Luni 20 Octombrie 2014,  
Atenţie, şoferi! Suspecţii accidentelor grave ar putea rămâne cu permisul

„Este total neconstituţional ca poliţistul să reţină permisul de conducere chiar imediat după producerea accidentului de circulaţie, când probatoriul nici măcar nu a fost administrat, iar ulterior procurorul şi judecătorul să prelungească sau nu dreptul de a conduce pe ...

Curtea de Apel Constanţa l-a pus în libertate pe jandarmul Ichimuţă, acuzat de trafic de droguri

Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa au dispus, vineri, punerea în libertate a subofiţerului Gabriel Ichimuţă, de 24 de ani, angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, acuzat de trafic de droguri, pe care judecătorii de la Tribunal îl arestaseră pent ...

Jorj Unciuleanu, în atenţia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României

Pe numele lui Jorj Unciuleanu a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României o plângere penală pentru ucidere din culpă. Centrul Maritim de Coordonare din cadrul ANR informează că în seara zilei de 9 septembrie, la ora 19.30, Jorj ...

Sentinţă de 850.000 de lei Rutieriştii execută statul

Despăgubiţi de instanţă cu circa opt miliarde şi jumătate, după ce judecătorii au apreciat că li s-au încălcat drepturile în mod brutal, poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa suspectaţi de fapte de corupţie pot pune în executare hotărârea prin care statul a fos ...

Poliţişti arestaţi pentru luare de mită, despăgubiţi cu 25.000 lei

Acum doi ani, printr-o acţiune de amploare a DGA, 39 de poliţişti de la Constanţa erau reţinuţi de colegii lor, fiind suspectaţi de  abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă. Între timp, majoritatea acestora au scăpat de urmărirea penală, au fost r ...

Amenintari cu sinuciderea Politistii de la Rutiera, in pragul disperarii

„Poliţiştii au venit la noi şi ne-au cerut ajutorul. Ne-au zis că nu se mai descurcă să achite ratele la bănci, nu mai au nici ce mânca, sunt discuţii în familii pe tema banilor. Unul dintre ei mi-a spus că vrea să se spânzure pentru că vrea banca să-i ia casa". ...

În exclusivitate, la un an de la moartea scafandrilor Ultimele imagini de pe camera video a lui Ispas

„Am avut o stimă deosebită pentru ei (nr. Cristian Zarafu şi Cătălin Valeriu Ispas, acesta din urmă fiind angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea). Dumnezeu Să-i aibă în pază", a conchis Unciuleanu Azi, 9 septembrie 2011, se împlineşte ...

Daune pentru seful de la Crima Organizata

Comisarul Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, se apropie din ce în ce mai mult de suma de 50.000 de lei pe care o are de primit, cu titlul de daune, de la Valentin Ivanciu, individul care i-a târât numele în noroi pe parcursul mai multor ani. ...

Mara, nevinovat de cinci dintre „mega-acuzatiile" aduse

Liviu Florin Mara, bărbatul de 58 de ani acuzat că s-ar fi ascuns timp de 20 de ani de executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost achitat pentru cinci din cele 14 capete de acuzare pentru care este judecat, pentru restul fiind condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare. C ...

Ce „grozăvii" a descoperit ITM în dosarul scafandrilor morţi Zarafu şi Ispas

„ (...) Nu ne mai rămâne decât să cerem sprijinul FBI, care dacă tot cercetează moartea sportivului din Giurgiu se va implica şi în descoperirea vinovaţilor din Portul Constanţa" Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa a aplicat mai multe amenzi societă ...

Recuperarea scafandrului Zarafu

Filmul recuperarii scafandrului Zarafu, disparut in epave navei Medy. Articol complet ...

Concluzia specialiştilor: Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas au fost trimişi la moarte sigură

Specialiştii Centrului de Scafandri Constanţa au terminat expertiza tehnico-ştiinţifică a echipamentelor purtate de Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas în ziua în care s-au scufundat la epava navei Medy. Cei doi au murit în data de 9 septembrie în circumstanţe rămase, deocamdat ...

Avocatul Filisan: "Cazul scafandrilor Ispas- Zarafu stagneaza nejustificat"

Avocatul Catalin Filisan, cel care se ocupa de ancheta demarata in cazul decesului scafandrilor Catalin Ispas si Cristian Zarafu, decedati anul trecut, spune ca in momentul de fata nu exista noutati in dosarul celor doi. As putea spune chiar ca dosarul stagneaza nejustificat, a d ...

DECIZIA PENALĂ NR. 652

Share |

Şedinţa publică de la  22 octombrie 2009

Completul compus din:

Preşedinte – (...) (...)

Judecător – (...) (...)

Judecător – (...) E.

Grefier – (...) (...)

M i n i s t e r u l   P u b l i c – Parchetul de pe lângă Curtea de  A p e l   I a ş i - reprezentat prin procuror E. F.

La ordine fiind judecarea recursurilor penale declarate de părţile civile O. G, O. J. şi O. E.  împotriva deciziei  penale nr. 141 din 20.03.2009 pronunţată de  T r i b u n a l u l   I a ş i în dosarul nr(...) având ca obiect „ucidere din culpă”.

Conform dispoziţiilor articolului 297 din  C o d u l   d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei şi s-a făcut apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă av. P. D., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat E. N., lipsă fiind părţile civile recurente O. G, O. J. şi O. E., partea civilă intimată Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi asigurătorii SC B. U. I şi Asociaţia - Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare şi prezenţa părţilor la acest termen de judecată, că recursurile promovate în cauză de părţile civile nu au fost motivate, la un termen de judecată anterior cauza fiind amânată la cererea acestora pentru a-şi angaja apărător, şi s-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care:

Apărătorul inculpatului intimat şi reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c arată că nu au de formulat cereri prealabile.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Av. P. D. pentru inculpatul intimat E. N., având cuvântul, arată că recursul promovat de părţile civile nu este motivat, inculpatul nu a declarat recurs în cauză. Solicită respingerea recursului părţilor civile.

Reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c, având cuvântul, arată că atât hotărârea instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel sunt legale şi temeinice, neexistând motive de reformare a acestor hotărâri, motiv pentru care solicită respingerea recursului părţilor civile.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare şi în pronunţare.

Ulterior pronunţării, Curtea,

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 238/8.09.2008 pronunţată  de Judecătoria  Hîrlău   s-au hotărât următoarele:

A fost  condamnat  inculpatul  E. N. fiul lui G şi  N., născut la data de 07.05.1984 în oraşul I., judeţul I, domiciliat în comuna D., satul E., judeţul I, cetăţean român, necăsătorit, fără ocupaţie, necăsătorit,   CNP (...):

  • în baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, făcând

aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a,  Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu reţinerea art. 33 lit. a cod penal,  pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire loc accident, la pedeapsa închisorii de 1(un)an.

  • în baza art. 93 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, făcând

aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a,  Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal cu reţinerea art. 33 lit. a cod penal,  pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de reparaţii autoturism fără autorizaţie, la pedeapsa închisorii de 1(o) lună.

  • în baza art.178 alin 2 cod penal, făcând  aplicarea art. 74 alin. 1

lit. a, Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu reţinerea art. 33 lit. a cod penal,  pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.

Conform art. 33 lit. b Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate anterior inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului  exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b   Cod penal.

În baza art. 81 alin. 2 şi 82 alin. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

In baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 raportat la art. 82 Cod penal  s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

Conform art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cod penal.

S-a constatat că Fondul de Garantare a Victimelor Străzii nu are calitate procesuală în prezenta cauză.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 C. civil, cu referire la art. 14 alin. 1 şi 5 Cod procedură penală, a fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri formulată de către moştenitorii lui O. E. (respectiv O. G, O. J., O. E.), B. U. Asigurări SA  urmând a plăti acestora suma de 12000 lei, din care 6000 lei reprezintă daune materiale şi  6000 lei daune morale.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 C. civil, cu referire la art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, a fost admisă cererea de despăgubiri formulată de către partea civilă Serviciul de Ambulantă I, judeţul I, inculpatul urmând a plăti acestuia suma de 206 lei, reprezentând cheltuieli de transport pentru victima O. E..

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 300 de lei în faza de urmărire penală şi 200 lei în faza de judecată”.

Pentru a hotărî astfel,  J u d e c ă t o r i a   H â r l ă u a reţinut următoarele:

„Prin rechizitoriul întocmit la data de 28.06.2007 în dosarul nr. 1726/P/2006 al Parchetului de pe lângă   J u d e c ă t o r i a   H â r l ă u  înregistrat pe rolul  J u d e c ă t o r i e i   H â r l ă u sub nr. 1228/239/06.07.2007, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E. N.  pentru săvârşirea infracţiunilor  prevăzute de art.178 alin 2 cod penal, art. 89 alin. 1 şi art. 93 alin. 2 O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. „a” Cod penal.

La data de 05.12.2006 au fost anunţate organele de poliţie, telefonic, cum că din satul E. a fost transportată, cu ambulanţa, la Spitalul Orăşenesc I., o persoană găsită pe drumul comunal şi care, în timp ce primea îngrijiri medicale, a decedat.

Organele de cercetare penale s-au deplasat la faţa locului şi au întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului, în care s-a consemnat că, pe segmentul de drum comunal 115 din satul E., în dreptul locuinţei lui V. E., s-a produs un eveniment rutier. Au fost găsite la faţa locului: cioburi de sticlă, pe un D. fiind înscris cu litere majuscule C/R o1 E şi E. brun-roşcate ce duceau până la cioburi. Cercetarea la faţa locului s-a efectuat în condiţii de ceaţă deasă, cu vizibilitate redusă la 5-10 m.

