL ilfov şi Cabinetul de avocatură „VC", documentele financiar contabile şi bancare, precum şi înregistrările în evidenţele contabile aferente contractelor, nu corespund unor operaţiuni reale, scopul efectuării lor fiind acela al disimulării infracţiunilor de corupţie.

In dovedirea aspectelor prezentate, au fost avute în vedere declaraţiile inculpaţilor VC şi ML, ale martorilor SA şi RMC, coroborate cu documentele fmanciar-contabile şi bancare ale SC LI S.R.L., SC A Import Export SRL Ilfov şi ale Cabinetului de avocatură "VC", celelalte mijloace de probă administrate în cauză, precum şi cu procesele verbale de redare a discuţiilor telefonice ori înregistrate în mediul ambiental.

Urmare a intervenţiilor făcute la ofiţerii de poliţie cu funcţii de conducere în cadrul I.G.P.R. şi D.G.P.M.B. de către VC, în schimbul foloaselor necuvenite menţionate, în perioada august 2009 - februarie 2010, inculpatul ML nu a fost audiat în dosarul penal nr. 80571/31.07.2009 (nr. 2166/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti) iar cercetările nu au fost finalizate până în prezent.

Prima instanţă a reţinut că aceste probe şi indicii temeinice sunt suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârşirii de către inculpatul ML a infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art.61 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare) cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi participaţiei improprii la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.43 din Legea nr.82/1991 (republicată) cu referire la art.289 Cod penal combinat cu art. 17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 aNi.

S-a constatat că parchetul şi-a restrâns propunerea de arestare preventivă numai cu privire la aceste două infracţiuni, întrucât cea de-a treia, prevăzută de art.290 Cod penal raportat la art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal nu îndeplineşte condiţia limitei minime a pedepsei închisorii.

Cu privire la condiţia pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului ML o prezintă pentru opinia publică, s-a reţinut îndeplinirea ei, motivat de gravitatea infracţiunii şi modalitatea în care inculpatul a săvârşit pretinsele fapte ce demonstrează ignorarea deliberată a ordinii de drept şi convingerea că legea trebuie folosită doar ca instrument de înfrângere a acesteia, în realizarea unor scopuri personale, materiale, imediate.

S-a apreciat că inculpatul a intrat în mediile sociale care puteau să-i asigure siguranţa şi confortul propriu, serviciile pe care le oferea, ca şi sumele mari de bani, demonstrând lipsa unor repere morale reale şi disponibilitatea de a rezolva totul prin cumpărarea de influenţă, inculpatul având abilitatea de a disimula faptele pretins ilegale în fapte oneste, creând o imagine distorsionată a realităţii.

Aceste împrejurări au fost apreciate ca fiind de natură a tulbura opinia publică şi de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerinţele art.148 lit.f Cod procedură penală şi impunându-se luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul ML.

 

Impotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii criticând-o, după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorilor aleşi (expuse detaliat în partea introductivă a prezentei decizii) şi motivele de recurs depuse la dosar de apărătorul ales al inculpatului CC, pentru:

-încălcarea art.1491 Cod procedură penală şi neaudierea inculpaţilor anterior întocmirii referatului cu propunerea de arestare (motiv invocat de inculpat CC şi LM) şi neconsemnarea în procesul verbal a aducerii la cunoştinţa inculpatului că se va întocmi propunerea de arestare preventivă (motiv invocat de inculpatul CC);

-Nulitatea ordonanţei nr.310/P/2009 din 22 ianuarie 2010 de extindere a cercetărilor, având în vedere rezoluţia de infirmare la 29 ianuarie 2010 (motiv invocat de inculpatul CC);

-Nulitatea şi nelegalitatea ordonanţei din 8 aprilie 2010 (motiv invocat de inculpatul CC);

-încălcarea dreptului la apărare în faţa procurorului prin asigurarea unei apărări formale, de către un avocat din oficiu (motiv invocat de inculpatul ML);