La faţa locului au fost identificate şi ridicate şi obiecte aparţinând victimei şi s-a întocmit schiţa accidentului (f 19 - dosar de urmărire penală).

În cauză s-a efectuat un raport de necropsie medico-legală din care rezultă că victima O. E., în vârstă de 73 de ani, a prezentat semne de moarte violentă, moarte ce a fost cauzată datorită insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unui politraumatism cu fracturi craniene, contuzie cerebrală, fracturi costale, homotorax, fractură de col femural stâng, leziuni ce pledează pentru producerea lor prin lovire urmată de proiectare în cadrul unui accident rutier. În momentul decesului victima avea o alcoolemie de 2,10 gr. la mie.

În cauză, în faza de urmărire penală, s-a efectuat şi o reconstituire a faptelor (f 45-56), ocazie cu care inculpatul E. N. a relatat modul de săvârşire a acestora: unde a observat victima, unde a parcat autoturismul, modalitatea reparării acestuia şi locul unde a aruncat resturile aparţinând farului deteriorat.

Având în vedere contrazicerile şi susţinerile inculpatului în senul că a fost determinat de către martorul I. E. în a nu declara săvârşirea faptelor, a repara autoturismul anterior anunţării organelor de poliţie, în cauză, s-a întocmit, în curul urmăririi penale, şi un raport de constare tehnico-ştiinţifică prin testarea cu aparat poligraf a martorilor M. D., I. E. şi a inculpatului E. N..

Din concluziile acestor constatări tehnico-ştiinţifice a rezultat că pentru răspunsurile date de I. E. nu s-a evidenţiat reacţii specifice comportamentului simulat, însă, pentru inculpatul E. N. şi martorul M. D., au fost evidenţiate reacţii specifice.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că persoanele nemulţumite sau vătămate de soluţia reprezentantului parchetului de scoatere se sub urmărire penală a unei persoane puteau ataca soluţia în condiţiile prevăzute de  C o d u l   d e procedură penală. Moştenitorii victimei au atacat această soluţie însă nu s-a depus la dosar modalitatea de soluţionare a acestei plângeri, instanţa fiind ţinută de cadrul procesual creat de actul de sesizare.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că, în seara zilei de 05.12.2006, pe timp de noapte şi ceaţă densă, victima O. E., în vârstă de 73 ani, fiind în stare de ebrietate (având o alcoolemie de 2,10 g la mie - aşa cum rezultă din rezultatul necropsiei), circula pe DC 115 spre satul E. N..

Inculpatul E. N. este posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2004 şi, audiat fiind, a recunoscut săvârşirea faptelor, nuanţând însă în ceea ce priveşte culpa sa comună cu cea a martorului I. E., fapt ce s-a dovedit a fi nereal din probele administrate în cauză, precum şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat efectuat în cauză.

În seara zilei de 05.12.2006, inculpatul E. N. se afla la martorul I. E.  care l-a rugat să îl ajute la pornirea unei autoutilitare marca E.  cu număr de înmatriculare (...), sens în care au legat cu o funie autoturismul cu nr. (...) de auto cu nr. (...), ce urma a fi pornit prin tractare.

Pe parcursul drumului, funia dintre cele doua autoutilitare s-a rupt în mod repetat, astfel încât cei doi nu au reuşit să pornească autoutilitara.

Din declaraţia martorului I. E. rezultă că acesta văzut, într-un timp foarte scurt, victima, motiv pentru care a virat brusc de volan stânga pentru a o evita. Însă, autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul E. N., care, în acel moment, nu se afla tractat fiind rupta funia maşina mergând din inerţie, a agăţat victima şi a târât-o sub auto (...) pe o distanţă de 20 metri unde a fost găsită când a oprit autovehiculul.

La momentul impactului, farul din partea dreaptă s-a spart, dar, a doua zi, inculpatul a cumpărat o sticla de far de la Tg G., aşa cum rezultă din actele depune în faza de urmărire penală şi l-a schimbat fără a deţine autorizaţie în acest sens.

Inculpatul a părăsit locul accidentului, lăsând victima pe carosabil, fără a anunţa organele de politie.

Victima  a fost găsita de H. E., O. E.,  O. N. şi E. (...) care se deplasau cu căruţa. În momentul în care au ajuns în dreptul acesteia, calul s-a speriat şi au oprit căruţa, văzând astfel o persoană ghemuită pe carosabil, lovită la cap. În acel moment, a venit şi D. N. care a identificat E. şi a anunţat rudele acesteia.

Martorii mai sus menţionaţi au văzut, pe drum, mai multe autoturisme printre care şi cele două autoturisme marca E.-E. la o anume distanţă între ele, staţionând. Au văzut că, în cea de-a doua maşină, se aflau două persoane care discutau. Martorii au arătat că, pe drum, au fost depăşiţi de o maşină marca E. -E. de culoare albă, căruia îi funcţiona doar un far.

La locul unde victima era căzută au venit nepoata acesteia, D. B. şi o rudă, E. J., care au luat-o de la locul accidentului, au schimbat-o de haine şi au anunţat salvarea. Victima a decedat în timp ce primea îngrijiri medicale, în drum spre spitalul Orăşenesc I..

Judecătoria, din oficiu, a solicitat relaţii la spitalul Orăşenesc I. în sensul dacă se constituie parte civilă în cauză, însă răspunsul acestuia a fost negativ.

În urma impactului, victima a suferit vătămări corporale care au dus la decesul acesteia, aşa cum rezultă din raportul de necropsie efectuat în cauză  (f. 30-33 - dosar de  urmărire penală).

Prima instanţă a arătat că a reţinut situaţia de fapt descrisă mai sus, coroborând: declaraţiile moştenitorilor victimei, ale martorilor audiaţi, cu concluziile constatării  tehnico-ştiinţifică, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi cu schiţa locului accidentului.

În declaraţiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, inculpatul a precizat că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa comună a ambilor conducătorii auto, însă această situaţie nu a fost confirmată de nici o probă administrată în cauză, cu, atât mai mult, cu cât victima era o persoana minionă, iar în cazul în care ar fi fost lovită de două autoturisme ar fi fost strivită, însă avarii au fost doar la al doilea autoturism şi nicidecum la cel condus de I. E.. Aceste susţineri au fost înlăturate de prima instanţă, având în vedere toate probele administrate în cauză, ce se coroborează şi cu constatarea tehnico-ştiinţifică de constatare a comportamentului simulat, efectuată în cauză.

Evenimentul rutier s-a produs din culpa comună a inculpatului E. N. şi a victimei O. E., care, în condiţii meteo nefavorabile, circula pe carosabil în stare de ebrietate avansată (alcoolemie 2,10 gr la mie), iar inculpatul circula în aceleaşi condiţii cu parbrizul acoperit de H., ceea ce nu îi oferea vizibilitate suficientă asupra carosabilului.

Victima a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 166, 167 lit. „e” din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, iar inculpatul dispoziţiile art. 147 pct. 3 din acelaşi Regulament.

Ţinând cont de aceste aspecte, în raport şi cu dispoziţiile legale în vigoare, prima instanţă a  reţinut că inculpatul  se face vinovat  de săvârşirea faptei de „ucidere din culpă” prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal.

De asemenea, prima instanţă a reţinut, din acelaşi material probator administrat în cauză, că inculpatul nu a anunţat organele de poliţie, părăsind locul accidentului, lăsând victima pe carosabil, comiţând astfel o altă faptă penală, fiind deci vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de „părăsire a locului accidentului” prevăzută de art. 89 alin 1 din OUG 195/2002.

Inculpatul, pentru a nu fi identificat şi a se sustrage răspunderii penale, a reparat autoutilitara prin înlocuirea farului avariat la momentul săvârşirii accidentului rutier şi aruncarea resturilor de cioburi în WC - ul aparţinând lui I. E., ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 93 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. La stabilirea vinovăţiei inculpatului, prima instanţă a procedat la aprecierea coroborată a tuturor  mijloacelor de probă administrate în cauză.

În ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a faptelor din punct de vedere al vinovăţiei, judecătoria a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea de « ucidere din culpă” prevăzută de art. 178 Cod penal cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv culpa,  aşa cum este reglementată în art. 19 alin 2 cod penal, acceptând să conducă un autoturism fără a avea geamul devrijat, fără a avea motorul pornit şi fiind tractat în condiţii nelegale.

Cu privire la repararea autoturismului fără a avea autorizaţie şi la faptul că a părăsit locul accidentului  fără a anunţa organele abilitate, judecătoria a reţinut că inculpatul a săvârşit faptele cu forma de vinovăţie a intenţiei directe prevăzute de art. 19 alin. 1 punctul 1 din Codul penal.

La aplicarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reţinând următoarele:

a) faptul că inculpatul a săvârşit o faptă cu un grad relativ ridicat de pericol social concret şi a încercat ascunderea comiterii acesteia prin repararea autoturismului şi fuga de la locul accidentului, îngreunând cercetările;

b) culpa victimei, care avea o alcoolemie suficientă încât să ajute la producerea accidentului;

c)  faptul că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei şi a recunoscut săvârşirea acestora, că are o vârstă fragedă, că este cunoscut în societate ca o persoană muncitoare şi îşi ajută consătenii, aşa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar.

Faţă de aceste aspecte, judecătoria a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, făcând  aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a,  C. pen. şi art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. cu reţinerea art. 33 lit. a Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsire a locului accidentului”, la pedeapsa închisorii de 1(un)an, în baza art. 93 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, făcând  aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a,  C. pen. şi art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. cu reţinerea art. 33 lit. a Cod penal,  pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de reparaţii la autoturism fără autorizaţie” la pedeapsa închisorii de 1(o) lună şi, în baza art.178 alin 2 cod penal, făcând  aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, C. pen. şi art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. cu reţinerea art. 33 lit. a Cod penal,  pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă” la pedeapsa închisorii de 1 (un) an.

Considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, prima instanţă a dispus suspendarea condiţionată a executării  pedepsei pe o durată de 3 ani, reprezentând termenul de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p.. Prima instanţă a considerat că săvârşirea infracţiunii are un caracter accidental, astfel încât îndreptarea inculpatului în sensul conformării dispoziţiilor legii penale, se poate realiza şi fără privare de libertate.

Conform art. 359 C.p.p. prima instanţă i-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi asupra dispoziţiilor art. 84 Cod penal în ceea ce priveşte obligaţiile civile.

În baza art. 34 Cod penal judecătoria a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an.

Potrivit practicii CEDO (a se vedea cauza Sabau şi Pârcalab contra României) nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal ca şi pedeapsă accesorie, ci doar acele drepturi care se impun vis-a-vis de natura, felul si gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat.

Natura infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul nu justifică şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c,d, şi e Cod penal, în acest sens fiind şi dispoziţiile hotărârii CEDO în cauzele Sabǎu şi Pârcǎlab împotriva României şi Mazăre contra României prin care s-au stabilit că nu se justifică interzicerea drepturilor părinteşti in cadrul aplicării pedepsei accesorii, în mod automat şi independent de natura infracţiunilor ce a determinat condamnarea, care, în speţă nu are legătură cu autoritatea părintească. De aceea, judecătoria nu i-a interzis şi aceste drepturi.

În baza dispoziţiilor art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului  exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a  (dreptul de a alege si a  fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat)  din Codul penal.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin 5 raportat la art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea şi a executării pedepselor accesorii, ca urmare a dispunerii suspendării condiţionate a pedepsei principale.

Pe latură civilă, s-a reţinut că partea vătămată Serviciul de Ambulantă I s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 206 lei cu adresa 4826/02.11.2007, reprezentând cheltuielile de transport ale victimei. Întrucât prejudiciul produs prin comiterea infracţiunii nu a fost acoperit, în baza art. 14 şi 346 C.p.p. rap. la art.998-999 C. civ. şi art. 313 din Legea 95/2006 şi OUG 72/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată de acesta şi a fost obligat inculpatul la plata acestei sume cu titlu de despăgubiri civile.

Înainte de citirea actului de sesizare, moştenitorii victimei s-au constituit parte civilă cu suma de 6000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea şi 30.000 lei daune morale.

La termenul din data de 10.12.2007, partea civilă prin apărător a depus o notă în care a defalcat altfel sumele şi şi-a majorat pretenţiile la 50.000 lei din care 15.000 lei daune materiale şi 25.000 lei daune morale.

În ceea ce priveşte modificarea cuantumului pretenţiilor civile în sensul majorării acestora, care sunt limitate de momentul actului de sesizare, prima instanţă a apreciat-o ca tardivă (diferenţa dintre 36000 lei şi 50000 lei solicitata ulterior), urmând a fi solicitate prin promovarea unei acţiuni civile ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile art. 15 alin 2 Cod procedură penală.

A reţinut prima instanţă că moştenitorii victimei au efectuat cheltuieli cu înmormântarea şi cu praznicele de 40 zile şi de asemenea au ridicat un monument funerar. A apreciat instanţa că aceste cheltuieli au legătură de cauzalitate cu infracţiunea săvârşită şi evenimentul morţii, iar construcţia funerară nu poate fi considerata o tendinţă de orgoliu şi vanitate, ci ca o manifestare a unui sentiment firesc de pietate şi cinstire a memoriei victimei.

În ceea ce priveşte cuantumul acestora din depoziţia martorului F. E.  rezultă că aceste cheltuieli au fost aproximativ de 1000 lei pe fiecare praznic efectuat conform obiceiurilor (la 7, 20,40 zile) şi 2500 lei monumentul funerar. Cum suma precizată iniţial de 6000 lei în ceea ce priveşte aceste cheltuieli este modică, fiind de notorietate că pentru aceste evenimente sunt necesare sume mai mari de bani, precum şi faptul că moştenitorii au fost împrumutaţi cu suma de 5000 lei pentru astfel de cheltuieli,  prima instanţă a admis daunele materiale în limita acestei sume. Cu privire la diferenţa majorată la 15000 lei s-a reţinut că nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli. Faţă de aceste aspecte, judecătoria a admis daunele materiale doar în limita sumei de 6000 lei.

Prima instanţă a apreciat însă că, prin săvârşirea faptei de către inculpat, s-a creat moştenitorilor victimei şi un prejudiciu moral, fiind în acest sens îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C. civ. Compensarea suferinţelor prin acordarea unei sume de bani se impune ca o satisfacţie dată acestora, cât şi ca o sancţiune pentru autorul faptei ilicite, aspect sub care judecătoria a apreciat reparatorie suma de 6000 lei acordată cu titlu de daune morale.

Potrivit  art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum şi tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 481 alin. 2 din aceeaşi lege, "contractul de asigurare atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule".

Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, pentru pagubele provocate prin accidente de autovehicule, în favoarea persoanei păgubite printr-un accident de circulaţie, se prevede un drept de opţiune – fie de a acţiona direct împotriva asigurătorului obligat la plată în temeiul contractului de asigurare, fie împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului respectiv a inculpatului. Atunci când partea vătămată acţionează împotriva inculpatului, citarea asigurătorului în proces este obligatorie. Cum în cauza moştenitorii victimei au solicitat introducerea în cauză a societăţii de asigurări şi chiar a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, anterior identificării poliţei de asigurare, având în vedere lipsa lichidităţilor inculpatului, prima instanţă a dispus citarea societăţii de asigurare în calitate de asigurător.

Aceste dispoziţii legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulaţie, impun obligativitatea încheierii şi menţinerii valabilităţii contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice şi juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.

În acest cadru s-a stabilit, prin art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei". Conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere pentru pagube produse prin accidente de autovehicule "asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule".  Potrivit art. 54 alin. 1 din aceeaşi lege "despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurator ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunţată în România".

Rezultă din aceste dispoziţii legale că, în cazul în care autovehiculul obligatoriu asigurat în temeiul legii a provocat un accident de circulaţie soldat cu vătămarea unui terţ, societatea asiguratoare are obligaţia de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund. Din coroborarea acestei reglementări cu dispoziţia art. 54 alin. 4 din aceeaşi lege, potrivit căreia, "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces", iar "citarea în proces a asigurătorului este obligatorie", rezultă neîndoielnica voinţă a legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care îi oferă suficiente posibilităţi de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.

În cauză SC B. U. Asigurări SA a fost introdusă şi citată ca urmare existentei poliţei de asigurare valabilă la data săvârşirii accidentului, societatea de asigurări depunând precizări la dosar şi solicitând ca acordarea daunelor să fie stabilite în cuantum rezonabil.

Cum, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 22 pct.1,5,6 din Ordinul 318/2004 în care se prevăd cauzele în care asigurătorul nu răspunde, prima instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă şi a obligat asigurătorul SC „B. U. Asigurări” SA la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale către moştenitorii victimei O. E., în baza art.14 şi 346 C.p.p. raportat la art. 998-999 Cod civil, a prevederilor Legii 136/1995 şi ale Ordinului CSA 3108/2004.

În ceea ce priveşte Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, introdus în cauză la solicitarea moştenitorilor victimei, având în vedere că autoturismul, la data accidentului, respectiv 05.12.2006, avea poliţă RCA valabilă (18.06.2006-17.12.2006), acesta nu răspunde pentru repararea pagubelor în baza art. 25 indice 1 din Legea 32/2000 şi a Normelor de aplicare, drept pentru care judecătoria a luat act în acest sens, constatând că nu are calitate procesuală.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată, ţinându-se cont şi de faptul că inculpatul achitat onorariul avocatului din oficiu, aşa cum rezultă din chitanţa depusă la dosar (f 75 dosar), motiv nu a mai fost obligat şi la plata acestuia”.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal (mai exact  la 17.12.2008), au declarat apel, prin intermediul avocatului ales, părţile vătămate şi civile O. G, O. E. şi O. J., criticând-o generic pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Ulterior, prin motivele de apel depuse în scris, părţile vătămată şi civile O. G, O. E. şi O. J. au criticat sentinţa judecătoriei atât în latura penală, cât şi în latura civilă.

Criticile în latura penală a cauzei vizează următoarele:

a) greşita analizare a mijloacelor de probă administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt incomplete („unele împrejurări faptice”), contrar art. 356 alin.1 lit. „c” Cod pr. penală;

b) greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a greşitei reţinere a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit.”a” Cod penal, precum şi a faptului că prima instanţă nu a ţinut seama de:

1) conduita inculpatului ulterioară comiterii infracţiunilor;

2) stăruinţa acestuia în a ascunde urmele infracţiunilor;

3) neacordarea primului ajutor victimei, care a fost abandonată;

4) poziţia sa oscilantă şi necorespunzătoare;

5) faptul că, la momentul comiterii faptelor, inculpatul – după cum chiar el a recunoscut – se afla sub influenţa alcoolului.

Criticile în latura civilă vizează cuantumul „mult prea mic” al daunelor morale acordate de judecătorie, care „nu poate constitui o reparaţie justă” a prejudiciului suferit.