-Nemotivarea propunerii de arestare, neprezentarea probelor şi nedemonstrarea că luarea măsurii preventive este în interesul urmăririi (motiv invocat de inculpatul CC);

- Nelegala interceptare şi folosire a convorbirilor telefonice (motiv invocat de inculpaţii CF şi CCl);

-Neexaminarea distinctă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 Cod procedura penală cu privire la fiecare inculpat (motiv invocat de inculpatul CC);

-Nemotivarea încheierii (motiv invocat de inculpatul ML);

-Necomunicarea hotărârii CSM din 8 aprilie 2010 şi nesolicitarea opiniei inculpatului (motiv invocat de inculpatul CF);

-Neîndeplinirea condiţiilor pentru a se constata incidenţa cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală.

 

Analizând recursurile raportat la criticile invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art.3856 alin.3 Cod procedură penală, ÎNALTA CURTE constată următoarele:

1. Critica privind, în esenţă, neaudierea inculpaţilor anterior întocmirii referatului cu propunerea de arestare preventivă este neîntemeiată.

După cum rezultă din analiza dispoziţiilor art.1491 Cod procedură penală, întocmirea propunerii de arestare presupune audierea prealabilă a învinuitului sau inculpatului, asistat de apărător. Norma indicată nu precizează obiectul audierii - astfel că sub acest aspect îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile generale prevăzute de art.70 Cod procedură penală.

După cum rezultă din verificarea actelor dosarului de urmărire penală, inculpatul CC, cu ocazia audierii din data de 8 aprilie 2010, a condiţionat darea de declaraţii de prealabila soluţionare a unor cereri şi plângeri. Aşadar, invocarea nerespectării dispoziţiilor art.1491 alin.1 Cod procedură penală, prin aceea că anterior dispunerii măsurii reţinerii şi a întocmirii referatului cu propunerea de arestare nu a fost audiat nu este fondată, cu atât mai mult cu cât soluţionarea unora dintre cererile sale excedea competenţelor procurorilor de caz.

Cu privire la critica invocată, se impune a se constata şi că dispoziţiile art.1491 alin.1 Cod procedură penală nu precizează explicit care anume este intervalul de timp care trebuie să treacă între momentul audierii şi cel la care se formulează referatul cu propunerea de arestare preventivă, astfel că acest aspect coroborat cu atitudinea procesuală a inculpatului CC, care a înţeles sâ condiţioneze darea de declaraţii de satisfacerea anumitor cereri anterioare, formulate în exercitarea dreptului la apărare, conduce la concluzia caracterului nefondat al criticii.

Aprecierea apărării în sensul că dispoziţiile art.70 Cod procedură penală nu sunt aplicabile cauză, nu poate fi primită deoarece acest text de lege reprezintă norma generală, care reglementează modul de luare a declaraţiilor învinuitului sau inculpatului, obiectul şi drepturile persoanei audiate.

In legătură cu susţinerea apărării privind aceea că procurorul trebuie să aducă la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului împrejurarea că urmează a se întocmi propunere de arestare, se constată că art. 1491 alin. 1 din Codul de procedură penală nu reglementează o atare condiţie (după cum nici pe cea privind consemnarea aspectelor indicate anterior într-un proces-verbal), asigurarea dreptului la apărare şi respectarea principiului aflării adevărului reaHzându-se prin audierea cu privire la faptă şi învinuire.

In legătură cu aceleaşi critici formulate de inculpatul ML se reţine că acesta, la 8 aprilie 2010, s-a prezentat neasistat de apărător, astfel încât organul de urmărire, constatând că apărătorul ales nu şi-a asigurat substituirea, a respins motivat cererea de acordare a unui nou termen şi a dispus desemnarea unui apărător din oficiu.

Din declaraţia dată la 8 aprilie 2010 a rezultat că inculpatul a uzat de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel că încălcarea dispoziţiilor art. 1491 alin. 1 din Codul de procedură penală nu poate fi reţinută nici în această situaţie, având în vedere manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul arătat.