T r i b u n a l u l   I a ş i, prin decizia penală nr. 141/20 martie  2009 a  admis apelurile declarate de către părţile civile O.  G, O.  E.  şi O. J., a desfiinţat  în parte  în latura  penală  şi  civilă sentinţa penală nr.  238/2008 a Judecătoriei  Hîrlău şi în rejudecare:

A descontopit pedeapsa  principală rezultantă  aplicată  inculpatului  E.  N. în pedepsele  principale  componente de:

a) 1(un) an închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsire a locului accidentului”, prev. şi ped. de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 al. 1, lit. a , art. 76al. 1, lit. c C. pen.  şi art. 33 lit. a C. pen.;

b) 1(una) lună închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de reparaţii autoturism fără autorizare”, prev. şi ped. de art. 93 al. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 74 al. 1, lit. a , art. 76 al. 1, lit. e C. pen.  şi art. 33 lit. a C. pen.;

c) 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”   prevăzuta si pedepsită de art.  178 al. 2 C. pen., cu aplic. art.  74 al. 1, lit. a , art. 76 al. 1, lit. c C. pen.  şi art. 33 lit. a C. pen.

II. A majorat cuantumul fiecărei pedepse principale stabilite inculpatului E. N. , după cum urmează:

a) 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsire a locului accidentului”, prev. şi ped. de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002;

b) 3 (trei) luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de reparaţii autoturism fără autorizare”, prev. şi ped. de art. 93 al. 2 din OUG nr. 195/2002;

c) 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”   prevăzuta si pedepsită de art.  178 al. 2 C. pen..

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 al. 1, lit. b C. pen. a aplicat inculpatului E. N. pedeapsa cea mai grea, rezultantă,  de 3 (trei) ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen. raportat la art. 71 alin. 2 şi 5 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere atât a executării pedepsei principale, cât şi a celei  accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 5 (cinci) ani, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 862 Cod penal.

În baza disp. art. 863 al. 1 Cod penal, a dispus ca inculpatul E. N., pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă  T r i b u n a l u l   I a ş i, ca organ desemnat de instanţă pentru supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea eventualului loc de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A dispus respectarea de către inculpat, pe durata termenului de încercare,  a următoarelor obligaţii prev. de art. 863 Cod penal:

- să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare;

- să participe la programele educative şi de terapie comportamentală, derulate de organul de supraveghere.

A atras atenţia inculpatului  asupra disp. art. 864 Cod penal, referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A obligat asiguratorul B. Ţ. Asigurări S. A., în temeiul disp. art. 14 şi 346 al. 1 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. Civile să plătească fiecărei părţi civile, respectiv  numiţilor O. G, O. E. şi O. J., câte o sumă de 4000 lei RON, din care 2000 reprezintă daune materiale, iar 2000 lei daune morale.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

III. În baza disp. art. 192 al. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu soluţionarea prezentelor apeluri au rămas în sarcina acestuia.

În baza disp. art. 193 al. 6 C. proc. pen. a obligat  inculpatul să plătească părţii civile O. G suma de 1500 lei RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, respectiv onorariu de avocat.

A respins, ca nefondată, cererea inculpatului E. N. de obligare a părţilor civile la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat.

În pronunţarea  acestei  decizii Tribunalul  a reţinut  următoarele:

Prima instanţă, pe a stabilit, în principiu, corect situaţia de fapt, ce nu comportă critici semnificative. Vinovăţia inculpatului-intimat E. N. a fost stabilită în mod legal şi temeinic, iar încadrarea juridică a faptelor comise este corectă. De asemenea, a fost făcută şi o analiză a probelor pe baza cărora a fost stabilită vinovăţia inculpatului-intimat, precum şi a poziţiei sale procesuale adoptate pe parcursul procesului penal.

Într-adevăr, vinovăţia inculpatului-intimat rezultă cu prisosinţă din analiza coroborată a mijloacelor de probă enumerate şi analizate în considerentele sentinţei apelate. Oricum, în linii mari, inculpatul-intimat a recunoscut constant, cel puţin parţial, comiterea faptelor.

De altfel, inculpatul-intimat nu a formulat apel, ceea ce înseamnă că vinovăţia sa şi existenţa infracţiunilor pentru care judecătoria a dispus condamnarea sa a fost stabilită definitiv.

Criticile, în latura penală, ale părţilor vătămate-apelante O. G, O. E. şi O. J. nu vizează nici ele existenţa infracţiunilor deduse judecăţii ori vinovăţia inculpatului-intimat E. N., ci doar motivarea sentinţei, în sensul nestabilirii corecte a tuturor circumstanţelor faptice şi modalitatea  de individualizare a pedepselor aplicate acestuia.

Aşa cum s-a arătat mai sus, situaţia de fapt a fost stabilită, în principiu, temeinic şi corect, ea necomportând critici semnificative, care să poată avea alte consecinţe juridice decât influenţarea modalităţii de individualizare a pedepselor.

Criticile apelanţilor referitoare la motivarea sentinţei, în sensul nestabilirii corecte a tuturor circumstanţelor faptice sunt lipsite de alte consecinţe juridice concrete, decât influenţarea individualizării pedepselor, deşi, parţial, ele au o acoperire în probatoriile administrate. Într-adevăr, sunt unele circumstanţe faptice/detalii care au fost omise a fi reţinute de judecătorie, în timp ce altele au fost reţinute doar parţial greşit.

Astfel, din analiza aceloraşi mijloace de probă avute în vedere şi de judecătorie, tribunalul reţine că rezultă următoarea situaţie de fapt detaliată:

Inculpatul E. N., zis „E.”, avea la data comiterii faptelor 22 de ani. La acel moment el locuia împreună cu martorul M. D.-E., cu care era prieten, în casa părinţilor acestuia din urmă din satul E., comuna D., jud. I.

La sfârşitul anului 2006, inculpatul E. N. lucra în calitate de şofer pentru martorul I. E. din aceiaşi localitate, transportând cu autovehiculul acestuia din urmă, o autoutilitară marca E.-E.-1307 cu nr. de înmatriculare (...), de culoare albă, diverse mărfuri.

Martorul I. E. nu deţinea permis de conducere auto, dar avea în posesie, în curtea sa, la data săvârşirii infracţiunilor, şi alte autovehicule, inclusiv autoutilitara marca E. N. cu nr. de înmatriculare IS- 20 –E. (aceasta aparţinea, de fapt, tatălui său). Acest autovehicul nu mai fusese folosit de câteva luni pentru că avea apă în instalaţia de răcire a motorului.

În seara de 05.12.2006, în jurul orelor 18,00-19,00, după ce se înnoptase, la domiciliul martorului I. E. a venit cu autoturismul acestuia marca E.-E.-1307 cu nr. de înmatriculare IS- 04 –E., inculpatul E. N., care efectuase, la solicitarea sa, un transport de marfă (cartofi), de la I. Cei doi au consumat – potrivit propriilor susţineri (f.135 verso u.p.)– împreună câteva pahare cu vin.

Martorul I. E. i-a solicitat inculpatului E. N. să-l ajute să scoată apa din motorul autoutilitarei defecte cu nr. de înmatriculare IS- 20 –E.. Pentru că apa era îngheţată, iar maşina nu pornea, cei doi au convenit să tracteze această maşină pentru a porni cu ajutorul celeilalte autoutilitare marca E.-E.-1307 cu nr. de înmatriculare IS- 04 –E..

În acest sens, cei doi au legat autovehiculele unul de altul cu ajutorul unei frânghii, după care martorul I. E. s-a urcat la volanul autoutilitarei funcţionale (E.-E.-1307 cu nr. IS-04–E.), tractând - cu ajutorul acesteia - cealaltă autoutilară, defectă, la volanul căreia s-a urcat inculpatul E. N.. La acel moment, era întuneric şi ceaţă densă. Cu toate acestea, cei doi, angrenaţi în acest mecanism, au ieşit din curtea familie I. şi şi-au continuat deplasarea pe drumul principal din satul E., încercând pornirea autoutilitarei defecte cu nr. de înmatriculare IS- 20 –E..

Se impune precizarea că parbrizul autovehiculului tractat şi la volanul căruia se urcase inculpatul era îngheţat, iar pentru a putea vedea câtuşi de puţin prin el, inculpatul l-a şters cu D. doar pe o porţiune foarte mică. Elocventă în acest sens este următoarea afirmaţie a inculpatului „..nu ştiam ce s-a întâmplat şi nici nu aveam vizibilitate bună spre înainte deoarece parbrizul autoturismului era îngheţat, iar eu vedeam spre înainte printr-un orificiu făcut de mine cu o casetă audio ce o aveam în autoturism” (f. 152 verso u.p.)

La un moment dat, martorul I. E. a observat într-o curbă la stânga, într-o zonă în care drumul era în coborâre, pe partea dreaptă o femeie în poziţia şezut, motiv pentru care a virat la stânga, reuşind să o evite, continuându-şi apoi deplasarea, cca. 20 de metri după care a oprit când a observat în oglinda retrovizoare că inculpatul nu făcuse şi el o manevră de ocolire.

Însă, inculpatul E. N. aflat la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare IS- 20 –E. nu a mai observat-o pe acea femeie şi nu a mai putut să o evite, acroşând-o cu partea dreaptă faţă şi trecând efectiv peste aceasta, pe care apoi a agăţat-o sub autoturism şi a târât-o astfel cca. 20 m (potrivit martorului I.). În fapt, inculpatul nici nu a conştientizat că lovise victima şi că trecuse cu maşina peste ea. El a oprit maşina în apropierea celei conduse de martor, care l-a întrebat dacă a ocolit femeia, el întrebându-l „Care femeie?”. S-au întors, căutând victima, dar nu au găsit-o. Când au revenit la maşina condusă de inculpat, au constatat că sub rezervorul acesteia se afla victima, care „gemea” (f. 152 verso u.p.) căzută pe partea carosabilă, deducând din această împrejurare că fusese agăţată sub autoturism şi târâtă ulterior impactului până în acel loc (f.136-137 u.p.).

Nu s-a stabilit cu certitudine dacă pe traseu, funia ce lega cele două autovehicule s-a rupt sau nu, singurele mijloace de probă în această privinţă fiind declaraţiile inculpatului E. N. şi ale martorului I. E. care sunt contradictorii, fiecare susţinând o altă variantă, în funcţie şi de interesul său procesual, martorul urmărind să nu se autoacuze. Astfel, martorul I. a susţinut că frânghia s-a rupt, pe traseu, de câteva ori fiind legată din nou de ei, precum şi că la momentul accidentării victimei această funie era ruptă el deplasându-se în faţa maşinii condusă de inculpat la o distanţă semnificativă de câţiva zeci de metri. În schimb, inculpatul E. N. a susţinut că la momentul accidentării victimei frânghia nu era ruptă (acesta s-a rupt o singură dată, după accident – f. 83-84 verso u.p.), autovehiculele fiind tractate unul de celălalt.   Inculpatul şi martorul s-au acuza apoi reciproc.

Inculpatul E. şi martorul I. E. au văzut că victima era „mototolită”, inconştientă, avea „urme de târâre” şi „nu spunea nimic”, recunoscând-o ca fiind O. E.. Pentru că ei consumaseră alcool, „de frică” au abandonat victima şi au plecat spre locuinţa martorului I. E.. Inculpatul s-a urcat la volanul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare IS- 20 –E. pe care „a lăsat-o liberă şi, fiind vale, a plecat astfel de la faţa locului”, aceasta oprindu-se undeva în faţa magazinului „E.”, unde au lăsat-o parcată. Cu cealaltă autoutilitară, funcţională, condusă de inculpat, acesta şi martorul s-au întors la domiciliul familiei I., trecând pe lângă victima accidentată.

Inculpatul E. N. a mai susţinut constant (f.83 u.p. verso) că apoi a plecat de la domiciliul martorului I. E., întâlnindu-se ulterior la magazinul „E.” cu martorul M. D.-E. (la locuinţa căruia, de altfel, el locuia), împreună cu care a transportat autoutilitara defectă până în apropierea locuinţei martorului I., utilizând acelaşi procedeu de tractare a acesteia cu aceiaşi autoutilitară funcţională cu nr. (...), condusă de el.

Martorul M. D.-E. a confirmat această împrejurare faptică (f. 81 verso u.p.), susţinând că autovehiculele tractate „au urcat la deal pe lângă locul accidentului”, unde el „nu a mai văzut victima, care probabil fusese luată de acolo”. Martorul a mai susţinut, cu prilejul confruntării (f. 82 verso u.p.) că anterior văzuse cele două autoutilitare tractate, „legate între ele”, „care coborau la vale spre magazinul lui E.”.

Nici inculpatul şi nici martorul I. E. nu au anunţat organele de poliţie şi nici ambulanţa, părăsind locul accidentului. În primele lor declaraţii, aceştia au negat orice implicare în accidentarea victimei.

Ca urmare a acroşării victimei şi târârii ei, a fost avariat/spart farul faţă dreapta a autoutilitarei cu nr. de înmatriculare IS- 20 –E..

Se impune precizarea că victima O. E., în vârstă de  73 de ani, era cunoscută în localitate ca o persoană care consuma frecvent băuturi alcoolice. În acea seară ea fusese la un magazin aparţinând martorului D. N., ajunând aici la orele 16,30 şi fiind deja în stare de ebrietate (f. 90 u.p.). De la acest magazin, victima a plecat după un timp.

La un moment dat, în timp ce mergeau pe drumul din satul E., în jurul orelor 17,00-17,30, martorele J. N., E. G. şi H. N. (care se întorseseră din oraşul I. de la serviciu), cu toate că era ceaţă, au observat o femeie ce stătea pe marginea drumului, în poziţia şezut sau în genunchi, „încercând să se ridice” care era în stare de ebrietate  şi care „mormăia” şi vocifera. Martorele au susţinut că femeia respectivă le-a înjurat, condiţii în care ele au ignorat-o, au lăsat-o acolo şi şi-au continuat „la deal”, văzând la un moment dat, pe marginea drumului două autovehicule „de tip E.” (f. 96 u.p.), staţionate unul în faţa altuia.

Pe drumul respectiv, la un moment dat, a trecut, în jurul orelor 18,00, cu un autoturism marca Renault-D., venind dinspre  I., şi martorul J.  B.. Acesta a văzut în apropierea axului drumului „o bătrână căzută în genunchi…care intenţiona să se ridice în picioare, ajutându-se de mâini, cunoscându-se că era în stare de ebrietate” (f. 97-98 u.p.), pe care el a ocolit-o, conţinându-şi drumul. Din acel loc, la cca. 50 m era o curbă la dreapta şi apoi o intersecţie. La cca. 50 de acea intersecţie, martorul J. B. a văzut două autovehicule staţionate, unul (o E. tip E., albă cu nr. IS-E.), cu luminile aprinse) în spatele celuilalt (tot marca E. tip E.), la o distanţă de cca. 2 m. Martorul a susţinut că între aceste maşini a văzut 2 persoane stând de vorbă şi o alta la volanul celei din spate, pe care nu a putut să le recunoască datorită întunericului şi ceţii.

Pe acelaşi drum, în jurul orelor 18,15 a trecut cu o maşină şi martorul B. N. (şofer-instalator al unei forme de antene-satelit), care şi el a văzut-o pe bătrână „care se clătina”. Şi alţi martori au văzut victima în stare de ebrietate pe marginea drumului, căzută, în jurul orelor 18,00 (de pildă D. D. – f.114 u.p.).

Se mai impune precizarea că pe data de 05.12.2006, pe înserat,

martorul M. D.-E. – potrivit propriilor susţineri – se întorsese, împreună cu martorul S. G, în satul E. de la I, conducând autoturismul marca E. 1330 cu nr. de înmatriculare (...), aparţinând numitului D. G., pentru care el lucra. Martorul a susţinut – în unele declaraţii - că pe marginea drumului, în sat, a văzut „o grămadă de haine”, datorită ceţii neputând să-şi dea seama despre ce este vorba. În alte declaraţii (f. 73  u.p.)., martorul M. a susţinut că pe la orele 17,30, după ce el venise de la I, la locuinţa sa a venit, cu autoutilitara marca E.-E. cu nr. de înmatriculare IS- 04 –E., inculpatul E. N., care a vorbit doar cu mama lui. În schimb, martorul S. a susţinut că au ajuns în sat în jurul orelor 18,10-18,20.

Martorul  M. D.-E. a susţinut constant că, în jurul orelor 18,50, a venit la el inculpatul E. N. care i-a comunicat faptul că fusese contactat telefonic, pe mobil, de numitul D. G. şi că acesta îi solicitase să-i transmită martorului M. că îl roagă să se ducă şi să o transporte, cu maşina, la spital pe fosta lui soacră, victima O. E., căreia îi era rău. Martorul  M. a mai susţinut în declaraţiile sale că a plecat de la domiciliul său către cel al victimei, cu autoturismul, împreună cu inculpatul E. N., dar inculpatul a coborât pe traseu, rămânând la „magazinul lui E.” (martorul O. N. a susţinut însă că el i-a văzut la barul lui E. atât pe M., cât şi pe inculpatul E., ultimul consumând nişte bere). Acelaşi martor a mai arătat că a văzut victima întinsă pe pat, inconştientă, prezentând unele leziuni faciale, dar nu a mai apucat să o transporte el cu maşina la spital pentru că, între timp, ajunsese ambulanţa. Din declaraţiile martorului mai rezultă că, la solicitarea lui O. H. (fiul victimei) a mers cu autoturismul marca E. 1330 cu nr. de înmatriculare (...), condus de el, până la Spitalul Orăşenesc I., din urma ambulanţei, pentru ca acesta să aibă ulterior cu ce anume să se întoarcă în satul de domiciliu. La spital a văzut că victima prezenta leziuni în zona capului, aflând şi că aceasta a decedat. De acolo, împreună cu O. H. s-a întors în aceiaşi seară şi s-au deplasat la sediul Postului de Poliţie D., iar de aici, împreună cu poliţiştii la locul accidentului, unde a participat la cercetarea la faţa locului.

Martorul  M. D.-E. a susţinut în mai multe declaraţii că înainte de a pleca în Italia inculpatul E. N. i-a mărturisit că el accidentase, din cauza ceţii, victima, precizându-i şi detaliile producerii accidentului. Martorul a susţinut că i-a sugerat inculpatului să se ducă şi să declare adevărul lucrătorilor de poliţie, însă acesta a refuzat, cerându-i şi lui să facă acelaşi lucru. Martorul a recunoscut că nici el nu a anunţat organele judiciare întrucât îi era „frică” de inculpat şi de martorul I., care şi el ştia şi „tăinuia” (f. 79 verso).