2. Referitor la criticile privind nulitatea ordonanţei nr. 310/P/2009 din 22 ianuarie 2010 se reţine că acestea sunt nefondate.

Astfel, se constată că infirmarea ordonanţei nr. 310/P/2009 din 21 decembrie 2009 nu a produs efecte - după cum sugerează apărarea - asupra actelor subsecvente, cu consecinţa nulităţii acestora. Intr-adevăr, un act infirmat încetează să producă efecte iar în speţă aceasta se interpretează în sensul că relativ la infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr 78/2000, având ca obiect material suma de 200.000 euro, acţiunea penală nu mai era pusă în mişcare, numitul CC având exclusiv calitatea de învinuit prin efectul începerii anterioare a urmăririi penale cu privire la această faptă. Aşadar, infirmarea ordonanţei prin care se pusese în mişcare acţiunea penală a făcut ca urmărirea penală să revină în faza imediat anterioară acestui act procedural, însă, neinfirmându-se şi ordonanţa de începere a urmăririi penală, inculpatul CC a figurat în continuare în procesul penal în calitate de învinuit.

Ulterior, la 22 ianuarie 2010, în mod legal s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale cu privire la o altă faptă de cumpărare de influenţă (având ca obiect material suma de 60.000 euro), pentru ca la data de 7 aprilie 2010 să se schimbe încadrarea juridică (cele două fapte fiind apreciate câ fiind două acte materiale ale unei unice infracţiuni continuate, potrivit art. 41 alin. 2 din Codul penal), iar în final, la 08.04.2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Căşuneanu Costel pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

3.Criticile privind nelegalitatea ordonanţei nr. 310/P/2009 din 8 aprilie 2010 sunt neîntemeiate.

După cum s-a arătat în cele ce preced, cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată, comisă, în opinia procurorilor, de învinuitul CC, urmărirea penală fusese începută, iar ulterior a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Din analiza dispoziţiilor art. 235 din Codul de procedură penală pretins a fi încălcate în opinia apărătorului inculpatului CC nu rezultă decât că aceasta trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de art. 203 (data, locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal şi semnătura celui care a întocmit-o), date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia. Astfel, legiuitorul nu a introdus între aceste elemente de conţinut motivele pentru care s-a dispus măsura şi nici probele pe care aceasta se fundamentează, astfel încât critica apărării nu poate fi primită.

4.Motivul de recurs privind încălcarea substanţei dreptului la apărare a inculpatului ML prin asigurarea asistenţei juridice de un apărător din oficiu este nefondată.

Din analiza actelor dosarului, precum şi a aspectelor indicate în declaraţia dată de inculpat la 8 aprilie 2010, rezultă că apărătorul ales al inculpatului nu s-a putut prezenta la organul de urmărire la data arătată, astfel că în mod legal şi temeinic, pentru respectarea dreptului la apărare, s-a dispus desemnarea apărătorului din oficiu. Se va reţine totodată că apărătorul ales avea posibilitatea şi obligaţia de a-şi asigura substituirea, cu atât mai mult cu cât cererea aflată la dosarul de urmărire penală nu a fost însoţită de acte doveditoare, devenind incidente dispoziţiile art. 171 alin. 41 Cod procedură penală raportat la art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Cu privire la prestaţia profesională a apărătorului desemnat din oficiu şi critica privind asigurarea unui apărări formale de către acesta, se constată că inculpatul, având în vedere asistarea sa de avocatul din oficiu, a refuzat cte plano serviciile acestuia şi s-a prevalat de dreptul la tăcere, astfel că susţinerile apărării sunt neîntemeiate.

5.Criticile privind nemotivarea propunerii de arestare sunt nefondate.
Referatul prin care a fost sesizată prima instanţă cuprinde menţiuni ample privitor la infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, măsurile procesuale dispuse, încadrarea juridică a faptelor, probe, motivele pentru care procurorul apreciază ca îndeplinite condiţiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive.
Neindicarea expresă a faptului că luarea măsurii solicitate este considerată ca fiind în interesul urmăririi este irelevantă având în vedere că dispoziţiile art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală prevăd la nivel de principiu scopul măsurilor preventive - care în speţă se deducea din cuprinsul referatului procurorului. Totodată, se va constata că potrivit art. 1491 din Codul de procedură penală nu se prevede o sancţiune pentru neprevederea în cuprinsul referatului a unor menţiuni în sensul indicat de apărare.