Victima  a fost găsit, în jurul orelor 18,25-18,30, de martorii  H. E., O. E., O. N. şi E. (...) care se deplasau cu căruţa. Astfel, în momentul în care căruţa a ajuns în dreptul victimei, calul s-a speriat. Martorii au oprit căruţa, văzând o persoană ghemuită pe carosabil, lovită la cap, iar pe carsobail era „o E. de sânge” (f. 105 verso u.p.). În acel moment, a venit şi martora D. N. care a identificat E. şi a anunţat rudele acesteia.

La scurt timp, la locul unde victima era căzută au venit nepoata acesteia, D. B. şi o rudă, E. J., care au luat-o de la locul accidentului, au dus-o acasă şi la cererea fiului acesteia O. G, zis „H.” au schimbat-o de haine, au spălat-o  şi au anunţat salvarea. Victima a decedat în timp ce primea îngrijiri medicale, când a ajuns la spitalul Orăşenesc I..

La necropsie s-a constatat că victima avea – la momentul decesului - o alcoolemie în sânge de 2,10 gr. %O şi că victima decedase datorită multiplelor leziuni produse ca urmare a accidentării.

A doua zi după accidentarea victimei, inculpatul E. N.,  în ideea de a ascunde urmele implicării autovehiculului într-un accident rutier a cumpărat materialele necesare reparării farului avariat/spart, pe care apoi l-a schimbat, în condiţii de clandestinitate şi fără autorizaţie de reparaţie aşa cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile legii speciale. D. de sticlă spartă de la farul avariat au fost aruncate de inculpatul E. N. în WC-ul din curtea martorului I. E., la cererea acestuia.

În ziua înmormântării victimei, inculpatul E. N. a participat  la ceremonia funerară, fiind cel care a transportat sicriul cu autoturismul marca E.-E. cu nr. (...) (cel funcţional) de la domiciliul acesteia la cimitir. Inculpatul a susţinut că martorul I. E. i-a cerut să facă acest lucru (f. 153 u.p.).

Imediat după sărbătorile de iarnă („după Anul O.”), inculpatul  E. N. a plecat în Italia, susţinând că a fost trimis acolo de martorul I. E. (f. 153 u.p.). Martorul M. a susţinut (f. 48 dosar judecătorie) chiar că I. i-a dat inculpatului 200 de euro pentru drum, fapt confirmat chiar şi de martorul I..

Ulterior comiterii faptei autovehicul care a accidentat victima a fost  înstrăinat de martorul I. E. numitului J. E.. Şi celălalt autovehicul a fost vândut.

Sintetizând situaţia de fapt descrisă mai sus – aşa cum ea rezultă din  probele administrate în cauză – şi care nu este contrară celei reţinute de judecătorie, tribunalul constată că, în fapt, la data de 05.12.2006, în jurul orelor 18,30, pe timp de noapte şi ceaţă densă, inculpatul E. N., pe un drum public, a acroşat-o cu partea dreaptă faţă a unui autovehicul pe care-l conducea pe victima O. E., care era în stare avansată de ebrietate şi se afla căzută de partea carosabilă a drumului, agăţând-o şi proiectând-o sub autovehicul şi târând-o astfel cca. 10-20 m.

Accidentul s-a putut produce datorită vremii nefavorabile, a culpei victimei, dar, în special, a conduitei inculpatului care nici măcar nu a observat victima întrucât geamul maşinii era îngheţat, el având vizibilitate spre înainte doar printr-un mic orificiu făcut de el cu o casetă audio. Mai mult, în acea seară inculpatul consumase alcool înainte de a conduce, aşa cum chiar el a recunoscut. În plus, maşina la volanul căreia se afla inculpatul circula fie tractată de o alta, în condiţii neregulamentare, fie din inerţie la vale (în varianta în care funia se rupsese) ceea ce impunea luarea unor măsuri prealabile preventive speciale de semnalizare şi nu numai, prin raportare şi la condiţiile de vizibilitate foarte reduse (noapte şi ceaţă). De asemenea, autovehiculul la volanul căruia se afla inculpatul nu întrunea condiţiile tehnice de a circula pe drumurile publice decât tractat.

Inculpatul a părăsit locului accidentului fără a anunţa organele de poliţie, iar, a doua zi, în vederea ascunderii urmelor infracţiuni, a efectuat reparaţii la autovehicul, fără autorizarea poliţiei.

Potrivit art. 147 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 „conducătorul de autovehicul este obligat, printre altele, să verifice funcţionarea sistemului de lumini şi de semnalizare, a instalaţiei de climatizare, să menţină permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, precum şi plăcutele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului şi remorcii”.

Potrivit art. 157 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002  ”remorcarea unui autovehicul se face, printre altele, cu respectarea următoarelor reguli:

a) conducătorii autovehiculelor trăgător şi, respectiv, remorcat trebuie să  posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule (or, martorul I. nu avea permis de conducere, iar inculpatul – după cum chiar el a declarat - ştia acest lucru şi nu trebuia să accepte tractarea);

b) remorcarea trebuie sa se realizeze prin intermediul unei bare metalice în

lungime de cel mult 4 m. Autoturismul ale cărui mecanism de direcţie şi sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legătura flexibila omologata, în lungime de 3-5 m. E. sau legătură flexibilă trebuie fixată la elementele de remorcare cu care sunt prevăzute autovehiculele (or, inculpatul şi martorul au utilizat la tractare o frânghie care s-a rupt);

c) conducătorul autovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze  corespunzător semnalelor efectuate de conducătorul autovehiculului trăgător. Atunci când sistemul de iluminare şi semnalizare nu funcţionează, este interzisă remorcarea acestuia pe timpul nopţii şi în condiţii de vizibilitate redusă, iar ziua poate fi remorcat dacă pe partea din spate are aplicate inscripţia "Fără semnalizare", precum şi indicatorul "Alte pericole" (nota E.: datorită părăsirii locului accidentului nu s-a putut stabili dacă sistemele de iluminare ale autovehiculelor implicate funcţionau corespunzător şi, cu atât mai puţin. Dacă au fost utilizate astfel).

În ceea ce o priveşte pe victimă aceasta a încălcat, la rându-i, dispoziţiile art. 166 din acelaşi regulament potrivit cărora „pe timp de noapte, pietonul ….care circula pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie sa aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumina, vizibilă din ambele sensuri” şi art.167 lit. „„e” potrivit cărora le este interzis pietonilor „să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei”.

Culpa concurentă a victimei nu înlătură însă răspunderea penală a inculpatului care trebuia, la rându-i, să adopte o conduită diligentă şi să respecte regulile de circulaţie încălcate. Datorită condiţiilor de vizibilitatea (noapte şi ceaţă) el nu putea să-şi dea seama dacă victima era sau nu în stare de ebrietate, ceea ce-l obliga, cu atât mai mult, la o conduită preventivă.

Analiza situaţiei de fapt prezentate mai sus relevă numeroase indicii  care conturează şi o anumită participaţie a martorului I. E. la comiterea unora din faptele imputate inculpatului, precum şi comiterea faptei de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, pentru care însă a fost scos de sub urmărire. De asemenea, există unele indicii vagi care conturează faptul că nici martorul M. nu ar fi întru-totul străin de demersurile ulterioare ale inculpatului de a şterge urmele infracţiunii.

Cum însă instanţa nu a fost investită decât cu judecarea inculpatului E. N., obiectul judecăţii – conform art. 317 C.p.p. – fiind limitat la această persoană, văzând şi limitele devoluării, tribunalul constată că nu poate analiza şi nu se poate pronunţa asupra eventualelor contribuţii ale celor doi martori la comiterea anumitor fapte penale.

J. cu privire la aceştia constituie însă elemente care circumstanţiază condiţiile săvârşirii faptelor imputate inculpatului şi care sunt de natură a reliefa gravitatea acestora şi conduita acestuia post factum, putând influenţa individualizarea pedepselor.

În ceea ce priveşte trimiterile repetate ale judecătoriei – în considerentele sentinţei apelate – la rezultatele testării cu tehnica de detecţie a  comportamentului simulat a inculpatului şi a unor martori, tribunalul reţine că acestea sunt greşite pentru argumentele expuse în continuare.  „Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat” nu poate fi considerat un mijloc de probă, în sens procedural, de natură a dovedi, direct sau indirect, vinovăţia inculpatului. El este doar un mijloc care oferă unele indicii de natură să canalizeze ancheta într-o anume direcţie şi faţă de o anume persoană. Evident că rezultatele acestuia (adică indiciile oferite) nu pot fi ignorate întru-totul, mai ales dacă persoanele vizate au acceptat de bunăvoie, să se supună testării. Cu toate acestea, instanţele nu pot reţine acest mijloc de probă ca pe unul pe baza căruia s-a stabilit/se poate stabili vinovăţia inculpatului, ci doar ca pe un element care, alături de multe altele, consolidează credibilitatea depoziţiilor unor martori ori a altor probatorii.

Din cele arătate mai sus se observă că judecătoria nu reţinut tocmai exact circumstanţele faptice ce vizează: a) contribuţia martorului I. la producerea accidentului, care nu este exclusă, ci din contră; b) ruperea sau nu a funiei folosită la tractarea autovehiculelor anterior producerii accidentului (această împrejurare nu este certă). Iar alte detalii faptice nu au fost reţinute.

Prin urmare criticile părţilor vătămate în acest sens sunt doar parţial (numai parţial pentru  - aşa cum s-a arătat, per ansamblu, situaţia de fond a fost stabilită corect) fondate. Dar nereţinerea tuturor circumstanţelor/detaliilor de fapt nu este de natură a determina o modificare a soluţiei judecătoriei, lipsurile în motivare putând fi complinite de tribunal, ceea ce s-a şi făcut mai sus, ci doar influenţa individualizarea pedepselor aplicate.

Tribunalul reţine că, în speţă, toate circumstanţe/detaliile de fapt prezentate mai sus şi nereţinute, întru-totul, de judecătorie, chiar influenţează individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, acest motiv de apel fiind deci în strânsă legătură cu cel de-al doilea, principal, şi care vizează tocmai greşita individualizare a pedepselor motiv de apel care este fondat.

Într-adevăr, motivul de apel al principal al părţilor vătămate şi civile O. G, O. E. şi O. J. privitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului-intimat E. N.,  ca urmare şi a greşitei reţineri a circumstanţei atenuante, este fondat.

Într-adevăr, trecând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. Astfel, prima instanţă a dat o valenţă prea mare circumstanţelor personale ale inculpatului anterioare comiterii faptelor deduse judecăţii, ignorând: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanţele reale, urmările grave şi ireversibile produse, poziţia procesuală oscilantă, dar şi conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunilor.

J. tuturor acestor ultime elemente a avut drept consecinţă greşita reţinere de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului-apelant.

În concret, tribunalul constată, mai întâi, că limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal şi în legea specială, pentru infracţiunile deduse judecăţii sunt următoarele:

a) de la 2 la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de „ucidere din culpă” şi pentru cea de „părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie”;

b) de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru infracţiunea de „efectuare de reparaţii, fără autorizarea poliţiei”.

Tribunalul observă că prima instanţă, pe lângă faptul că a aplicat inculpatului pedepse mult sub limitele minime prevăzute de lege, a stabilit aceleaşi pedepse pentru două infracţiuni diferite cu consecinţe incomparabile şi anume aceea de „ucidere din culpă” şi aceea de „părăsire a locului accidentului”, ducând astfel în derizoriu instituţia individualizării pedepsei, dar, mai ales, urmarea ireversibilă produsă în cazul primeia.

De asemenea, tribunalul constată că prima instanţă nu a ţinut seama, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru cele trei infracţiuni de:

a) gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, dedus din modalitatea concretă de săvârşire a acestora, din mijloacele utilizate şi din consecinţele ireversibile produse în cazul uneia dintre infracţiuni;

b) de conduita inculpatului ulterior comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”, când a depus demersuri concrete şi repetate pentru ştergerea urmelor infracţiunii şi pentru a-şi asigura scăparea;

c) din comportamentul acestuia imediat după accidentarea victimei când a părăsit locul faptei, fără a anunţa ambulanţa ori alte persoane şi fără a încerca măcar a-i acorda primului ajutor victimei, pe care a abandonat-o, iarna, în frig, pe timp de ceaţă, în drum, deşi, poate, aceasta ar fi putut fi salvată dacă echipa medicală ar fi sosit la timp;

d) de poziţia sa oscilantă şi necorespunzătoare, caracterizată, prin lipsă de empatie faţă de victimă, prin minimalizarea consecinţelor faptelor sale şi prin încercarea de translare a unei mari părţi din responsabilitate atât în sarcina victimei, cât şi a martorului I.;

e) de faptul că, la momentul comiterii faptelor, inculpatul – după cum chiar el a recunoscut – se afla sub influenţa alcoolului;

f) de faptul că nici până în prezent, inculpatul nu a încercat să despăgubească câtuşi de puţin părţile civile, pe care le-a ignorat totalmente;

g) de faptul că l-a scurt timp după comiterea infracţiunilor şi după ce se declanşaseră cercetările penale, inculpatul a plecat din ţară, încercând astfel să se sustragă urmăririi penale;

h) de comportamentul său, imediat după comiterea infracţiunilor, când efectiv a sfidat atât părţile civile, dar mai ales memoria victimei, prin conducerea „carului” mortuar, dând astfel dovadă de orice lipsă de empatie şi de o îndrăzneală aparte.

Tribunalul reţine că toate aceste elemente analizate comparativ cu circumstanţele personale ale inculpatului (care nu are o vârstă fragedă cum a reţinut judecătoria), relevă că, în speţă, nu există nici un argument solid pentru a se putea reţine circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, ci din contră. De altfel, tribunalul observă că judecătoria nici nu a motivat explicit reţinerea circumstanţei atenuante în favoarea inculpatului,  lipsa antecedentelor şi vârsta nefiind suficiente.

Evident însă că circumstanţele personale nu pot fi ignorate total, ele urmând a fi avute în vedere la individualizarea pedepselor şi a modului lor de executare, în cadrul limitelor prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul constată următoarele:

În cursul urmăririi penale (f. 27-28 u.p.) a fost audiată doar partea vătămată O. G, fiul victimei care a precizat doar că îşi „va formula pretenţiile pe parcursul procesului penal”.

În faţa judecătoriei, la primul termen (f. 26), partea vătămată O. G a declarat expres că se constituie parte civilă în cauză cu sume pe care le va indica la termenul următor. Pentru al doilea termen de judecată, prima instanţă a solicitat relaţii privitoare la moştenitorii legali ai victimei, Primăria Comunei D. comunicând   (f. 36) că aceştia sunt: O. G, O. E. şi O. E..

La al treilea termen, după legala lor citare, s-au prezentat toate cele trei părţi vătămate precizând oral că se constituie părţi civile  în cauză, împreună, cu sumele de 6000 lei noi – cheltuieli de înmormântare şi 30.000 lei noi – daune morale. Judecătoria nu a audiat însă părţile vătămate pentru a le întreba cu cât anume  se constituie fiecare dintre ele părţi civile, cât şi cu privire la alte aspecte. Printr-o notă scrisă, depusă la al patrulea termen de avocatul ales al părţilor vătămate-apelante, acestea şi-au precizat pretenţiile civile, majorându-le, fără defalcare pe fiecare. Prin apărătorul lor părţile civile au solicitat introducerea în cauză a asigurătorului şi Fondului de Garantare şi Protecţie a Victimelor Străzii (f.93 şi f.118), fără însă a solicita expres şi obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor.

Pe de altă parte, este tot la fel de adevărat că nici prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ pentru a clarifica împotriva cui anume a fost formulată acţiunea civilă (doar a inculpatului – din actele dosarului aşa reiese – sau şi a altcuiva ?).

Potrivit dispoziţiilor relevante al „Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România” (art. 48 şi urm.) şi ale Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor valabil pentru anul 2006), persoanele păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule pot solicita plata despăgubirilor şi direct de la asiguratorul de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia. Dispoziţiile relevante din aceste acte normative, instituie o răspundere principală, delictuală (firească, de altfel), în sarcina autorului faptei generatoare de prejudicii şi o răspundere subsidiară, facultativă şi contractuală a asiguratorului. Obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor direct părţii civile printr-o hotărâre judecătorească penală este însă condiţionată de cererea părţii civile.

Şi din dispoziţiile relevante ale  C o d u l u i   d e procedură penală (art. 14 alin. 1 şi2, art. 15 alin. 1 şi 2) rezultă că era necesar ca partea civilă să fi solicitat despăgubiri şi de la asigurător pentru ca acesta să fi putut fi obligat direct la despăgubiri.

Faţă de cele anterior arătate, pentru că este evident că nu s-au solicitat despăgubiri direct şi de la asigurator, tribunalul constată că -  raportat la principiul neagravării situaţiei părţilor civile în propriul apel, pentru care e mai favorabil a li se plăti despăgubirile acordate de judecătorie de către asigurător care, evident, se bucură de o aparenţă puternică de solvabilitate – nu poate modifica soluţia primei instanţe în această privinţă (a titularului obligaţiei de plată), fără a încălca acest principiu. Aceasta nu înseamnă însă că, de principiu, inculpatul, fiind cel care a cauzat fapta generatoare de prejudicii, nu rămâne principalul obligat la a repara toate prejudiciile cauzate părţii civile, iar asigurătorul doar în subsidiar, ultimul având chiar posibilitatea – cu respectarea condiţiilor legale - de a se întoarce împotriva sa.

Legislaţia specială în materia asigurărilor permite – dacă partea civilă interesată o cere  - doar o „scurtare” a procedurilor şi efectuarea unei plăţi directe de către asigurator către aceasta, în scopul ca persoanei prejudiciate prin accidente rutiere să-i fie reparat prejudiciul cauzat în cel mai scurt timp, dar şi pentru a se înlătura o serie de formalităţi ce ar implica cheltuieli suplimentare.

Prin urmare, în cazul infracţiunii de „ucidere din culpă” săvârşită cu prilejul unor accidente rutiere, inculpatul – chiar dacă autoturismul condus de el este asigurat pentru răspundere civilă auto obligatorie – rămâne cel dintâi obligat la plata despăgubirilor către partea civilă.

În baza principiului neagravării situaţiei părţilor civile în propriul apel, se impune însă menţinerea dispoziţiilor sentinţei criticate în baza cărora asiguratorul a fost obligat direct la despăgubiri către acestea.

În ceea ce priveşte daunele materiale, tribunalul constată că  acestea nu au fost probate în cuantumul (sub aspectul întinderii lor – deşi existenţa acestor cheltuieli a fost probată, totuşi întinderea lor nu poate fi apreciată in abstracto în lipsa unor probe certe) acordat de prima instanţă, dar având în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac consfinţit de art. 372 C.p.p., părţilor civile-apelante nu le se poate crea o situaţie mai grea în propriul apel. Mai mult, judecătoria  a omis să reducă daunele sub aspectul cuantumului acordat din cel stabilit ca fiind dovedit deşi acest lucru se impunea ca urmare a reţinerii culpei concurente egale a victimei. Cum fapta generatoare de prejudicii a fost produsă atât din culpa inculpatului, dar şi a victimei despăgubirile nu pot fi acordate integral ci proporţional.