6.Motivul de recurs privind nelegalitatea autorizării interceptărilor, posibila inexistenţă a acestor autorizări, nelegala efectuare a interceptărilor şi greşita apreciere a primei instanţe relativă lă valoarea probantă a proceselor verbale de redare a convorbirilor nu poate fi primit. Având în vedere obiectul cauzei se constată că soluţia asupra unei propuneri de arestare preventivă presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală şi art. 148 din Codul de procedură penală iar nu a legalităţii probelor puse la dispoziţie judecătorului. Prezumţia rezonabilă de comitere a unei infracţiuni se desprinde, sau nu, din probele dosarului iar stabilirea certă a situaţiei de fapt, încadrării juridice a faptelor şi vinovăţiei inculpatului sunt aspecte ce ţin de etapa cercetării judecătoreşti.

Folosirea, în prezenta cauză, a convorbirilor sau comunicărilor interceptate potrivit legii într-o altă cauză este posibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 912 alin. 5 din Codul de procedură penală, iar instanţa, sesizată cu o propunere de arestare nu este învestită să cenzureze dacă obţinerea probelor - în altă cauză, din care au fost preluate - a respectat condiţiile legale, ci se limitează la a aprecia asupra aparenţei de legalitate a dovezilor pe care propunerea parchetului se sprijină.

Ca atare, Inalta Curte s-a rezumat a verifica existenţa mandatelor emise în baza dispoziţiile art. 21 alin. 8 cu ref. la art. 20 din Legea nr. 535/2004 - care se află depuse la BDS şi au fost consultate în condiţiile impuse de Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate - a autorizaţiilor pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, emise în baza art. 91/1 din Codul de procedură penală, precum şi respectarea condiţiilor cerute de lege pentru autorizarea acestor activităţi, nefiind necesar, în actualul stadiu al cauzei, a se analiza incidenţa dispoziţiilor art.64 alin. 2 din Codul de procedură penală cu privire la mijloacele de probă obţinute în baza acestora.

7.Critica privind necomunicarea hotărârii CSM nr. 374/2010 şi nesolicitarea unui punct de vedere inculpatului CF este nefondată.
Avizul solicitat CSM potrivit art. 95 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 nu conduce la declararea unei proceduri contencioase ci are ca rol evitarea dispunerii în mod arbitrar a unor măsuri grave, precum cele prevăzute de norma precizată. Astfel, necesitatea obţinerii acestui aviz nu se confundă cu procedura de comunicare a
hotărârii CSM privind suspendarea din funcţie, reglementată de art .63 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, care nu poate produce efecte asupra drepturilor părţilor, în procesul penal.

8. Criticile privind nemotivarea încheierii atacate, preluarea concluziilor din referatul procurorului şi neanalizarea individuală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt nefondate.

Incheierea atacată, cuprinde motivele pe care se sprijină, care, cu excepţia consideraţiilor formulate privitor la incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, sunt juste şi complete. Prima instanţă a concluzionat, motivat, în baza probelor dosarului că acestea oferă indicii ce conduc la presupunerea plauzibilă a comiterii faptelor pentru care s-a solicitat arestarea. Analizarea situaţiei de fapt şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală pentru inculpaţii CC şi CF în mod unitar se justifică prin legătura existentă între faptele pentru care aceştia sunt cercetaţi, ceea ce nu semnifică neefectuarea verificării arătate.

Totodată, împrejurarea că judecătorul şi-a însuşit argumentele prezentate în referatul cu propunerea de arestare, nu constituie de plano o deficienţă a hotărârii, din care rezultă în mod cert analiza proprie realizată de instanţă a actelor dosarului.

Recursurile sunt însă întemeiate în ceea ce priveşte critica vizând lipsa pericolului concret pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar prezenta pentru ordinea publică.

Astfel, după cum rezultă din examinarea normelor interne - procesual penale şi constituţionale, interpretate prin coroborare şi prin prisma dispoziţiilor art.5 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa, iar garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Faţă de principiile expuse, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv.

Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod şi de orice intensitate a substanţei dreptului imprimă acestuia drept fundamental un caracter relativ.

Aşa fiind, cazurile în care legea naţională şi normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative şi exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative şi exhaustive.

 

Astfel, în jurisprudenţa sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventiva a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuiler împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, § 15); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, § 14), să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr.' 10, § 9) sau să tulbure ordinea publică [Letellier împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, § 51, şi Hendriks împotriva Olandei (dec), nr. 43.701/04,5 iulie 2007].

 

Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei, nr. 9.190/03, § 59,4 octombrie 2005). La fel este si cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art. 5 în aceste circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant şi suficient decât dacă se 'întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier, citata anterior, §51).

 

Pe de altă parte, CEDO a statuat că, potrivit art. 5 § 3, autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces.

Plecând de la jurisprudenţa CEDO, instanţele interne au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publica", printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia. Totodată, instanţele naţionale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o noua infracţiune sau de reacţia publica declanşată de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită stare de nesiguranţă generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidenţiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publica, noţiune care nu trebuie confundată cu cea de "pericol social al faptelor" comise.

Doar înţelegând în maniera descrisă semnificaţia libertăţii şi a privării de libertate se poate realiza în concret şi în mod efectiv scopul esenţial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorităţii.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 Cod procedură penală, că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a

procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reţine că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi impune, totodată, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art.148 alin.1 lit. a - f Cod procedură penală raportat la art.148 alin.2 Cod procedură penală.

In cauza dedusă judecăţii, prin încheierea recurată, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Secţia de Combatere a Corupţiei, iar în temeiul art.1491 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.143 alin.1 şi 4 Cod procedură penală şi art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Căşuneanu Costel, Locic Marius şi Costiniu Florin pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 10 aprilie 2010 până la 8 mai 2010, inclusiv.

Examinând îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală pentru luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat şi riguros argumentat prima instanţă a concluzionat în sens afirmativ.

După cum reiese din examinarea actelor dosarului în cauză, există probe şi indicii temeinice ce nasc bănuiala plauzibilă şi rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpaţii au comis o infracţiune pentru care sunt cercetaţi şi pentru care s-a solicitat arestarea.

Se va reţine, în esenţă, că probele administrate conduc la presupunerea rezonabilă că, în cursul anului 2009 (ulterior datei de 8 iulie 2009), inculpatul CC a solicitat ajutor inculpatului VC pentru a interveni pe lângă magistraţii Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre a obţine astfel o soluţie favorabilă în cauza având ca obiect recursul SC PC Internaţional Bacău (al cărei unic asociat era inculpatul), împotriva sentinţei civile nr.Î698 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.

Fiind de acord cu solicitarea formulată, inculpatul VC a pretins şi primit, în schimbul intervenţiilor sale sumele de 200.000 Euro şi 60.000 Euro, contactându-l pe inculpatul CF - preşedinte, la acea dată, a Secţiei Civile şi de Proprietate Intelectuală din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie căruia i-a cerut să intervină, în schimbul unor foloase materiale şi să îi determine pe magistraţii investiţi cu soluţionarea recursului amintit să dea inculpatului CC o soluţie favorabilă.

La rândul său, inculpatul CF a urmărit evoluţia dosarului şi l-a asigurat pe inculpatul VC (după cum reiese din convorbirile purtate, chiar în limbaj cifrat) că a întreprins demersurile necesare atingerii scopului urmărit, ţinându-l pe acesta la curent cu măsurile dispuse în cauză. Totodată, din probele prezentate, a rezultat că inculpaţii CC şi CFi sume de bani în modul arătat.