În ceea ce priveşte daunele morale, tribunalul constată că apelanţii  nu au invocat nici un motiv concret şi pertinent care să justifice majorarea despăgubirilor acordate cu acest titlu.  Tribunalul apreciază că daunele morale au fost acordate într-un cuantum corespunzător, răspunzând cerinţelor unei juste reparări a prejudiciului nepatrimonial cauzat.

Cuantumul acestor daune nu se impune a fi majorat dacă se are în vedere şi faptul că judecătoria a omis să aibă în vedere culpa comună a victimei, care ar fi trebuit să aibă drept consecinţă o reducere a daunelor acordate efectiv din cele stabilite de instanţă. De aceea, văzând şi principiul prevăzut de art. 372 C.p.p., tribunalul constată că nu se impune modificarea acestora daunelor morale.

Apelul părţilor civile este fondat însă din perspectiva faptul că judecătoria a omis să precizeze cuantumul despăgubirilor pe care le-a acordat fiecărei părţi civile, despăgubirile acordate fiind stabilite global pentru toate părţile civile.

Faţă de toate cele mai sus expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. „a” C.p.p., tribunalul urmează să admită apelul  declarat  de părţile civile O. G, O. E. şi O. J., împotriva sentinţei penale nr. 238/08.09.2008 a  J u d e c ă t o r i e i   H â r l ă u, pronunţată în dosarul cu nr(...), pe care o va desfiinţa, în parte, în latură penală şi civilă, în sensul:

a) înlăturării circumstanţei atenuante prev. de art. 74 al. 1, lit. a,  cu efectul cuprins în art. 76 al, lit. c şi e C. pen. , reţinute în cazul fiecărei infracţiuni;

b) majorării cuantumului fiecărei pedepse principale aplicate inculpatului E. N. (la limita minimă în cazul infracţiunilor prevăzute în legea specială şi peste limita minimă în cazul infracţiuni mai grave, de „ucidere din culpă”, la individualizare avându-se în vedere criteriile analizate mai sus);

c) înlăturării dispoziţiilor art. 81-84 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată

a pedepsei rezultante aplicate inculpatului;

d) aplicării disp. art. 861 şi art. 71 al. 2 şi 5 C. pen. în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă principală şi accesorie aplicată inculpatului şi

e) precizării cuantumului sumelor pe care asiguratorul a fost obligat să le plătească părţilor civile.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 cod procedură penală, decizia  pronunţată  în apel a fost  recurată  de părţile  civile O. G, O.  J. şi O.  E. care nu au  formulat  critici de nelegalitate  sau netemeinicie.

Potrivit art.  385 ind. 10  alin. 1 cod procedură penală , recursul  trebuie să fie  motivat  iar  conform alin. 2 al aceluiaşi articol motivele  de recurs formulează  în scris  fie  prin cererea de recurs, fie  printr-un memoriu separat, care trebuie depus la  instanţa de recurs  cu cel puţin  5 zile  înaintea  primului  termen de judecată.

În condiţiile  în care nu sunt  respectate dispoziţiile  sus-menţionate, instanţa de  recurs ia în considerare numai cazurile  de casare care, potrivit art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală se  examinează din oficiu.

În cauză acţiunea civilă constând în  plata daunelor materiale şi morale a fost corespunzător  soluţionată în sensul  că asiguratorul  B. U. Asigurări  T. a fost  obligat  la suma de câte 4000 lei RON (2000 lei  daune materiale şi 2000 lei  daune morale) pentru  fiecare din părţile  civile.

Aceste sume  sunt în  măsură să compenseze  suferinţele pricinuite  prin  decesul victimei şi  nu există  temeiuri care  să impună majorarea acestora.

Faţă de  considerentele  expuse în baza dispoziţiilor  art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b  cod procedură penală, recursurile declarate  în cauză  de părţile civile  O. G , O.  J. şi  O.  E.  se vor respinge  ca nefondate.

În baza art. 192 alin. 2  Cod procedură penală recurenţii vor  fi obligaţi la plata  cheltuielilor judiciare către  stat în sumă de câte  116 lei, din care suma de  câte 66 lei  (reprezentând în total  200 lei onorariu  avocat din oficiu pentru inculpatul intimat va fi avansată  din fondurile speciale ale  Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de părţile civile O. G, O. J. şi O. E. împotriva deciziei penale nr. 141 din 20.03.2009, a  T r i b u n a l u l u i   I a ş i, pe care o menţine.

Obligă recurenţii să plătească statului suma de câte 116 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de câte 66 lei, onorariu de avocat oficiu, va fi avansată din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.10.2009.

PREŞEDINTE,                      JUDECĂTOR,                     JUDECĂTOR,                 GREFIER,

(...) (...)                         (...) (...)                      (...) E.          (...) (...)

Red. C.P.

Tehnored. M.C.

02 ex.

12.11.2009

T r i b u n a l u l   I a ş i

Jud. U.  D. H.

Jud. T. O. E.

 
label_accidende
noutati
Ordinul Nr.1076 din 06.08.2012 privind încasarea sumelor reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat


Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministeru ...

Hotararea CSM nr. 637/2012 - modificarea si completarea Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti


1. La articolul 2, alineatele (1), (2) si (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „
Art. 2. -
(1) Judecatoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curtile de apel si inst ...

Hotararea CEDO in Cauza Jarnea si altii impotriva Romaniei, pronuntata la 10 mai 2012


PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla sapte cereri (nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 si 17.068/08) indreptate impotriva Romaniei, prin care resortisanti romani (reclamantii) au sesizat Curtea, in temeiul art. 34 din Conventia pentru a ...

Hotararea Guvernului nr. 370/ 2012 pentru stabilirea zilei de 30 aprilie 2012 ca zi libera



Art. 2. - Prevederile art. 1 nu se aplica la locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii. 

Art. 3. - Dispozitiile art. 1 nu se aplica magistrati ...

Ordin MS nr. 359/ 2012 - criteriile de inregistrare si declarare a nou-nascutului


Nou-nascutul viu

Art. 1. - Produsul de conceptie expulzat sau extras complet din organismul matern, indiferent de durata amenoreei ori varsta de gestatie, este declarat nascut viu daca prezinta dupa expulzie sau extragere unul dintre urmatoarel ...

Legea nr. 61/ 2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila


1. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 9 semodifica si va avea urmatorul cuprins: „(2) Daca modificarea a fost dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sau prin orice alt inscris prevazut de lege, aceasta se comunica, d ...

Decizie nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual


interesaţi în cel mai înalt grad de creşterea şi educarea copilului în spiritul valorilor şi al idealurilor democratice, proclamate de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi de Convenţia europeană a drepturilor omului, convinşi că furnizo ...

ORDIN nr. 14/29.11. 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de rãspundere civilã

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 858 din 6 decembrie 2011
În conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit H ...

Ordinul ANAF nr. 3.389/2011 - stabilirea prin estimare a bazei de impunere

Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3.389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 14 noiembrie 2011. Avand in vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din Hotararea Guvernului nr. 109 ...

Hotararea Plenului CSM nr. 750/2011 - modificarea Regulamentului privind concursul de promovare a judecatorilor si procurorilor

Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului de promovare a judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, a fost publicata in Monit ...

Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor nr. 163/2011 privind preschimbarea permiselor de conducere nationale eliberate de autoritatile competente ale altor state cu documente similare romanesti a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, P

Avand in vedere prevederile art. 83 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si fu ...

Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, N

Dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti
Art. 1. - (1) Partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii atat pentru restituirea unui imprumut al unei sume de bani, cat si pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti
(2) Dobanda datorata ...

Legea nr. 101/2011 - prevenirea si sanctionarea unor fapte privind degradarea mediului

a) incalcarea dispozitiilor legale in domeniu — nerespectarea prevederilor privind actiuni sau inactiuni interzise potrivit actelor normative in domeniu, prin care se transpun actele juridice prevazute in anexele A si B la Directiva 2008/99/CE a Parlamentului ...

Registrul general de evidenta a salariatilor a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372, din 27 mai 2011

  Art. 2. — (1) Incadrarea in munca a unei persoane se realizeaza, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicata, numai prin incheierea unui contract individual de munca, in temeiul caruia persoana fizica, in calitate de salariat, s ...

Hotararea CSM nr. 355/2011 - modificarea si completarea Regulamentului privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor

Avand in vedere dispozitiile art. 48 alin. (9), ale art. 49 alin. (9), ale art. 53 alin. (1), ale art. 54 alin. (1), ale art. 55, 58, 59 si 61 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ul ...

HG nr. 535/2011 - modificarea si completarea HG nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism

1. La articolul 4, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 4. — (1) Pentru obtinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, solicitantul depune la sediul autoritatii admin ...

HG nr. 247/2011 - modificarea si completarea HG nr. 621/2005 - gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje

 In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.  Art. I. — Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalaje ...



despre_cabinet

despre_cabinet_intro_1“Jur sa respect si sa apar Constitutia si celelalte legi ale tarii, drepturile si libertatile omului, sa exercit profesia de avocat in mod demn, independent si cu probitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu” - art.21 din Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat.

Cu o activitate profesională de peste zece ani de zile ...

Citeste mai mult


contact

Str. Mihai Viteazu, nr.73, Et. 2, Constanta
email: av.filisan@datanet.ro, cabinet@filisan.ro
Tel: 0722.214.290

contact_email