Referitor la inculpatul ML, din actele dosarului au rezultat probe şi indicii temeinice ce au justificat presupunerea plauzibilă de comitere a infracţiunilor pentru care este cercetat, constând în aceea că, la 30 august 2009, a solicitat sprijinul; inculpatului Voicu Cătălin pentru a interveni în dosarul penal nr.80.571/2009 al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul DGPMB pentru a nu se dispune împotriva sa măsura preventivă a reţinerii, iar la finalizarea cercetărilor să se propună parchetului o soluţie favorabilă.

Inculpatul VC a acceptat, comunicând inculpatului ML anumite date pentru a-i forma convingerea că are posibilitatea şi influenţa necesară pentru soluţionarea pozitivă a problemei indicate, pretinzând foloase materiale - publicarea gratuită a unor articole şi, ulterior, suma de 119.000 lei, plătită într-o formă disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică între inculpatul ML şi Cabinetul de avocatură „VC" (suma fiind împrumutată de la martorul SA în forma deghizată a unui contract de comision între SC LI SRL şi SC A Import Export SRL).

Aşa fiind, din succinta expunere a faptelor comise, rezultă existenţa de indicii şi probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpaţi a faptelor pentru care s-a solicitat arestarea, fiind, totodată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f teza I Cod procedură penală relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Analizând îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzută de art.148 lit. f Cod procedură penală - care trebuie realizată cumulativ cu cea privind cuantumul sancţiunii privative de libertate, se constată că în cauza dedusă judecăţii nu există probe că lăsarea în libertate - a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Se va reţine că motivele reţinute de prima instanţă în sensul îndeplinirii acestei condiţii, prin raportare la calitatea socială şi 'morală a inculpaţilor CCşi CF, a carierei acestuia din urmă, a naturii faptelor, determinarea unei stări de neîncredere a opiniei publice în exercitarea atribuţiilor organelor judiciare şi, respectiv, a gravităţii infracţiunii, ignorarea legii şi lipsa de repere morale a inculpatului ML sunt necesare, dar nu şi suficiente pentru a se concluziona în sensul realizării cerinţelor prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală.

 

Comiterea de infracţiuni, chiar de o gravitate deosebită - reflectată de exemplu prin natura şi cuantumul sancţiunii, nu constituie, prin ea însăşi temei pentru privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenţiei preventive.

De asemenea, tendinţa de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor, instigator sau complice.

 

Existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili nu doar în funcţie de criteriile reţinute de prima instanţă, dar şi de elemente ce ţin de persoana inculpatului, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin.8 Cod procedură penală.

In cauză nu există probe certe în sensul că inculpaţii - persoane lipsite de antecedente penale, ce ocupă o anumită poziţie în societate şi în familie -reprezintă - în stare de libertate - un pericol concret pentru ordinea publică.

Buna desfăşurare a procesului penal nu presupune privarea lor de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, deşi urmărirea penală a fost începută în cauză încă din luna decembrie 2009, iar inculpatul ML şi inculpatul CC au respectat obligaţiile impuse pe durata măsuri preventive o obligării de a nu părăsi localitatea (ultimul până la revocarea ei de către instanţă), toţi inculpaţii prezentându-se la organul de urmărire penală ori de câte ori au fost chemaţi. Or, instanţa de fond nu a justificat în mod concret împiedicarea adusă de inculpaţi la buna desfăşurare a urmăririi penale şi nici nu a invocat riscul ca ei să nu se prezinte în instanţă, neanalizând nici posibilitatea de a adopta una dintre masurile alternative prevăzute în art. 136 Cod procedură penală, în raport cu garanţiile reale oferite de inculpaţi în legătură cu prezenţa lor la proces.

Inexistenţa pericolului concret pentru ordinea publică rezultă şi din statutul socio-profesional al inculpaţilor. Astfel, cu privire la inculpatul CF se va avea în vedere că natura profesiei şi cariera acestuia constituie argumente în sprijinul cercetării sale în stare de libertate.

 

Referitor la motivarea primei instanţe, în sensul că faptele despre care se presupune că inculpaţii le-au săvârşit, coroborate cu lăsarea acestora în libertate ar potenţa starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele statului aplică legea şi protejează ordinea socială se va constata că sentimentele de securitate şi încredere a societăţii în organele statului presupun aplicarea de către acestea cu promptitudine şi fermitate a dispoziţiilor legale. Aceasta implică inclusiv individualizarea măsurilor preventive ce se impun a fi dispuse cu privire ia persoanele despre care există presupunerea rezonabilă că au comis infracţiuni, astfel încât acestea să asigure atât un climat de calm, de securitate şi echilibru în societate cât şi încrederea acesteia în reacţia autorităţilor, dar fără a se încălca dreptul la libertate al individului.

 

Practica instanţei europene a reţinut în acest sens că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia (cauza Witold Litwa vs Polonia).

In raport de dispoziţiile art.136 Cod procedură penală, se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpaţilor, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1451 raportat la art.145 Cod procedură penală şi art.143 alin.1 Cod procedură penală, existând probe şi indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.

Se apreciază, totodată, că obligaţiile pe care, potrivit art.145 alin.11 lit. a-d şi alin.12 lit. c Cod procedură penală, inculpaţii vor fi obligaţi să le respecte sunt apte a asigura normala desfăşurare a procesului penal, nerespectarea acestora cu rea credinţă dând posibilitatea luării măsurii arestării preventive.

 

Pentru considerentele ce preced, constatându-se că recursurile formulate sunt fondate, cu motivarea anterior expusă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, acestea vor fi admise, va fi casată încheierea atacată şi, în rejudecare, va fi respinsă propunerea de arestare preventivă, măsura arestării anterior dispusă urmând a fi revocată şi se va dispune, potrivit art. 1491 alin. 12 raportat la art. 146 alin. 111 cu referire la art. 1451 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, faţă de inculpaţi luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile de ia data'punerii efective în libertate, cu obligarea acestora să se supună obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin. 11 şi alin. 12 lit. c potrivit dispozitivului, atrăgându-li-se atenţia potrivit art. 145 alin. 22 din Codul de procedură penală, că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor impuse de organul judiciar se poate lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

 

Cu majoritate de voturi:

Admite recursurile declarate de inculpaţii CC, CF şi ML împotriva încheierii nr. 604 din 9 aprilie 2010, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 2970/1/2010.

Casează încheierea atacată şi rejudecând, respinge propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor CCl, CF şi ML, formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei.

Revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii CC, CF şi ML şi dispune punerea de îndată în libertate a acestora de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr.2/U din 10 aprilie 2010, nr.4/U din 10 aprilie 2010 şi respectiv, nr.3/U din 10 aprilie 2010, emise de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

în baza art.1491 alin.12 raportat la art.146 alin.111 cu referire la art.1451 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, dispune luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a inculpaţilor.

Potrivit art.1451 raportat la art.145 alin.11 şi 12 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fiecare inculpat este obligat să respecte următoarele obligaţii:

  1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

  2. să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

  3. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;

  4. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

  5. inculpaţii CC, CF şi ML să nu se apropie şi să nu ia legătura între ei şi nici cu coinculpatul Voicu Cătălin, precum şi cu martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.145 alin.22 şi alin.3 din Codul de procedură penală.

Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art.1451 raportat la art.145 alin.21 Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi i 2 aprilie 2010.

 

 
noutati
Ordinul Nr.1076 din 06.08.2012 privind încasarea sumelor reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat


Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministeru ...

Hotararea CSM nr. 637/2012 - modificarea si completarea Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti


1. La articolul 2, alineatele (1), (2) si (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „
Art. 2. -
(1) Judecatoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curtile de apel si inst ...

Hotararea CEDO in Cauza Jarnea si altii impotriva Romaniei, pronuntata la 10 mai 2012


PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla sapte cereri (nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 si 17.068/08) indreptate impotriva Romaniei, prin care resortisanti romani (reclamantii) au sesizat Curtea, in temeiul art. 34 din Conventia pentru a ...

Hotararea Guvernului nr. 370/ 2012 pentru stabilirea zilei de 30 aprilie 2012 ca zi libera



Art. 2. - Prevederile art. 1 nu se aplica la locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii. 

Art. 3. - Dispozitiile art. 1 nu se aplica magistrati ...

Ordin MS nr. 359/ 2012 - criteriile de inregistrare si declarare a nou-nascutului


Nou-nascutul viu

Art. 1. - Produsul de conceptie expulzat sau extras complet din organismul matern, indiferent de durata amenoreei ori varsta de gestatie, este declarat nascut viu daca prezinta dupa expulzie sau extragere unul dintre urmatoarel ...

Legea nr. 61/ 2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila


1. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 9 semodifica si va avea urmatorul cuprins: „(2) Daca modificarea a fost dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sau prin orice alt inscris prevazut de lege, aceasta se comunica, d ...

Decizie nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual


interesaţi în cel mai înalt grad de creşterea şi educarea copilului în spiritul valorilor şi al idealurilor democratice, proclamate de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi de Convenţia europeană a drepturilor omului, convinşi că furnizo ...

ORDIN nr. 14/29.11. 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de rãspundere civilã

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 858 din 6 decembrie 2011
În conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit H ...

Ordinul ANAF nr. 3.389/2011 - stabilirea prin estimare a bazei de impunere

Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3.389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 14 noiembrie 2011. Avand in vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din Hotararea Guvernului nr. 109 ...

Hotararea Plenului CSM nr. 750/2011 - modificarea Regulamentului privind concursul de promovare a judecatorilor si procurorilor

Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului de promovare a judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, a fost publicata in Monit ...

Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor nr. 163/2011 privind preschimbarea permiselor de conducere nationale eliberate de autoritatile competente ale altor state cu documente similare romanesti a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, P

Avand in vedere prevederile art. 83 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si fu ...

Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, N

Dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti
Art. 1. - (1) Partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii atat pentru restituirea unui imprumut al unei sume de bani, cat si pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti
(2) Dobanda datorata ...

Legea nr. 101/2011 - prevenirea si sanctionarea unor fapte privind degradarea mediului

a) incalcarea dispozitiilor legale in domeniu — nerespectarea prevederilor privind actiuni sau inactiuni interzise potrivit actelor normative in domeniu, prin care se transpun actele juridice prevazute in anexele A si B la Directiva 2008/99/CE a Parlamentului ...

Registrul general de evidenta a salariatilor a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372, din 27 mai 2011

  Art. 2. — (1) Incadrarea in munca a unei persoane se realizeaza, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicata, numai prin incheierea unui contract individual de munca, in temeiul caruia persoana fizica, in calitate de salariat, s ...

Hotararea CSM nr. 355/2011 - modificarea si completarea Regulamentului privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor

Avand in vedere dispozitiile art. 48 alin. (9), ale art. 49 alin. (9), ale art. 53 alin. (1), ale art. 54 alin. (1), ale art. 55, 58, 59 si 61 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ul ...

HG nr. 535/2011 - modificarea si completarea HG nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism

1. La articolul 4, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 4. — (1) Pentru obtinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, solicitantul depune la sediul autoritatii admin ...

HG nr. 247/2011 - modificarea si completarea HG nr. 621/2005 - gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje

 In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.  Art. I. — Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalaje ...



despre_cabinet

despre_cabinet_intro_1“Jur sa respect si sa apar Constitutia si celelalte legi ale tarii, drepturile si libertatile omului, sa exercit profesia de avocat in mod demn, independent si cu probitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu” - art.21 din Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat.

Cu o activitate profesională de peste zece ani de zile ...

Citeste mai mult


contact

Str. Mihai Viteazu, nr.73, Et. 2, Constanta
email: av.filisan@datanet.ro, cabinet@filisan.ro
Tel: 0722.214.290

contact_email